În doar două săptămâni, Asociaţia D’Apetresii, un ONG care militează pentru drepturile omului la educaţie, în parteneriat cu Fundaţia Comunitară Oradea, au dotat personalul medical din Bihor aflat în linia întâi în lupta cu Covid-19 cu 6.000 de viziere Pentru a putea ajuta medicii şi asistentele în continuare, asociaţiile au nevoie de sprijinul bihorenilor.
Sprijin pentru comunitate
Asociaţia D’Apetresii este cunoscută bihorenilor pentru că derulează prin intermediul platformei You4Edu, campanii caritabile menite să ajute bihorenii, în principal în domeniul educaţiei, dar nu numai.
În pandemia de Covid-19, care a dezechilibrat întreaga lume, convinşi că este nevoie de implicare, membrii asociaţiei au decis, fără să stea pe gânduri, că pot contribui în acţiunea de sprijinire a celor din linia întâi, care sunt nevoiţi să facă faţă zilnic bătăliei împotriva coronavirusului.
S-au mobilizat rapid, şi, cu ajutorul Fundaţiei Comunitare Oradea, al altor ONG-uri, firme şi voluntari, au reuşit să organizeze la nivel local campania iniţiată de viziere.ro, şi anume aceea de a dota cu viziere personalul medical. Pentru că spitalele nu aveau de unde să achiziţioneze acest tip de echipament, trebuie mai întâi produs, iar apoi distribuit.
Pentru "linia întâi"
Cu ajutorul partenerilor, în 24 martie, au fost realizate primele mostre de viziere, iar a doua zi s-a produs prima sută de viziere. În zilele următoare, s-au mai adăugat parteneri în partea de producţie, adică Fundaţia Comunitară Oradea, Decitex, RXP Advertising, astfel încât până în 4 aprilie au fost donate 4.000 de viziere, iar până în 8 aprilie, numărul acestora a trecut de 6.000.
Beneficiarii acestor viziere sunt personalul medical din spitalele orădene şi judeţ, cabinetele medicilor de familie, centrele de permanenţă, Direcţia de Sănătate Publică, Poliţia de Frontieră, Poliţia, Jandarmeria, Ambulanţa.
Pentru că în această perioadă, judeţele ţării au graniţe doar fictive, membrii proiectului au început livrarea de viziere şi în judeţele limitrofe, Arad, Satu Mare, Sălaj, Cluj, iar prin intermediul colegilor de la viziere.ro, un număr de viziere au ajuns şi la câteva spitale importante din Bucureşti.
"Am organizat această acţiune pentru că am considerat că este datoria noastră să-i ajutăm pe cei aflaţi în linia întâi. Am considerat că trebuie să facem cât de mult putem pentru a-i proteja pe cei care ne protejează sau ne salvează vieţile. Când am aflat cât de prost stau toate spitalele din România la capitolul viziere, am reuşit să ne mobilizăm instant şi împreună cu partenerii noştri să producem şi să donăm viziere", a declarat Florin Rojan, membru fondator al Asociaţiei D’Apetresii, antreprenor social, cu o activitate de şapte ani în zona ONG-urilor.
Voluntarii proiectului
Printre partenerii proiectului derulat prin intermediul platformei You4Edu se numără: Fundaţia Comunitară Oradea, Decitex Oradea, RXP Adversiting, Superbon, Laser Concept Design, Velineo, Zaleco şi Vavery din Oradea şi Smart Distribution din Marghita.
Din echipa de voluntari ai proiectului fac parte: Florin Rojan, Cătălin Popa, Norbert Barta, Horea Man, Ionuţ Tirla, Răzvan Horga, Sorin Briscan, Marta Silviu, Adi Iova, Pop Cristian, Rotter Eduárd, Cristina Claudia Serban, Gianina Nicoleta Clop, Ecaterina Lokos, Paul Zoţ, Cosma Bogdan, Panti Sorin, Lia Dumiter, Adriana Mirza, Marcel Buzle, Sebastian Bradea, Iosif Groza, Călin Agăpescu.
"Mulţumesc tuturor celor care s-au implicat în acest proiect, fie că au făcut donaţii, fie că au produs viziere sau că au ajutat ca acestea să ajungă la cine avea mai mare nevoie de ele. Îi mulţumesc în mod special lui Norbert Barta, care a organizat impecabil distribuţia de viziere, a asigurat logistica necesară, a mapat judeţul, a alocat voluntarilor trasee şi a centralizat toate informaţiile", a mai spus reprezentantul Asociaţiei D’Apetresii.
E nevoie de ajutorul tău!
Deşi vizierele sunt reutilizabile, putând fi dezinfectate, în timp, plasticul devine mat şi trebuie înlocuit. De aceea, producţia de viziere trebuie continuată şi pentru acest lucru e nevoie de implicare civică. Orice ajutor este binevenit şi apreciat.
"Aveţi grijă de voi, staţi acasă şi, dacă aveţi posibilitatea, contribuiţi cu donaţii, pentru a ajuta medicii cu echipament de protecţie", este îndemnul voluntarilor.
Bihorenii pot face donaţii prin platforma You4Edu. Banii vor fi folosiţi pentru achiziţionarea materiilor prime necesare şi confecţionarea vizierelor.
De asemenea, pe acelaşi site sau pe pagina de Facebook You4Edu, curioşii pot afla activităţile derulate de ONG.
Educaţia, pe primul loc
Asociaţia D’Apetresii este un ONG care militează pentru drepturile omului la educaţie. În septembrie 2016, a deschis un proces împotriva C.N.D.C.D şi Ministerului Educaţiei, în urma sesizărilor primite de la elevi şi părinţi, pentru a combate discriminarea în rândul elevilor care susţineau probe naţionale şi care, în urma contestaţiilor, nu aveau notele modificate decât dacă diferenţa de punctaj trecea de 0,5. Procesul a fost câştigat la Curtea de Apel, iar metodologia a fost modificată, iar acum, anual, 20.000 de elevi anual beneficiază de condiţii corecte în urma contestaţiilor.
În anul 2017 şi în anul 2018 a obţinut titlul "ONG-ul Anului" în cadrul Galei Comunităţii Bihorene.
În 2019, Asociaţia D’Apetresii a lansat platforma You4Edu, prin intermediul căreia orice persoană poate crea uşor o campanie de strângere de fonduri pentru o cauză pe care alege să o iniţieze. Scopul este de a crea o comunitate de oameni care îşi doresc mai mult de la nivelul de trai şi de la educaţia din România, sunt dispuşi să se implice şi să ajute în jurul lor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.