Noi locuri de joacă, pentru cei mici. Primăria Oradea a anunţat joi că, săptămâna viitoare, va finaliza montarea complexurilor de joacă şi a aparatelor achiziţionate pentru dotarea locurilor de joacă din oraş în 2015.
"Au fost achiziţionate 6 complexuri de joacă mici (fiecare cu 3 leagăne şi 2 tobogane), 16 leagăne cu protecţie pentru copii mici, 8 leagăne normale, 11 balansoare, 9 tobogane şi 10 carusele. Aparatele de joacă au fost achiziţionate de la firma SC Dupex SRL Alba, prin licitaţie publică. Preţul aparatelor a fost de 179.000 lei (TVA inclus)", a transmis Biroul de presă al Primăriei.
Aparatele au fost montate în parcurile şi locurile de joacă în care s-a constatat că sunt insuficiente sau deteriorate, respectiv în zona Şelimbărului, Piaţa Ghioceilor, Dragoş Vodă, urmând ca săptămâna viitoare să fie montate şi în zona str. Odobescu, Ştefan cel Mare intersecţie cu Podului, Lacul Roşu (lângă Turnul de Apă).
"Totodată, Primăria Oradea a avut în vedere crearea unor locaţii noi de joacă pentru copii, acolo unde s-a constatat că astfel de locuri lipsesc sau sunt la mare depărtare de zonele de locuinţe. Astfel, au apărut locuri de joacă dotate corespunzător în Parcul Baroc (foto), Cartierul Europa, Parcul Adona – str. Liszt Ferenc, str. Moliere – str. Moreni", arată comunicatul Biroului de presă.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.