URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Când s-a anunțat că viitoarea sală de sport va avea numai 5.500 de locuri, mulți orădeni s-au supărat că iar ne-a luat Clujul fața, cu sala lor de 10 mii de locuri. La fel a fost și cu stadionul: de ce o echipă atât de prestigioasă ca FC Bihor să-și etaleze talentul în fața a doar 16 mii de spectatori?
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În urma validării alegerilor parlamentare, mandatul Guvernului în funcție încetează și este nevoie de învestirea unui nou Guvern. Președintele României desemnează un candidat la funcția de prim-ministru în urma consultărilor cu partidele politice reprezentate în Parlament. Nu este obligatoriu ca acest candidat să provină de la partidul cu cele mai multe mandate în Parlament, desemnarea lui fiind atribuția exclusivă a Președintelui.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
02 Octombrie 2018, 09:07

Miluţ, înmulţirea prin scădere

Miluţ, înmulţirea prin scădere Foto: Facebook
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Odraslă de consilier judeţean, el însuşi fost consilier judeţean (după pravila comunistă „copiii şefilor noştri au ajuns şefii copiilor noştri”), preşedintele TSD Bihor, Emilian Pavel, devenea eurodeputat în 2014, pe locul Corinei Creţu, cooptată comisar european. Până atunci, se evidenţiase prin ambiţia de a se căţăra în ierarhie (o vreme fusese director în Ministerul Tineretului, în guvernarea Ponta) şi prin mondenităţile din urbe (în 2010, de Valentine’s Day, de pildă, a încheiat într-o crâşmă din Pasajul Vulturul Negru o „căsătorie de o zi” cu un tovarăş din organizaţie).

Zilele trecute, Pavel jr., căruia intimii continuă să-i spună tot Miluţ, în ciuda înaintării în vârstă şi în organigramă, s-a remarcat printr-un comunicat în care îl desfiinţează pe fostul său coleg din PSD Cătălin Ivan, proaspăt demisionar din Partidul Socialist European ca urmare a faptului că acesta nu a sancţionat PSD pentru încălcarea normelor democratice.

Miluţ îl condamnă că a părăsit Partidul „căruia îi datoreză întreaga carieră” (or, se ştie, adevărul nu poate fi mai presus de Partidul şi de cariera pe care acesta ţi-o dă!) şi pentru că a făcut publice ruşinoasele imagini de la Bruxelles cu Dăncilă, care a pretins că românii veniţi în ţară să protesteze „au fost trimişi de afară” (evident, din duşmănosul Occident), ba şi că „au fost drogaţi”, că PSD nu susţine campania pentru referendumul medieval al CpF şi că nerespectarea statului de drept în România ar fi o... „temă falsă”.

În încheierea comunicatului, Miluţ afirmă că după plecarea colegului său din rândurile Socialiştilor Europeni „grupul nostru politic devine de acum mai puternic, mai unit şi, cu siguranţă, mai eficient”, ceea ce este o mostră nu doar de slugărnicie (în faţa Partidului), ci şi de „armetică” (aşa cum ar zice Paul Stănescu) defectă, căci ce scădere garantează o înmulţire?

Miluţ nu face, de fapt, decât să se alăture altor două eurodeputate dâmboviţene trecute prin striptease de caracter, Renate Weber şi Norica Nicolai, pe care de asemenea nu le-am auzit vreodată vorbind despre felul în care Guvernul depărtează România de la valorile europene, nici despre modul în care amputează drepturile românilor în Europa (de pildă, prin neadoptarea Directivei privind prevenirea spălării banilor, adică prin neinterzicerea acţiunilor la purtător, gen TelDrum, cetăţenii români nu-şi vor putea deschide conturi bancare în statele UE), ba nici măcar despre nepregătirea reală pentru preluarea preşedinţiei Consiliului UE.

Precum cele două tovarăşe, Miluţ pare îngrijorat doar de locul pe listă la următoarele alegeri pentru Parlamentul European, programate primăvara viitoare, aşa că-şi arată din plin obedienţa.

Cum ultimul eurobarometru arată că românii au mai multă încredere în Europa (66%) decât în puterea de la Bucureşti (21%), cred că îl vom vedea tot mai activ pe Miluţ al nostru hiperactiv. Din nefericire, tot în slujba Partidului căruia, vorba lui, „îi datorează întreaga carieră”, nu în serviciul adevărului, al bunului simţ şi al românilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Aplaudactii
Crisdumi, aplaudacul pesedeilor a iesit la datorie. Bine ma! Comu(n)isti ati fost, comu(n)isti ati ramas!
Postat 04 Octombrie 2018, 21:34 de hateretards
Miluțu a fost surprinzător de bun la comisia LIBE !?!
I-a aruncat lui Timmermans în față pleașca cu ... mita care pleacă de la Europa spre România, nu invers !?! Frans a clipt când i-a intrat în ureche traducerea ... de era să rămână cu ochii fixați în tăblia mesei prezidiului până îl trezește un e-mail de la Macovei !?! Bravo, Miluț ... ai crescut !?!
Postat 02 Octombrie 2018, 21:39 de CrisDumi
obedienta si mimetism
Milut stie despre politici publice sau afaceri europene, cam cat stie si Hagi. Omu e pe din afara, dar macar a mai invatat sa se imbrace, sa zambeasca, desi pantofii sunt tot ciocate de neam prost parvenit. Omu stie o chestie: vrea doar pe liste, in rest, poa sa vina apocalipsa. Care poate va si veni cand vom afla cum a ajuns el in parlament. Sau cum imparte banii la colegii de filiala. E doar un alt socialist de caviar cu impresii.
Postat 02 Octombrie 2018, 16:18 de Cetatea
tradare numele tau e minciuna-psd
Poza baiatului asta zis Milut exprima atat de "multa" inteligenta incat ar fi potrivita in tabloul de absolvire al Scolii Ajutatoare, dar nu are ce cauta nici in apropiere Parlamentului European cu atat mai putin in calitate de reprezentant al Romaniei! Uite cum am ajuns sa ne rusinam de reprezentantii nostri, uite cum am ajuns rusinea Europei: trimitand la Strasburg, Bruxelles, s.a.m.d. indivizi lipsiti de educatie, de bun-simt, de orice cunostinte profesionale la nivel elementar (Dancila, Milut, Grapini, Norica, Puiu Pascu, Nitu, Tzapardel, etc.). Si asta in conditiile in care avem inca intelectuali, avem inca profesionist, avem inca oameni de caracter, avem inca oameni capabili! Daca mai tine mult regimul Dragnea cei de mai sus vor deveni "specii rare", iar alde Milut se inmultesc ca pesta-porcina in Romania lui Dragnea si Daea...
Postat 02 Octombrie 2018, 12:10 de decalog
Penibil
Penibil, ipochimen, penibil ranjet. Vrednica sluga, destoinic lingau. La mai mare !!!!
Postat 02 Octombrie 2018, 10:57 de feedback
Sluga are voie sa vorbeasca
Deci intelegem ca Adrian Cris e un sustinator al lui Siegfried Muresan si Monica Macovei, tradatori pe fata ai romanilor si ai Romaniei
Postat 02 Octombrie 2018, 10:28 de Ion75
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON