URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
16 Septembrie 2020, 19:45

Mang: Guvernul mituieşte primarii, Bolojan se afişează cu penali, USR-PLUS e sluga PNL, iar PSD s-ar alia tot cu UDMR. Neadevărurile din programul său sunt... adevărate

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, s-a dezlănţuit, miercuri, într-o conferinţă de presă, într-o serie de acuze împotriva principalului adversar politic, PNL, susţinând că acesta este "un partid corupt", deoarece prin ultima rectificare bugetară Guvernul "a mituit primarii", deşi se plânge că "nu are bani pentru tablete, pentru copii", dar şi pentru că foloseşte instituţiile pentru a recompensa traseişti.

"Ar fi de DNA"

"În Bihor, cei 45 de primari PNL au primit 70% din sumă (n.r. – prin HG pentru rectificarea bugetară), iar cei 24 primari PSD 18%", s-a plâns Mang, adăugând că "cea mai mare comună, Sânmartin", a primit doar 250.000 lei pentru că are edil pesedist, în timp ce comune conduse de primari PNL au primit de la 350.000 lei în sus. "Asta înseamnă mită electorală", a spus şeful PSD Bihor.

El a adăugat, însă, că PNL a practicat şi alte forme de mită, despre care a spus că "dacă ar funcţiona DNA, ar fi de DNA". Concret, Mang a susţinut că o persoană, Giorgio Grec, care ar fi urmat să fie candidat al PSD la Primăria comunei Tulca, a trecut la PNL şi va candida din partea acestei formaţiuni pentru că liberalii i-au pus tatăl şef la APIA.

Contactat ulterior de BIHOREANUL, directorul APIA, Ioan Grec, a susţinut în legătură cu această acuză că fiul său, care într-adevăr a fost în trecut membru PSD, "nu a fost niciodată în cărţi pentru a candida din partea PSD".

"Un partid corupt"

Pe de altă parte, Mang l-a acuzat pe Ilie Bolojan că susţine candidaţi cu trecut penal, chiar dacă, la fel ca USR-PLUS, liberalii au susţinut iniţiativa "fără penali".

PSD-istul a spus că a văzut bannere cu Bolojan şi cu doi asemenea primari penali, cel din Curăţele, Teodor Mocioran, condamnat la 1 an şi 6 luni de închisoare cu suspendare, şi cel din Boianu Mare, Ioan Bandula (trecut de la ALDE la PNL), care are o condamnare cu amânarea executării pedepsei, ambii "pentru fapte de corupţie".

Mang s-a plâns că Parchetele Beiuş şi Marghita nu au făcut recurs la aceste pedepse blânde, la fel cum nici DNA "nu funcţionează" pentru primari PNL.

De asemenea, el a acuzat că "îl văd pe Bolojan defilând la braţ cu «Cupidon»", adică cu primarul din Aleşd, Ioan Todoca, declarat că a colaborat cu Securitatea înainte de 1989. "Asta arată că PNL este un partid corupt, care îşi foloseşte toate mijloacele pentru a-şi atinge scopul, de la mită până la promisiunea de a face şi aceea de a folosi condamnaţi penal şi foşti colaboratori dovediţi ai Securităţii, care au făcut poliţie politică. Însă DNA nu funcţionează pentru PNL", a concluzionat Mang.

Abuzuri la comandă

Pe de altă parte, şeful PSD Bihor a afirmat că reprezentanţii PSD în cursa pentru primării ar fi asupriţi de instituţiile statului, asmuţite la comanda PNL, dând ca exemplu felul în care mama candidatei la Primăria Căbeşti, care deţine un magazin al Cooperaţiei, a fost amendată cu 10.000 lei pentru că a ţinut unitatea deschisă şi duminica, deşi nu avea program de funcţionare pentru această zi.

"După campanie, dacă nu se vor lua măsuri, voi prezenta şi filme, apropo de cu ce se ocupă instituţiile în comune", a ameninţat Mang, părând totuşi optimist, convins că "cu cât vor face controale mai multe, cu atât oamenii ne vor vota mai mult".

Fără să clipească

Pe de altă parte, confruntat de BIHOREANUL cu o serie de neadevăruri din programul în baza căruia speră să fie ales preşedinte al CJ, Mang a susţinut cu tărie că nu a scris în acest program decât lucruri reale.

Concret, deşi în program se laudă că "am reuşit să modernizăm 530 km de drumuri judeţene şi 150 km de drumuri comunale", pe când de fapt CJ a plătit doar covoare asfaltice pe un număr de kilometri necunoscut, Mang a afirmat că va pune la dispoziţie informaţiile, ceea ce nu a mai făcut.

La fel, în timp ce în programul electoral a scris că "am reuşit să construim parcuri industriale în tot judeţul", dar există unul singur la Tileagd, şi acela fără racordarea la gaz, Mang a afirmat că "urmează şi altele". Aceeaşi poveste şi în ce priveşte faptul că în program a scris că "am reuşit să finalizăm noul terminal" al Aeroportului, dar cu o întârziere-record de doi ani, Mang arătând spre lucrări întârziate ale Primăriei Oradea.

În ce priveşte promisiunile pentru următorii patru ani, BIHOREANUL l-a invitat pe Mang să explice ce înţelege prin "voi optimiza administraţia judeţului" (în condiţiile în care a umplut-o cu clientelă de partid), iar acesta a răspuns că va urmări... digitalizarea activităţii. De asemenea, solicitat să explice de ce promite că va sprijini producătorii agricoli printr-un program intitulat "Produs în Bihor", Mang a pretins că n-a putut face acest lucru în ultimii 4 ani deoarece "nu am fost preşedinte, nu puteam să emit dispoziţii", ca şi când nu ar fi avut sprijinul UDMR şi ALDE pentru o Hotărâre de Consiliu Judeţean şi un adevărat program în acest sens.

Vrea tot cu UDMR

Pe de altă parte, întrebat de BIHOREANUL dacă va rămâne simplu consilier judeţean în cazul în care nu va fi ales preşedinte al Consiliului Judeţean, Mang a răspuns că "o să vedem asta, o să iau o decizie după", iar în ce priveşte politica de alianţe pe care şi-ar întemeia o majoritate în cazul în care va fi ales a afirmat că preferă tot UDMR, la fel ca în 2016, chiar dacă anul acesta partidul maghiar a părut dornic mai degrabă de o majoritate cu liberalii pentru perioada următoare.

"Eu mi-aş dori preşedinte să fie Mang, şi o majoritate PSD, UDMR, Pro România, dar dacă nu se poate voi discuta şi cu PNL", a spus şeful PSD Bihor. El a exclus posibilitatea unei coaliţii cu USR-PLUS, pe motiv că "USR-PLUS este sluga PNL în Bihor, atât timp cât a acceptat să nu fie candidaţi (n.r. – la Primăria Oradea) Delia Ungur şi Flavius Bunoiu", adică persoanele cele mai vehemente anti-Bolojan, ultima fiind în trecut şi angajat al actualului candidat PSD la Primărie, Emilian Pavel.

În legărură cu pronosticul electoral, Mang a spus că el va câştiga şefia CJ şi Emilian Pavel Primăria Oradea, iar PSD va avea "7-8 mandate în Consiliul Local Oradea" (faţă de 5 în prezent, dintr-un total de 27) şi "în jur de 11 mandate la Consiliul Judeţean Bihor" (în prezent având 9 din totalul de 35).

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
Demisia!
Mai bine ati fi renuntat la partid si ati fi lasat un tanar sa tina hamurile partidului si mai uita lumea de "perdeaua neagra" si conducerea supusa a dvs.
Postat 18 Septembrie 2020, 18:23 de onuta
Bugetari forever
Dragii de ei,cum se zgirie reciproc.Defapt,pe ei ii uneste iremediabil buzele conectate strins la bugetul natiunii.Poti sa te simti bine si sa sugi pentru tine,selfish, un mandat,doua,trei sau poti realiza ca "the world is not enough" si sa sugi pe mai multe paliere:practic dai de supt si la altii,care-ti vor ciuguli din palma si-si vor aduce aminte de tine, mai apoi,cind vei rataci la rindu-ti pe panta descendenta a carierei si a vietii. Sugeti linistiti,si nu plescaiti.
Postat 17 Septembrie 2020, 21:32 de excalibur
DOMNUL MANG MINTE CU NERISINARE! ÎȘI ATRIBUIE MERITE NEADEVĂRATE,SE PARE CA DISPERARAEA E LA COTE MAXIME!SPER SA VA DEA INCA O LECȚIE POLITICA DL BOLOJAN,CARE SA VA SCAOTA LA PENSIE!!!!
Are un tupeu de golan dl MANG.Dupa ce 4 ani de zile a frânat cat a putut și sabotat alături de UDMR dezvoltarea județului acum are din nou tupeul maxim sa cerșească voturilor bihorenilor.Se pare că domnul profesor ,, plagiator" este dispus la orice compromis doar sa nu își piardă scaunul.
Postat 17 Septembrie 2020, 20:37 de User anonimizat
Pt plagiatorul care neaga plagiatul pentru că nu s-a dat sentința, lipsa fiind motivată de demisia lui
prof. dr. Eli Biham, decan al Departamentului Computer Science de la Technion, Haifa Israel: "However, it is clear that Ioan Mang never read not tried to understand the claims in the manuscript „Cryptanalysis of Reduced Variants of Rijndael”. He could not even develop the same results on his own, because all the content of the manuscript „Cryptanalysis of Reduced Variants of Rijndael” is wrong". Astra înseamnă să fii prost sa nu știi nici macar ce copiezi.
Postat 17 Septembrie 2020, 12:46 de poiu
...
Pe mulţi îi rabdă pământul, iar - de suportat - suport şi eu cum pot. Totuşi, dacă ar fi să aleg un politician de-al locului pe care n-aş vrea să-l mai văd vreodată în politică sau care mi-aş fi dorit să nu fi fost vreodată vârât în treburile judeţului acela e Mang. Din păcate, are un nume predestinat... Cel prin părţile celtice din nordul Marii Britanii înseamnă a o lua razna.
Postat 17 Septembrie 2020, 08:23 de Shogun
Bine MANGO
Măcar atât poți si sti sa faci ::::)))
Postat 17 Septembrie 2020, 00:20 de Sandu2100
Daca tăceai...nu mai puțea dupa matale!
Daca cei enuntati sunt exemple ale coruptilor, matale esti un Adam al pacatului...in tot Decalogul! Traseisti ca pesedeii, nu se mai exista! Tradator ca matale, cel mai...! Ai facut din pe se de BH un partid de traseisti, iar pe cei adevarati i-ai dat pe tava la DNA! Asadar: TACI!...si inghite! Vei fi umilit! O meriti!
Postat 16 Septembrie 2020, 22:01 de vineri
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON