Maladia Alzheimer (descrisă încă din 1907 de către Alois Alzheimer) este considerată cea mai importantă boală degenerativă a sistemului nervos, instalându-se gradat şi provocând moartea neuronală lent progresivă.
Cauzele sunt în mare parte încă necunoscute, diagnosticul bolii excluzând alţi factori etiologici, cum ar fi infecţiile, tulburările metabolice şi intoxicaţiile. Actualmente termenul de boală Alzheimer se referă la demenţele progresive care apar în perioada târzie a vârstei mijlocii, dar înaintea perioadei senile.
Este cea mai frecventă cauză de demenţă a vârstnicilor, determinând grave probleme bolnavilor şi familiilor acestora prin îngreunarea traiului şi costurile mari ale îngrijirii pe termen lung, bolnavii devenind total handicapaţi. Boala poate apare extrem de rar la tineri şi rar la vârsta mijlocie, după care frecvenţa creşte, apărând la 47% din cei trecuţi de 85 de ani.
Este total incorect să se considere că îmbătrânirea este însoţită inevitabil de această boală, mulţi oameni vârstnici rămânând fără diminuări ale funcţiilor mentale în a noua şi a zecea decadă de viaţă.
Predispoziţia genetică este o realitate în circa 20% din cazuri. Clinic debutul bolii este lent, cele mai frecvente manifestări fiind tulburările de memorie pentru evenimentele recente.
Pot apărea şi alte simptome, cum sunt depresia, anxietatea cu tendinţa de autoizolare, manifestări comportambntale imprevizibile, iluzii şi halucinaţii. Evoluţia poate dura 10 ani sau chiar mai mult.
Diagnosticul sigur de boală se poate stabili numai după autopsie, dar totuşi unele explorări paraclinice pot sugera existenţa bolii (tomografia computerizată şi rezonanţa magnetică nucleară). În stadiul terminal decesul apare ca urmare a bolilor intercurente, bolnavul aflându-se într-o stare de neajutorare totală (de aceea îngrijirea instituţionalizată este necesară cu mult înaintea decesului).
ATENŢIE! Boala trebuie diferenţiată de alte afecţiuni care determină demenţe, cum ar fi hematomul subdural cronic sau unele tumori frontale cu creştere lentă (meningiomul sau gliomul), boli care se pot evidenţia prin explorări paraclinice uzuale. Mai există şi alte afecţiuni care pot mima demenţa, cum ar fi unele boli hepatice, deficitul de vitamină B12, hipotiroidismul, intoxicaţia medicamentoasă cronică cu sedative la vârstnici, unele boli cerebrovasculare şi depresia, dar toate acestea sunt afecţiuni tratabile.
REŢINEŢI! Nu există încă un tratament specific al bolii. Cercetările recente au stabilit o legătură între unele medicamente antihipertensive administrate bolnavilor cu Alzheimer şi ameliorarea simptomatologiei, sperându-se ca într-un viitor cât mai apropiat să se poată utiliza aceste medicamente în scop profilactic. Actualmente, unele simptome pot fi ameliorate prin tratament medicamentos, dar demenţa progresează lent, ducând bolnavul la dependenţă totală de îngrijire. De aceea este importantă instituţionalizarea acestor bolnavi în centre specializate unde beneficiază de asistenţă medicală permanentă. Existenţa acestor centre depinde de politica sanitară a fiecărei ţări şi, în special, de ajutorul fundaţiilor caritabile.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.