Bucurie enormă, în familia luptătorului de arte marţiale MMA Alexandru Lungu. Iubita sa, Carla Pintyak, cu care e împreună de aproape 5 ani, a născut gemeni, un băieţel şi o fetiţă.
"Sper să mai pot lupta câteva meciuri bune, pentru că ne-am înmulţit. Alexandru jr şi Alexandra au reuşit să mă îngenuncheze azi. De la naşterea lui Jessica nu am mai fost aşa fericit", a transmis "Muntele Bihorului" pe pagina sa de Facebook.
Cei doi bebeluşi au venit pe lume la maternitatea Pelican, prin cezariană. Fetiţa are 3 kilograme, iar băieţelul 2,9 kilograme.
Sandu Lungu mai are o fetiţă, Jessica Lungu, în vârstă de 13 ani, dintr-o căsătorie anterioară, cu Loredana Enache.
Orădeanul este singurul campion mondial de judo, la masculin, din istoria României, şi are un palmares de 12 victorii şi 3 înfrângeri ca luptător profesionist de MMA.
În paralel, sportivul duce însă şi o luptă "verde", declarându-se un opozant vehement al defrişărilor de păduri.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.