Aproape 180 de magistrați din toată țara au semnat, până joi seara, un mesaj public de solidaritate cu colegii care au denunțat, în documentarul Recorder „Justiție capturată”, disfuncționalitățile din sistemul judiciar. Printre semnatari se numără și mai mulți magistrați din Bihor. În paralel, asociațiile profesionale cer un cadru legal care să protejeze avertizorii de integritate din justiție.
„Tăcerea nu este o opțiune”
Magistrații bihoreni care au semnat, până joi seară, mesajul de solidaritate, sunt: procurorii militari Ciprian Man și Ciprian Puie, procurorul Sorin Beteringhe de la Parchetul Curții de Apel Oradea, Vlad Bențan și Vlad Bradea, de la DIICOT Oradea, șeful Secției de Urmărire Penală din Parchetul Bihor, Cristian Ardelean, alături de colegii săi Cristina Țișu și Ciprian Morar, precum și procurorii Claudia Văsuț și Cristian Jarca de la Parchetul Oradea.
„Adevărul și integritatea nu trebuie sancționate, ci protejate. Tăcerea nu este o opțiune atunci când valorile profesiei sunt puse în pericol”, se arată în mesajul comun, publicat de judecătoarea Sorina Marinaș de la Curtea de Apel Craiova și citat de G4Media.
În text se precizează că problemele semnalate de colegii lor nu sunt cazuri izolate, ci reflectă „disfuncționalități profunde și sistemice” care persistă de ani de zile în Justiție. Magistrații cer recunoașterea acestor realități și afirmă că sistemul are nevoie „nu doar de curaj, ci și de o reformă reală, onestă”, pentru a rămâne un garant credibil al drepturilor cetățenilor.
Mesajul vine pe fondul tensiunilor create după difuzarea documentarului Recorder „Justiție capturată” și al reacțiilor contradictorii apărute în interiorul CSM, semnatarii subliniind că solidaritatea și exprimarea liberă a magistraților sunt esențiale într-un moment în care independența lor este tema centrală a dezbaterii publice.
Mesajul magistraților vine într-un context tensionat, în care Secția pentru procurori a CSM a transmis o reacție în ton cu semnalările privind problemele de sistem, în timp ce Secția pentru judecători a adoptat o poziție critică față de dezvăluirile din documentarul Recorder.
Vor protecţie pentru avertizori
Pe de altă parte, un mesaj de susţinere au transmis şi Asociaţia Forumul Judecătorilor din România, Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor și Asociația Inițiativa pentru Justiție. Într-un comunicat comun, organizaţiile magistraţilor au solicitat autorităţilor competente "să se abţină de la orice demers care ar viza cercetarea disciplinară sau presiunea instituţională asupra magistraţilor care îşi exercită dreptul la liberă exprimare".
"Orice încercare de a reduce la tăcere vocile critice din magistratură, prin invocarea abuzivă a „rezervei”, reprezintă un atac direct la adresa statului de drept deoarece atunci când un judecător sau un procuror semnalează public derapaje care afectează actul de justiţie, fie că este vorba de ingerinţe politice, presiuni ierarhice sau deficienţe sistemice, acesta nu încalcă legea, ci o apără. Or, a-i sancţiona pe aceşti magistraţi înseamnă a descuraja exprimarea unor opinii critice în interiorul sistemului şi a consolida, în schimb, cultura tăcerii şi a complicităţii", se arată în comunicat.
Cele trei asociaţii au solicitat CSM "să apere fără echivoc magistraţii împotriva oricăror forme de presiune sau represalii".
"Societatea are dreptul să cunoască adevărul despre disfuncţionalităţile din justiţie, iar magistraţii care îndrăznesc să vorbească nu trebuie transformaţi în ţinte, ci recunoscuţi ca apărători ai interesului public. Orice altă abordare înseamnă întoarcerea la practicile unui sistem închis, opac şi vulnerabil la influenţe externe", au mai transmis magistraţii, care au cerut Guvernului şi Parlamentului adoptarea unui cadru legal specific care să confere judecătorilor şi procurorilor calitatea şi întreaga protecţie de avertizori de integritate.
"Magistraţii care semnalează, în interes public, încălcări ale independenţei justiţiei sau ale statului de drept trebuie să beneficieze de protecţie împotriva oricărei forme de represalii, fie ele disciplinare, administrative, profesionale sau de altă natură", se mai arată în comunicat.
O situație „toxică și încordată”
Toate aceste luări de poziție apar în contextul în care, în deschiderea conferinței de presă organizate, joi, în premieră, de conducerea Curții de Apel București, judecătoarea Raluca Moroșanu i-a luat public apărarea colegului său, Laurențiu Beșu, care a fost criticat în urma informațiilor pe care le-a oferit în cadrul anchetei Recorder cu privire la problemele din justiție.
Moroșanu a reclamat situația „toxică și încordată” din instituție și a spus că îl susține pe Beșu fiindcă „tot ce a spus el acolo e adevărat, dacă va fi contrazis este o minciună”, fiindcă „suntem terorizaţi pur şi simplu cu acţiuni disciplinare şi cu tot ce ştiţi dumneavoastră că se întâmplă”.
UPDATE: Apelul președintelui. Invitație la discuție
După apariția mesajului celor aproape 200 de magistrați, președintele României, Nicușor Dan, a luat o poziție publică, cerându-le acestora, dar și altora să îi semnaleze concret problemele din sistem și să participe la o discuție cu el „fără limită de timp”.
„Când 200 de magistrați spun că este o problemă de integritate în sistemul de justiție, lucrurile sunt foarte serioase. Invit toți magistrații care vor să reclame probleme în sistemul de justiție la o discuție fără limită de timp luni, 22 decembrie, începând cu ora 10:00. Aștept înscrieri la adresa [email protected]. Până joi, 18 decembrie, ora 24:00, vă invit să îmi trimiteți materiale, asumate nominal sau neasumate nominal, la adresa [email protected]. În zilele de vineri, sâmbătă și duminică vom avea timp să citim toate materialele pe care ni le trimiteți”, se arată în mesajul publicat de șeful statului. Acesta a explicat și de ce discuția ar urma să aibă loc abia pe 22 decembrie: „în toată săptămâna 15–19 decembrie sunt plecat din țară pentru formate multilaterale și vizite bilaterale confirmate cu mult timp înainte”.
Judecătorul pensionar Cristi Danileț a și reacționat, transmițând, pe Facebook: „Președintele țării cere magistraților să îi trimită dovezi ale abuzurilor din justiție asupra magistraților. Va primi inclusiv de la mine dovezi în acest sens. Apoi le voi pune și public”.
Lista magistraților semnatari publicată de G4Media.ro:
Mihaela Niță – Curtea de Apel București
Ruxandra Grecu – Curtea de Apel București
Mariana Constantinescu – judecator pensionar CAB
Cristina Craiu – judecator pensionar CAB
Veronica Găina – judecator pensionar CAB
Sorina Marinaș – Curtea de Apel Craiova
Andrei Bodean – Parchetul militar de pe lângă Curtea Militara de Apel
Antonia Diaconu – DIICOT ST Pitești
Valentin Teodorescu – DIICOT ST Ploiești
Ioan Fundătureanu – Curtea de Apel Pitești
Pîrlea Alexandru Claudiu -PT Suceava
Maria Rădulescu – Judecătoria Ploiești
Achiței Dragoș Bogdan – Tribunalul Prahova
Ardelean Cristian – PT Bihor
Ciprian Cosniță – Parchetul militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj
Ciprian Man – Parchetul militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj
Ciprian Puie – Parchetul militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj
Dornici Viorel – Parchetul militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj
Cătălina Padeanu – Curtea de Apel Craiova
Lăncrănjan Alexandra – PICCJ
Cosmin Iordache – procuror
Raluca Mirică – PICCJ
Ionela Bălan – DNA
Ramona Jardieanu – DNA
Mihaela Beldie – procuror
Mihai Ghica – CA Cluj
Marius Vâlcu – PICCJ
Marius Vartic – fost procuror DNA
Sortan Monica – CA Cluj
Răzvan Alexandru Bara – PT Brașov
Ramona Mungiu – PCAB
Raluca Gheorghe – DNA
Liviu Cîrneciu-Tribunalul Covasna
Alexandra Dordea-DIICOT
Marian Clement Virgil-PJ Gherla
Arpinte Nicoleta-procuror pensionar
Deliuș Laura-PJ Sector 1
Iulian Nica-PM Cluj
Carnariu Bianca Diana-DIICOT ST Satu Mare
Ioan Amariei-procuror
Palaghia Monica-PMTM Iași
Nicolae Carlescu-procuror
Cătălina Stoian-PCAB
Morar Ciprian-PT Bihor
Sas George Florin-DIICOT
Cristian Jarca-PJ Oradea
Sorin Beteringhe-PCA Oradea
Moroiu Laura-Tribunalul Neamț
Cristi Danileț-judecător pensionar
Ioana Maria Câmpean-Tribunalul Timiș
Lavinia Rus-procuror
Ana Mureșan-PICCJ
Daniel Florin Ungureanu-PCA Ploiești
Cazac Anca-Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov
Mateescu Mihaela-PJ Brașov
Dumitru Alexandra-Judecătoria Cluj
Antonia Novitchi-Tribunalul Timiș
Pîrvu Ana Maria-PT București
Andrei Doncea-PJ Cornetu
Ursuț Cristian-PJ Buftea
Andreea Luca-PJ Buftea
Andrei Cristian-PJ Buftea
Claudiu Eduard Corobană-Tribunalul București
Radu Ganea-PJS 2
Diac Ana Maria-PTB
Ancuța Ailene-Tribunalul Iași
Mirtha Elena Meleaca – CA Craiova
Mihai Negulescu – DIICOT
Emanuel Mihoc- PT Sibiu
Anda Ungurean – Tb Botoșani
Mihaela Bojin – Tb Brașov
Bocai Tudor Florin – PT Hunedoara
Anca Boeriu DIICOT
Maria Rîmniceanu -DIICOT
Lilișor Câțu – DIICOT
Cătălin Moraru – DIICOT
George Gavrilă – DIICOT
Florea Sanda Cristina – PT Ilfov
Codreanu Alexandru – PT Brașov
Baciu Maria Magdelena – PJs1
Tisu Cristina – PT Bihor
Rarinca Felicia Tincuta – Tb Brașov
Nanu Vladimir – DIICOT
Monica Cornea – PT București
Cristea Emilia – PT București
Daniel Giorgian – PT București
Ungurean Andreea Elisabeta – jud Cluj Napoca
Sadîc Zafer – Pt Constanța
Sava Diana – Jud Brașov
Pîslaru Doina – DIICOT
Alexandra Crina Tanasa – Tb pentru minori și familie Brasov
Negulescu Raluca – DIICOT
Raducu Mihai – DIICOT
Răducu Mădălina – DIICOT
Simion Daniel – PJ Iași
Mitrofan Iuliana Floarea – Tb Bistrița Năsăud
Vasut Claudia Diana – PJ Oradea
Soltan Alexandru – PICCJ
Ungureanu Cerasela – procuror pensionar
Alma Dundev – PT Mureș
Claudiu Dorian Statache – PJ Brașov
Cerbu Mircea Theodor – Jud Brașov
Cristina Moisa – CA Brașov
Zârnă Ioana Artemiza – PJ Buftea
Cosmin cristescu – DIICOT
Corina Dinică – DIICOT
Cristina Dufour- DIICOT
Paiuși Marius – PCAB
Adriana Alexe – PICCJ
Cosntantin Mîndroceanu – PJ Buftea
Radu Emilia – Pj Buftea
Minea Grigoraș Cristina Florentina – Pj Buftea
Ana Maria Păun – Pj Buftea
Ștefăniță Gogea DIICOT
Tudor Filip – PJ s6
Alexe Adriana – PICCJ
Tudor Vasiu – PT Mureș
Cristina Gogea – CA Brașov
Iulia Crișan – PJ s4
Bogdan Niculescu – DIICOT
Cosmin Puiulescu – DIICOT
Rus Bogdan Florin – PJ s4
Iordache Irina – PJ s1
Dan Bubuiug – DIICOT
Adrian Țîrlea – PTB
Alexandra Pop- PJ Brașov
Gherghina Alina Nicoleta -PJs6
Dinga Adrian – PJ Iași
Marius Borta – PJ s4
Ioana Vlaston – PT București
Bucșă Nicoleta – PJ Iași
Alexandru Ghinea – PT București
Andrei Iustin Costel – PJ Sibiu
Andreea Vișan – PJs6
Zlate Nadia – DNA
Enescu George – DIICOT
Valeriu Iordache – PT Argeș
Alina Andrițoiu – PICCJ
Ancuța Andrițoiu – PCA Brașov
Căpăstraru Mila Ramona – PJs3
Constantin Botea – PJs6
Vlad Crăciun – PT București
Ioana Pasculet – CA Cluj
Florin Zeres – Tb Sibiu
Violeta Andrei – DIICOT
Dumitru Alexandru Daniel – PJ Buftea
Bradea Vlad – DIICOT
Botea Raluca Cristiana – procuror pensionar
Oana Bunea – CA Timiș
Scorta Robert – PMTMT
Florentina Ivăncioiu – Tb București
Radu Dusa – CA Cluj
Vlad Alexandru Bențan – DIICOT
Ioan Gaga – Tb Cluj
Cosmin Constantin Andrei – Pj Făgăraș
Tokos Lehel – DIICOT
Ghenu Andreea – DNA
Simona Stefăniu – DIICOT
Teona Gabriela Boteanu – Tb Cluj
Ibănescu Larion Alexandra – PT Vaslui
Maria Filip – Tb specializat Cluj
Bogdan Ștefăniu – DIICOT
Todea Laurențiu – PT Timiș
Pop Ciprian – PJ Luduș
Vîlceanu Florin – Tb București
Silvia Pietraru – PT Argeș
Constantin Grăjdeanu – PT Bacău
Taghiev Ramona – PCA Bacău
Antaloae Ovidiu – Jud Oltenița
Alexandru Marin – PT București
Șerban Viorel – PCAB
Felicia Vlad – PCA Brasov
Corina Dragu – PCA Brasov
Ioana Nicoară – PMT Cluj
Roșca Anda Elena – jud Cluj
Iulia Ianovici- PT satu Mare
Baldea Diana – procuror pensionar
Ramona Zglimbea, judecător pensionar




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.