URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 08 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Vai, ce tragedie! O firmă din Oradea a blocat programul Casa Verde, lansat cu mult tam-tam și foarte târziu de geniile din Ministerul Mediului. De fapt, firma în cauză n-a făcut decât să ceară să se respecte legea. Or, ea fusese exclusă din lista instalatorilor validați de Administrația Fondului de Mediu, pentru că slujbașii de la Stat nu au respectat procedura, așa că patronii au deschis proces...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
La fel cum mă uimește agresivitatea multor atei față de creștini, revărsată de pildă față de cei ortodocși de fiecare dată când calendarul arată câte-o Sfântă Paraschivă - când, culmea, cei dintâi îi acuză pe cei din urmă nu doar de înapoiere, ci și de intoleranță! -, nu înțeleg răutatea celor care „colindă” rechizitorii la adresa tuturor autorităților care „sparg bugetele” decorând artere, piețe și clădiri ori organizând târguri de Crăciun.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
29 Februarie 2020, 18:02

Moment istoric. SUA au semnat un acord de pace cu talibanii care pune capăt războiului din Afganistan

Moment istoric. SUA au semnat un acord de pace cu talibanii care pune capăt războiului din Afganistan foto: Facebook, MAPN
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

SUA au semnat sâmbătă un acord de pace cu talibanii care pune capăt războiului din Afganistan.

Pace cu condiţii

Potrivit BBC secretarul de stat Mike Pompeo şi o delegaţie de 31 de reprezentanţi ai talibanilor au semnat documentele acordului la Doha în Quatar.

Potrivit înţelegerii, SUA şi aliaţii săi, între care România se numără cu 559 de militari, au promis că îşi vor retrage toate trupele în termen de 14 luni dacă talibanii vor opri atacurile şi vor interzice mişcării teroriste Al Quaeda, sau altor mişcări extremiste, să opereze pe teritoriile lor.

"Coaliţia va încheia retragerea restului forţelor sale din Afganistan în termen de 14 luni de la anunţarea acestei declaraţii comune şi a acordului de către SUA şi talibani (...) în măsura în care talibanii îşi îndeplinesc angajamentele din acord", se menţionează într-un comunicat.

Războiul din Afganistan a durat 18 ani şi a fost cel mai lung din istoria SUA. De-a lungul conflictului aici şi-au pierdut viaţa peste 2.400 de militari americani.

Contingentul american din Afganistan numără în prezent 12.000 de militari. Conform acordului numărul lor ar urma să fie redus la 8.600 de militari în termen de 135 de zile.

Câştigător, Trump!

Acordul de pace semnat sâmbătă a fost precedat pe 22 februarie de un armistiţiu pentru şapte zile. Preşedintele SUA, Donald Trump, a promis la acea dată că în cazul în care în această perioadă talibanii vor reuşi reducerea violenţelor va susţine un acord de pace, lucru care s-a întâmplat.

De altfel, preşedintele SUA este principalul beneficiar de imagine de pe urma acordului de pace. Dislocarea militarilor americani îi va aduce voturi lui Donald Trump care se pregăteşte în cursa pentru un nou mandat în care intră cu atuuri precum starea bună a economiei americane.

De cealaltă parte, prin semnarea acordului SUA recunoaşte mişcarea talibană ca principal actor politic în Afganistan deşi progresele promise sunt minore. Societatea afgană este măcinată de corupţie şi nepotism, are în continuare un caracter patriarhal iar rolul femeii este în continuare unul minor.

În plus, potrivit specialiştilor, Afganistanul rămâne în continuare cel mai mare exportator de opium şi heroină.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.614 RON
  • 1 EUR = 4.9679 RON
  • 1 HUF = 0.0131 RON