Premierul Florin Cîţu a decis revocarea din funcţie a ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, dar şi a secretarului de stat Andreea Moldovan.
"Astăzi, 14 aprilie, i-am înaintat domnului Preşedinte Klaus Iohannis documentele de revocare din funcţia de ministru al Sănătăţii a domnului Vlad Voiculescu. Interimatul funcţiei va fi asigurat de către domnul Dan Barna, până la numirea unui nou ministru la conducerea ministerului Sănătăţii. Totodată, am decis demiterea din funcţia de secretar de stat la ministerul Sănătăţii a doamnei Andreea Moldovan, iar decizia va fi publicată în Monitorul Oficial în cursul zilei de astăzi", a arătat premierul Florin Cîţu, printr-un comunicat.
Demiterea ministrului Sănătăţii vine după săptămâni de tensiune în coaliţia PNL - USR-PLUS, însă decizia fermă a premierului a venit la o zi după un ordin controversat semnat de secretarul de stat Andreea Moldovan privind carantinarea localităţilor.
Conform Digi24.ro, ordinul prevede noile criterii pentru carantinarea unei localităţi a fost publicat în Monitorul Oficial, fără informarea premierului Florin Cîţu.
Potrivit sursei citate, în baza noului ordin privind carantinarea unor localităţi, nivelul de testare pentru COVID devine factor principal, alături de rata de incidenţă şi de gradul de ocupare a paturilor din spitale şi secţiile ATI. Astfel, unele localităţi ar putea intra mai uşor în carantină, care s-ar putea întinde pe o perioadă mai lungă de timp. "E total inoportun ordinul în raport cu faptul că rata de incidenţă scade", au declarat surse pentru Digi24.ro.
Procedural, decizia privind intrarea unei localităţi în carantină este luată la propunerea comitetului local pentru situaţii de urgenţă, în funcţie de rata incidenţei, în baza unui ordin semnat de Raed Arafat.
Andreea Moldovan declara marţi pentru Digi24 că nu a discutat personal cu premierul, dar că documentul a fost discutat şi votat în Comitetul Tehnico-Ştiinţific, care e un comitet interministerial şi în care se decid şi hotărârile CNSU.
De altfel, nu doar premierul, dar nici alţi factori importanţi în asemenea decizii - precum Raed Arafat sau prefectul Capitalei - nu au fost informaţi.
G4media notează că nemulţumirea premierului vine atât din faptul că nu a fost informat în legătură cu noul ordin, cât şi din eventualul impact pe care modificările le-ar avea asupra situaţiei unor localităţi precum Bucureştiul, care ar putea fi carantinate mai uşor din cauza numărului de cazuri de infectări cu noul coronavirus.
În plus, Cîţu este nemulţumit de mai mult timp de colaborarea cu Voiculescu, căruia i-a şi reproşat lipsa de comunicare.
Digi24.ro mai arată că premierul Cîţu a discutat, miercuri dimineaţă, cu preşedintele Klaus Iohannis, despre dorinţa sa de a-l demite pe Vlad Voiculescu din funcţia de ministru, iar şeful statului ar fi fost de acord cu propunerea.
Demiterea lui Voiculescu a fost un şoc pentru USR PLUS, care ar ameninţa acum cu ruperea Coaliţiei. Surse din interiorul alianţei susţin că cele două partide nu vor accepta înlăturarea ministrului Sănătăţii fără acordul lor, mai arată Digi24.ro.
UPDATE: Explicaţia lui Cîţu
Într-o scurtă declaraţie scurtă, premierul Florin Cîţu a explicat decizia luată.
"România trece printr-o perioadă dificilă în lupta cu pandemia. Lupta a întins la maximum resursele statului. Ca să ducem la capăt lupta, mereu am spus că e nevoie de încredere în instituţiile statului. Pentru a mă asigura că încrederea în instituţiile statului rămâne, am decis să fac o modificare la vârful Ministerului Sănătăţii", a arătat acesta.
Cîţu a mai spus că el crede în continuare în coaliţia de Guvernare, PNL - USR PLUS - UDMR, care nu s-a constituit în jurul unor persoane, ci în jurul unor valori.
"Vreau să îi asigur pe români că eu cred cu tărie în această coaliţie de guvernare, pentru că s-a constituit ca urmare a votului românilor, în jurul unor valori, unor idei, şi nu în jurul unor persoane. Vă doresc tuturor sănătate şi trebuie să avem o campanie de vaccinare de succes. De aceea vă îndemn pe toţi să vă înregistraţi pe platforma de vaccinare", a transmis Florin Cîţu.
USR PLUS nu-l mai vrea pe Cîţu premier
Dan Barna a refuzat interimatul de la Ministerul Sănătăţii. De altfel, preşedintele Klaus Iohannis a semnat deceretul de revocare a lui Vlad Voiculescu, însă fără a fi menţionat şi cine preia interimar ministerul, arată HotNews.ro.
După demiterea lui Vlad Voiculescu, Dan Barna a anunţat că USR PLUS îi retrag sprijinul politic premierului Florin Cîţu.
"Este o decizie unilaterală, imatură politic, care ridică semne de întrebare asupra premierului Florin Cîţu de a conduce un Guvern. Am vrut să luăm decizii împreună, asta s-a întâmplat până astăzi. Premierul m-a chemat la o discuţie unde m-a informat de decizia deja luată. Luni în şedinţa coaliţiei agreaserăm că ieşim din acest joc de balet politic. Este o decizie care aruncă Coaliţia într-o criză majoră. Din acest moment premierul Florin Cîţu nu mai are susţinerea Alianţei USR-PLUS", a spus Barna, conform Digi24.
Barna susţine că a avut şi o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis şi că a cerut o şedinţă a Coaliţiei pentru a vedea cum "vom funcţiona în continuare".
UPDATE, ora 20: Cîţu asigură interimatul
După ce Dan Barna a refuzat să conducă interimar Ministerul Sănătății, iar președintele Klaus Iohannis a semnat drecretul de eliberare din funcție a lui Vlad Voiculescu, premierul Florin Cîțu a anunțat că se propune pe el interimar.
"Preiau ministerul Sănătăţii până când colegii de coaliţie vor face o nouă prounere de ministru. Am avut deja o discuţie în minister şi mânie voi avea o discuţie cu DSP-urile. Rămâne un obiectiv pentru noi să gestionăm această perioadă dificilă", a anunţat miercuri premierul, într-o scurtă conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Potrivit acestuia, pentru ziua de joi este programată o şedinţă de guvern, în care vor fi adoptate acte normative "care nu pot fi amânate".
Din câte se pare, prim-ministrul va revoca și ordinul dat de fostul secretar de stat Andreea Moldovan ce prevedea noi criterii pentru carantinarea localităţilor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.