O orădeancă întreţine psihoza pe Facebook, unde a pus mai multe postări conform cărora personalul medico-sanitar din spitalele Municipal şi Pelican ar fi vrut să-i omoare mama, suferindă de câteva boli cronice, dar care a fost infectată şi cu Covid.
Femeia susţine că doctorii omoară oamenii pentru ca statul să nu le plătească acestora pensiile şi ei să se "umple de bani", declarând că nu se lasă până nu-i bagă în puşcărie, ea luptând în trecut şi în Italia cu Mafia, care i-ar fi "furat" doi copii.
Şi-a "salvat" mama de la Pelican
Într-o filmare de circa 3 minute (video jos) postată pe Facebook duminică, Melania "Mela" Ghemeş şi o altă persoană apropiată acesteia susține că mama ei era cât pe ce să fie omorâtă în spitalul privat Pelican din Oradea, dar ea a reuşit s-o scoată de acolo şi s-o mute la Municipal.
În imagini se vede cum femeia, despre care fiica spune că are 64 ani, iese dintr-un autoturism cu o mască de oxigen pe faţă, în faţa Spitalului Municipal, ajutată de doi infirmieri, iar Ghemeş îi zice povestea.
Potrivit spuselor acesteia, bătrâna era internată la Pelican, unde a vizitat-o, auzind că "O strigat şi-o zis că o leagă. (...) Acum am scos-o de acolo, în secunda asta, altfel murea dacă n-o aduceam aici. De la Pelican, acolo o vrut s-o bată şi s-o lege".
De asemenea, Ghemeş afirmă că "doctorul Victor Vlad Babeş o băgat-o, el nu mai are ce să pună mâna pe ea. Îi dau eu lui. El i-o făcut ce i-o făcut".
La un moment dat, mama femeii intervine şi spune că "nu m-o bătut", dar fiica o "întoarce" zicând: "Nu te-o bătut că n-o reuşit" şi insistând că "o vrut s-o bată, s-o lege, s-o omoare".
"Nu vă lăsaţi!"
Într-o altă filmare, de peste 17 minute, făcută în faţa laptopului în propria bucătărie, Ghemeş îndeamnă oamenii să nu-şi lase părinţii în spitale, pentru că acolo sunt "băgaţi în pământ", promiţând că sună la Ministerul Sănătăţii ca să afle "unde-s banii", fiindcă pacienţii "nu au nimic" în spitale.
"Nu vă lăsaţi, că dacă vă lăsaţi îşi bate joc de voi, vă bagă în pământ. Eu acuma sun la Ministerul Sănătăţii, să vedem unde merg banii care noi îi dăm pentru sănătate, îs plătiţi medicii, asistentele şi femeile de serviciu, şi ce face cu banii, unde merg banii, că familiile îs disperate, că oamenii n-au ce mânca, îs nervoşi prin spitale că n-au nimic, că banii care îi dăm nu ştiu unde merg", spune femeia.
"Puşcăria vă mănâncă!"
Un alt filmuleţ, de peste 32 minute (video jos), o arată pe Mela Ghemeş rugându-se în faţa laptopului: "Doamne, dă-ne puterea să trăim în pace în ţara asta, pentru că ţara asta este sfântă. Nu numai Ierusalem, ci şi România, unde toată lumea-i chinuită, huiduită şi bătută ca nişte sclavi".
Femeia povesteşte că "am aflat lucruri foarte proaste de la medicii din spitalul de boli infecţioase, de unde a fost adusă la Pelican, de unde am scos-o", acuzând personalul unităţii private că "nici măcar nu s-au atins" de hainele şi mâncarea pe care i le dusese mamei sale, repetând că în schimb "au bătut-o şi au batjocorit-o, au făcut ce au vrut cu ea".
"De ce aţi făcut asta? Nu scăpaţi, puşcăria vă mănâncă, jur eu asta, puşcăria vă mănâncă! Voi nu aveţi părinţi? Vă bateţi părinţii, vi-i omorâţi, vi-i umiliţi, voi, ăştia care lucraţi în spitale omorâţi oameni. De ce? Pentru nişte amărâţi de bani! (...) Pentru bogăţie trebuie să bateţi şi să omorâţi oamenii în spitale. Nişte nemernici, Satane ce sunteţi, Iuda care vindeţi oamenii pe mulţi bani!".
"Poliţia ţine cu ei"
În aceeaşi postare, femeia spune că angajaţii din spitale trebuie băgaţi la puşcărie, ca "pe vremea lui Ceauşescu, până crapă, până putrezeşte carnea pe ei", din spusele ei înţelegându-se, însă, că "Poliţia ţine cu ei", pentru că au amendat-o, şi la fel procedează şi Primăria, care "nu se bagă" peste doctori, deşi ia taxe de la oameni.
Totuşi, Ghemeş spune că asasinii nu vor scăpa şi că "eu fac curăţenie în ţara mea": "Eu nu-i las! Pentru că ăştia-s nişte criminali! Am sunat şi la Primărie, or zis că nu se bagă. Cum nu te bagi, nu iei tu taxele de la oameni, mă?".
Covidul, pentru trafic de organe
Pe de altă parte, orădeanca îl acuză pe şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dr. Raed Arafat, că este un "Al Capone, parcă ar fi din Camorra, din Sicilia, din Napoli. Deja cred că s-a mutat Camorra în România, că mâncăm paste şi spaghete", dar şi pe preşedintele "Iohannis, Klaus, Werner", pentru că "râde canadezii şi danezii de noi, ce face statul român ca să diminueze populaţia, că nu vor să plătească pensiile la români. Pe ăia de la 58 de ani în sus vor să-i omoare, îi bagă în spitale, îi maltratează psihic, le administrează medicamente care să le distrugă corpul".
Mela Ghemeş sugerează, de asemenea, că odată omorâţi în spitale, din corpurile oamenilor declaraţi cu Covid s-ar scoate organele de care este nevoie pentru transplanturi. "Să vedeţi ce fac ei în morgi şi ce fac cu organele! Auzi, Arafat? Te-ai grăbit să ajuţi oameni care stau în ATI, că au nevoie de sânge, de piele... V-aţi plâns că nu aveţi strictul necesar, picioare, piele, sânge, rinichi, organe adică. Vouă vă trebuie organele şi de-aia aţi băgat Covidu şi nu-i lăsaţi să-i deshumeze (n.r. – pe morţi), pentru că au dispărut organele, aţi scos totul afară din ei!", afirmă orădeanca, îndemnând persoanele care au avut în familii morţi de Covid "să îşi deshumeze părinţii, şi atunci vedeţi adevărul, nu există niciun Covid!".
Şoşoacă, o trădătoare
În postările sale, orădeanca o ia la ţintă, paradoxal, şi pe cunoscuta conspiraţionistă Diana Şoşoacă, despre care afirmă că a sunat-o, dar nu i-a răspuns, şi că "îşi face numai propagandă".
Ghemeş afirmă că "eu nu sunt Şoşoacă, eu sunt George Simion", îl laudă pe dictatorul rus Vladimir Putin, despre care spune că "n-o să lase astea, pentru că Putin îi credincios", spre deosebire de Iohannis şi Arafat, cărora li se adresează în germană şi arabă.
Totodată, ea se adresează românilor, cerându-le "să ieşim în stradă ca Horea, Cloşca şi Crişan", care "au luptat pentru ţara asta", aşa încât "să murim de moarte curată".
Copii "furaţi" de Mafie
Mela Ghemeş spune despre sine că a trăit în Italia, unde are doi copii "care mi-au fost furaţi de Mafie", dar vinovată e "tot Mafia română", "pentru că nu mi-a tăcut gura nici aici", motiv pentru care şi ea a fost răpită şi ţinută sechestrată nu mai puţin de şapte ani: "Şapte ani am fost sechestrată în Italia de Mafie şi n-am putut să-mi salvez copiii".
Totodată, ea afirmă că un frate de-al ei care trăia în Franţa este "dispărut de 5 ani şi Poliţia franceză nu îmi spune nimic despre el", explicaţia fiind că "noi am fost o familie care am luptat pentru ţara asta", dar şi că pe poliţişti tot ce-i interesează este să "staţi toată ziua la calculatoare şi să mâncaţi pizza".
Doctorii "probabil aşteptau bani de la mine"
BIHOREANUL a contactat-o pe orădeancă la numărul de telefon pe care şi l-a făcut public pe Facebook, cerând oamenilor să o sune, aflând astfel traseul de pacientă al mamei sale, care locuieşte în Dobricioneşti (comuna Măgeşti).
Potrivit spuselor lui Ghemeş, mama sa a fost internată iniţial în spitalul din Aleşd, în 4 sau în 5 aprilie, pentru o pneumonie, şi după un prim test Covid negativ, următorul a fost pozitiv, dar ar fi fost lăsată să meargă acasă. Pentru că totuşi bătrâna se simţea rău, a spus Mela Ghemeş, a sunat la 112, astfel că a fost adusă în Oradea la secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Municipal, unde cardiologul Vlad Babeş ar fi ignorat-o. "Mi-au cerut să-i cumpăr Furazolidon pe banii mei, pentru tensiune (n.r. – în realitate, pentru tratarea infecţiilor intestinale de natură bacteriană) şi încă ceva pentru constipaţie", însă personalul medico-sanitar nu i-a administrat aceste medicamente.
Femeia susţine că a reuşit să-l contacteze telefonic pe dr. Babeş şi "i-am spus că îşi bat joc de ea, că nu au tratat-o, probabil aştepta bani de la mine", prin urmare a insistat ca mama sa să fie transferată de acolo, ceea ce s-a întâmplat sâmbăta trecută, când "au trimis-o la ora 1 noaptea la Pelican, unde i-au băgat oxigen şi nu i-au dat să mănânce".
"Au vrut s-o lege!"
Orădeanca afirmă că a decis să-şi scoată mama din spitalul Pelican când a aflat că era maltratată, adică după doar câteva ore. "Când am sunat-o, a răspuns o asistentă, şi mama a strigat "Vor să mă omoare!", vor să-i dea medicamente. Când auzi asta despre un om bolnav, intri la idei! Au vrut s-o lege, de fapt au şi legat-o, să-i administreze medicamente şi s-o omoare. Am chemat Poliţia să ne ajute, au auzit când ţipa maică-mea, de la etajul II".
Mela Ghemeş a susţinut că a semnat pentru externarea mamei, dar apoi "am dus-o la Municipal", unde a stat circa două ore, după care a fost transferată la Spitalul Judeţean, la ATI, unde "şi-a revenit, iar acum la ora 11.00 (n.r. – luni) trebuie să sun, să văd despre starea ei".
"A refuzat medicația"
Contactat de BIHOREANUL, Şerban Pop, purtător de cuvânt al Spitalului Pelican, a prezentat un cu totul alt punct de vedere, după cum era de aşteptat.
Potrivit acestuia, pacienta a fost transferată la această unitate sâmbătă seară, de la secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Municipal, iar în cele câteva ore în care a stat la Pelican, pe secţia Covid, nu a fost nici sedată, nici legată, însă a strigat, cerând să nu-i fie puse branule şi să nu-i fie administrate medicamente.
"De aceea am şi făcut externarea, pentru că pe de o parte au trecut mai mult de 14 zile în care a avut Covid, iar pe de alta, a refuzat medicaţia. Am solicitat să scrie şi să semneze o declaraţie pe proprie răspundere pentru ca externarea să fie făcută legal", a spus Şerban Pop.
El a mai precizatcă a văzut postările pe Facebook ale fiicei, Mela Ghemeş, considerând că acuzaţiile aduse medicilor, dar şi celelalte afirmaţii, sunt cu totul deplasate și chiar halucinante.
Amendată cu 2.000 de lei
Până una, alta, pentru gestul ei de sâmbătă, Mela Ghemeş a fost amendată de polițiști.
Potrivit ofiţerului de presă al Poliţiei Bihor, Ioana Lascău, la Poliţia Bihor nu există nicio plângere privind agresarea vreunui pacient la Spitalul Pelican.
Femeia, spune tot Lascău, a sunat duminică dimineaţa la 112 doar ca să reclame că personalul medical al Spitalului Pelican din Oradea nu o lasă să-și externeze mama.
"La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii de ordine publică orădeni care au constatat că femeia de 45 de ani făcea scandal, avea un comportament neadecvat și adresa cuvinte jignitoare personalului medical, fapt pentru care au sancționat-o contravențional conform prevederilor Legii nr. 61/1991 privind încălcarea normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Sancţiunea, spune Lascău, a fost cu o amendă în valoare de 2000 lei şi s-a aplicat pentru proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, respectiv provocarea sau participarea efectivă la scandal în locuri publice.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.