Confruntată cu desfiinţarea contractului de către Primărie, firma Marconst recunoaşte, pentru prima dată de la declanşarea conflictului cu municipalitatea, că mozaicarea Pasajului Vulturul Negru a fost prost făcută. Ameninţat cu penalităţi uriaşe, constructorul spune că vina pentru calitatea slabă a lucrării aparţine de fapt beneficiarului, care a impus atât proiectul, cât şi tehnica şi materialele. Marconst susţine că şi-a asumat refacerea lucrării pe cheltuială proprie, şi chiar a executat un tronson de probă, însă toate adresele prin care a cerut acceptul pentru redeschiderea şantierului au rămas fără răspuns. În schimb, Primăria a anunţat refacerea lucrării cu alte tehnici şi materiale la un preţ de 5 ori mai mare...
Recent, şi mai puţin recent, au apărut în presa locală o serie de articole care consemnează poziţia Primăriei Oradea cu privire la lucrările de refacere a mozaicului din Pasajul Vulturul Negru. Până în prezent, cu toate că respectivele articole prea puţin au prezentat situaţia complet sau obiectiv, ne-am abţinut de la declaraţii publice. Am considerat că astfel de acuze, declaraţii belicoase şi jumătăţi de adevăr proferate prin presă nu sunt în măsură să contribuie la crearea unei relaţii constructive care să permită rezolvarea problemei în mod eficient şi cu observarea într-adevăr sinceră a interesului public.
Materialele cerute de Primărie
Faţă de ultima declaraţie a Primăriei însă, privind rezilierea unilaterală a contractului de lucrări şi mai ales a motivelor invocate pentru această decizie, ne simţim datori să reacţionăm şi să prezentăm, documentat, modul real în care s-au derulat discuţiile şi evenimentele legate de această lucrare.
În primul rând, aşa cum a recunoscut chiar Primăria, inclusiv prin declaraţiile din presă, modul de proiectare a pavajului a fost deficitar. Apoi, bugetul alocat efectiv mozaicului a fost cu totul insuficient pentru realizarea unei lucrări la standardele de calitate pretinse. Concret, din suma de 3,1 milioane lei reprezentând valoarea totală a contractului, pentru mozaic au fost alocaţi circa 400.000 lei. Prin comparaţie, aflăm tot din presă că recent, pentru refacerea strict a mozaicului, cu o nouă tehnologie, Consiliul local a aprobat un buget substanţtial majorat, de 2.100.000 lei.
Mozaicul a fost turnat cu tehnologia şi materialele prevăzute în proiect şi agreate de beneficiar. Rezultatul nu a fost cel aşteptat. Cu toate deficienţele de proiectare arătate şi care nu ne apartin, Marconst a admis că lucrarea nu a întrunit condiţiile de calitate aşteptate de beneficiar şi şi-a asumat obligaţia de refacere a ei.
Cu consultanţă din străinătate
Nu s-a pus însă niciodată problema demarării lucrărilor de refacere imediat după întocmirea procesului-verbal de recepţie, aşa cum susţine Primăria. Nici nu ar fi avut sens. Refacerea mozaicului cu aceeaşi tehnologie şi aceleaşi materiale ar fi dus la acelaşi rezultat. Mai mult, având în vedere că era nevoie de prelungirea duratei contractului de finanţare, condiţie necesară pentru încheierea actului adiţional la contractul de execuţie privind refacerea mozaicului, şi că era puţin probabil ca această cerinţă să fie îndeplinită în timp util, s-a convenit ca lucrările de refacere propriu-zise să înceapă din primăvara anului 2014. Aceasta rezultă clar din graficul de execuţie pe care l-am depus odată cu asumarea angajamentului de refacere a lucrării din 14.10.2013.
În baza angajamentului asumat, chiar în lipsa actului adiţional la contractul de execuţie, am făcut demersurile necesare pentru a putea demara lucrările imediat ce va fi posibil. S-au făcut verificări în vederea identificării cauzelor care au determinat anterior calitatea necorespunzătoare a pavajului mozaicat. Pe lângă unele cauze subiective, ale căror consecinţe ni le-am asumat, au fost identificate şi condiţii obiective care puteau afecta calitatea lucrării şi după refacerea ei. Pentru determinarea unei soluţii tehnice optime am apelat inclusiv la consultanţă din partea unor firme specializate din Italia, Slovacia şi Ungaria.
Proiect refăcut
Prelungirea contractului de finanţare s-a concretizat abia în luna ianuarie 2014. Actul adiţional la contractul de lucrări nu a fost însă semnat. În luna februarie 2014 am comunicat Primăriei oferta tehnică propusă de consultantul nostru Polir Beton Kft., firmă specializată în lucrări de mozaic din Ungaria. Graficul de execuţie propus odată cu această ofertă prevedea turnarea unei porţiuni de probă în luna martie şi începerea efectivă a lucrărilor la începutul lunii aprilie, urmând să fie finalizate într-un termen de 3 luni.
Cu toate insistenţele noastre, nici acest grafic nu a putut fi respectat. Pentru turnarea porţiunii de probă Primăria şi-a dat acordul abia în luna mai. După realizarea acesteia s-a solicitat modificarea proiectului, prin înlăturarea plăcilor ceramice de pe lateralele pasajului şi a modelului central din sticlă, urmând ca golurile respective să fie umplute şi mozaicul să fie turnat continuu.
Adrese fără răspuns
Ca urmare a acestor solicitări, prin adresa nr. 424 din 07.07.2014, am transmis Primăriei documentaţia aferentă proiectului revizuit, cu rugămintea de a ne comunica acordul în cel mai scurt timp pentru a putea începe lucrările cel târziu din 14 iulie, urmând să fie finalizate până la expirarea termenului contractual. Nu am primit niciun răspuns.
Prin adresa nr. 494/04.08.2014 am solicitat încă o dată Primăriei să ne comunice decizia sa în ce priveşte demararea lucrărilor de refacere a pavajului mozaicat conform propunerii de proiect revizuit. Nici la această adresă nu am primit vreun răspuns.
Am revenit încă o dată cu solicitarea de a ni se comunica poziţia Primăriei prin adresa nr. 556/28.08.2014. Ca într-un dialog între surzi, în aceeaşi zi, prin adresa nr. 166023/28.08.2014, Primăria, făcând complet abstracţie de cele expuse mai sus, cere garanţii solide că lucrarea va fi finalizată în timp util, adică până la expirarea contractului de finanţare, respectiv 15.09.2014, în condiţiile în care se ştia foarte bine că lucrările încă nu fuseseră demarate, iar timpul necesar pentru execuţie era de 3 luni, după cum am subliniat în repetate rânduri.
Sub pretextul interesului public
Discuţiile au continuat şi în toamna anului 2014, Marconst manifestându-şi constant disponibilitatea pentru refacerea lucrării, iar Primăria eschivându-se la fel de constant de la a-şi da acordul în acest sens, cu intenţia manifestată mai mult sau mai puţin voalat de a reface lucrarea cu o anumită tehnologie şi o anumită firmă. Într-un final Primăria a reziliat într-adevăr contractul de lucrări încheiat cu firma noastră, acuzându-ne, culmea, că nu ne-am executat obligaţia de refacere a lucrărilor de mozaic, fără a se prevala de vreo dispoziţie din contract şi fără a invoca altceva decât "interesul public".
Că veni vorba de interesul public, poate nu este lipsit de interes să arătăm că refacerea efectivă a mozaicului cu tehnologia propusă de noi ar fi costat circa 800.000 lei, adică de mai bine de două ori bugetul alocat, diferenţa urmând să o suportăm în întregime, fără niciun cost suplimentar pentru oraş. Cât urmează să coste refacerea pavajului mozaicat cu noua tehnologie şi noua firmă agreată de Primărie am aflat din presă, după cum am arătat mai sus. De 5 ori mai mult decât a fost alocat iniţial, adică aproximativ 2.100.000 lei!
Acesta să fie oare "interesul public"?!
S.C. MARCONST S.R.L.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.