URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Noiembrie 2022, 18:12

Managerul echipei de handbal a Oradiei, Mircea Sămărghiţan: „Pentru a salva echipa, este nevoie urgentă de jucători, avem nevoie de sponsori!”

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Handbaliştii de la CSM Oradea sunt pe ultimul loc în clasamentul Ligii Zimbrilor, fără vreun punct, cu două etape înainte de încheierea turului de campionat. Conştient că pentru a salva echipa de la retrogradare trebuie acţionat acum, managerul echipei, Mircea Sămărghiţan, a început căutarea de jucători cu experienţă. A găsit câţiva, însă pentru aducerea lor are nevoie de ajutorul sponsorilor.

"A fost o evoluţie după pregătirea scurtă pe care am avut-o, nici nu puteam să avem pretenţii foarte mari. Nu putem să zicem că nu s-a făcut pregătire cu jucătorii, problema este că sunt foarte puţini, se accidentează foarte mulţi. Astfel, dacă săptămâna asta sunt accidentaţi doi şi îşi revin pentru săptămâna viitoare, săptămâna viitoare poate sunt trei accidentaţi. Nu avem banca destul de lungă ca să putem să facem schimbări, ceea ce se şi vede la meciuri, că aducem jucătorii de la liga a II-a ca să completăm", a declarat pentru BIHOREANUL managerul echipei de handbal CSM Oradea, Mircea Sămărghiţan.

Acesta a recunoscut că pentru acest sezon clubul a fost nepregătit pentru Liga Zimbrilor, atât din punct de vedere financiar, cât și sportiv, „pentru că am adus jucători pe care i-am cules, nu i-am ales”.

„Am adus ce au mai rămas, de pe unde am mai putut şi care au avut probleme dinainte, cazul croatului Radic, care a avut numai accidentări la noi. El venise accidentat de acasă şi noi nu am ştiut. Am şi renunţat la contractul cu el, dar mai mult de atât nu putem face, pentru că nu avem destui sponsori, ca să avem bani să aducem jucători. Chiar aceştia care ar mai fi de adus, de prin Europa, ne cer bani pe care noi deocamdată nu-i avem", a adăugat Sămărghiţan.

El susține că, în acest moment, conducerea echipei nu are posibilitatea să aducă alți jucători.

Situaţia nu este încă pierdută

Totuși, situaţia nu este de tot pierdută, pentru că mai sunt încă două jocuri din turul de campionat şi apoi un retur întreg. Dar, pentru a se schimba ceva în evoluţia şi, implicit, rezultatele echipei orădene, ar trebui intervenit cât mai rapid posibil pentru a întări lotul.

Sămărghiţan susține că, din cele patru jocuri rămase de disputat din 2022 (două din turul campionatului şi două din retur), două ar trebui căştigate (vizate fiind în special disputele cu CSM Bucureşti de acasă şi CSM Vaslui din deplasare).

"În primul rând ne trebuie jucători. Nu avem jucători, pentru că nu avem bani, nu avem bani pentru că nu avem sponsori şi nu avem nici juniori, pentru că nu sunt nici juniori la noi în oraş. Ca să mă duc să aduc un juniori din altă parte, nu pot să-l bag să se lupte peste două săptămâni sau peste trei luni cu Dinamo sau cu Steaua sau cu Minaur. Trebuie să aşteptăm ani de zile să se formeze jucătorul respectiv. Ca să aduc un jucător format şi care totuşi este de perspectivă, ca să ne poată salva, costă foarte mult, iar noi nu avem bani. Totuşi, eu fac un apel tuturor celor care pot să ajute şi le place handbalul şi care vor să aibă o echipă de prima ligă în oraş, după atâţia zeci de ani. Fac un apel către ei să strângă rândurile şi să ia legătura cu clubul", a mai declarat Mircea Sămărghiţan.

Este nevoie de jucători cu experienţă

Conform managerului echipei orădene de handbal masculin, pentru a fi redresată situaţia ar fi nevoie de cel puţin patru jucători cu experienţă. În ultimă instanță, chiar şi doi - dacă ar putea fi transferaţi până la sfârşitul acestei luni - ar da o şansă în plus formaţiei să atingă dezideratul de a câştiga două din cele patru meciuri care au mai rămas de disputat din 2022.

"Am văzut că, de bine de rău, au început să se mişte băieţii şi de la meci la meci se vede o îmbunătăţire în joc, dar, cum am spus, accidentările sunt foarte multe, nu avem cu cine să jucăm. Este greu, dar nu ne tragem la o parte din bătălia pe care am început-o, dar trebuie ca lumea să fie mai receptivă şi să ne ajute dacă se poate, cât mai urgent, pentru că este o perioadă foarte grea. Cât mai urgent, pentru că degeaba mă ajută în martie, pentru că atunci e ca şi cum ar veni direct la înmormântare", a conchis conducătorul echipei CSM.

Sămărghiţan speră să redreseze "corabia", astfel încât şi în următorul sezon competiţional formaţia de handbal masculin a oraşului să activeze tot în Liga Zimbrilor.

Staff-ul echipei bihorene are în vizor câţiva jucători cu experienţă, din Serbia şi Macedonia, dar pentru aducerea lor are nevoie de sprijin din partea sponsorilor.

Programul jocurilor din 2022

Primul din cele patru meciuri din 2022 pe care CSM-ul le mai are de disputat este programat în acest weekend, sâmbătă, de la ora 17, în deplasare cu CSU din Suceava.

Apoi, pe 26 noiembrie, handbaliştii orădeni vor juca acasă cu Minaur Baia Mare, în ultimul joc din turul de campionat.

Returul va începe doar peste o săptămână, pe 2 decembrie, când CSM Oradea va juca din nou acasă în compania celor de la CSM Bucureşti, iar apoi, pe data de 10 decembrie va avea loc meciul din deplasare cu CSM Vaslui. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
manager? glumesti
Echipa asta are nevoie de conducere! Adica de unu care sa stie cu ce se mananca sportul asta, nu un asa zis manager care nu cunoaste pe nimeni, pe care nu-l cunoaste nimeni si care confunda jucatorii cu singurul lui sofer! Si de un antrenor cu experienta, care are cunostintele tehnico-tactice si relatiile necesare unei echipe sa ramana in prima liga! Toata aprecierea pentru Libert, dar e doar la inceput de drum si are multe de invatat. Si mai are nevoie de cativa jucatori cu ceva valoare pe care doar antrenorul de mai sus si un adevarat conducator i-ar putea aduce daca ar avea si o bruma de bani! Marele sere isi freaca palmele ca lucrurile stau asa ca doar de asta a dat handbalul pe mana unor incompetenti!
Postat 19 Noiembrie 2022, 23:12 de tititeasca
ai primit 30.000 de euro
Ai primit deja 30.000 de euro de la Gavella (sau Drumuri Orasenesti, ca tot aia e), ne asteptam sa mentionezi asta. De ce nu spui si ceri in continuare ? Doar nu s-au risipit asa imediat... :D
Postat 18 Noiembrie 2022, 20:54 de topograf
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON