Direcţia Tehnică va rămâne fără conducere mai repede decât estima primarul Florin Birta. În vreme ce directorul general Mircea Ghitea încă aşteaptă rezoluţia în dosarul de pensionare depus la începutul lunii, adjunctul său, Emil Benţan, sub a cărui păstorire s-au făcut şi masacrele verzi din Oradea, îşi strânge deja lucrurile.
Fost petrolist, timp de 20 de ani, pe platforma de la Suplacu de Barcău, perioadă în care a beneficiat de toate sporurile aferente, şi angajat în Primărie în 2009, Benţan a profitat de faptul că îndeplineşte de anul trecut condiţiile de pensionare.
Adjunctul are deja dosarul de pensionare aprobat, motiv pentru care şi-a anunţat săptămâna trecută şefii că îşi va elibera biroul începând din data de 1 mai.
După ce a stat ani de zile în umbra lui Ghitea, măcar la asta să i-o ia înainte. Spre binele orădenilor...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.