Mai puțini, mai indiferenți

Cu nu mulți ani în urmă, în epoca Dragnea, din motive lesne de înțeles, politice, depopularea României era comparată cu cea a Siriei, țară zguduită de un sângeros și îndelungat război civil. Peste 4 milioane de sirieni s-au refugiat în acei ani prin lume, iar românii, cu o estimare de peste 1,5 milioane de expatriați din 1990 până atunci, urmau pe locul al doilea. Fără ca la noi să fi avut loc, totuși, un război civil. Despre cei plecați, unii jeleau, generalizând așa cum ne stă în obicei, că ar reprezenta partea cea mai bună a poporului român. Între timp, pentru că majoritatea diasporenilor dau semne tot mai evidente că s-au dat cu AUR, teza a fost abandonată.

Iată, însă, că deși a trecut mai bine de o lună de când Institutul Național de Statistică a furnizat primele rezultate ale Recensământului Populației și Locuințelor - ediția 2021, nici politicienii de profesie, nici chibiții nu consideră că acestea ar fi de discutat. Deși informațiile sunt grave: față de precedentul recensământ, din 2011, populația României a scăzut cu 1,1 milioane persoane. Doar câțiva speculanți au încercat pe ici, pe colo, oleacă de "hate", subliniind că Bihorul a pierdut în ultimii zece ani locuitori cât să umple două orășele, iar Oradea peste 4% dintre rezidenți. S-au potolit când propriii lor "friends" i-au atenționat că orașe mult mai titrate, cum ar fi Timișoara ori Clujul, au pierdut peste 21%, respectiv 12% din populație, așa că au renunțat rapid să exploateze politic subiectul.

Și, totuși, chiar dacă e contraproductiv să fie speculată în registru partinic, tema ar trebui să fie de maxim interes și ar merita abordată în termeni de politici publice. La nivel guvernamental, parlamentar ori la vârful partidelor, însă, nimeni nu s-a atins de ea până acum, deși e vital să găsim răspunsurile – cele corecte! – la multe întrebări. De ce au plecat mai mulți români în ultimii zece ani decât înainte? De ce grosul s-a dus taman în anii cei mai prosperi ai României? Au emigrat din cauza sărăciei sau pentru că, pur și simplu, au vrut să profite de libertatea de a trăi oriunde în UE? În țările adoptive câștigă mai bine sau, de fapt, au alt confort? Căci calitatea vieții nu înseamnă doar salarii cât mai mari, ci mai ales drumuri, spitale, școli și servicii administrative mai bune, ba chiar și o atmosferă generală mai liniștită.

Pe de altă parte, scăderea demografică e cauzată doar de emigrare sau și de schimbarea mentalităților, care face ca tot mai mulți români să prefere carierele ori viața socială decât să facă și să-i crească patriei copii?

Nu am auzit frământându-se pe chestiunile astea niciun ministru, nici măcar pe cel al Familiei ori pe cel al Muncii, niciun parlamentar, niciun șef de partid, ba nici măcar vreun academician ori marii sociologi, altminteri foarte vocali când e vorba de politică. Parcă ar fi plecat chiar și aceștia, zău așa...