URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
21 Iulie 2020, 10:52

Liderii europeni au ajuns la un acord. 80 de miliarde de euro pentru "reconstrucţia României" (VIDEO)

Liderii europeni au ajuns la un acord. 80 de miliarde de euro pentru 'reconstrucţia României' (VIDEO) (sursa foto: presidency.ro)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că România va beneficia de aproape 80 de miliarde de euro pentru proiecte europene, indicând construcţia de spitale, şcoli, modernizarea marilor sisteme publice, precum şi reconstrucţia economică, informează Transilvaniareporter.ro.

Pentru spitale, şcoli...

Suma destinată României a fost stabilită în timpul unui summit european desfăşurat la Bruxelles, care a început vineri şi s-a încheiat abia marţi dimineaţă, fiind unul dintre cele mai lungi din istoria Uniunii Europene.

"După discuţii foarte complicate, după negocieri foarte complicate, după patru zile şi patru nopţi de negociere, am obţinut pentru România o sumă impresionantă – 79,9 miliarde de euro pentru proiectele europene, negocieri care ne permit acum să trecem la etapa următoare. Vom folosi această sumă de 80 de miliarde pentru a reface infrastructura în România, pentru a construi spitale, şcoli, pentru a moderniza marile sisteme publice. Este, de asemenea, foarte important de ştiut că o parte semnificativă din aceşti bani vor fi folosiţi pentru relansare, pentru revigorare economică", a declarat Iohannis, la Bruxelles, la finalul reuniunii extraordinare a Consiliului European.

Iohannis a precizat că pentru punerea în practică a planului pentru bugetul comunitar multianual 2021 – 2027, Guvernul Orban lucrează de la începutul anului. "În cel mai scurt timp, va fi finalizat, pentru a fi pregătiţi să începem implementarea, iar, pe de altă parte, lucrăm de o vreme bună deja la planul naţional de relansare, care va fi prezentat Comisiei Europene, pentru a primi fondurile pentru relansarea economică", a spus Iohannis.

Şeful statului a descris finanţarea obţinută de România drept "un rezultat frumos". "Este o zi importantă pentru România, o zi importantă pentru proiectul european şi vom merge mai departe, fiindcă aceşti bani trebuie folosiţi pentru reconstrucţia României", a punctat el.

Macron: "Zi istorică pentru Europa"

Liderii ţărilor Uniunii Europene şi ai instituţiilor comunitare au ajuns, marţi, în a cincea zi a summitului de la Bruxelles, la un acord asupra bugetului destinat perioadei 2021-2027 şi asupra Fondului UE de relansare economică post-pandemie.

Încheierea unui acord a fost anunţată la ora 6.31 (ora Bucureştiului), pe Twitter, de preşedintele Consiliului European, Charles Michel. De asemenea, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a postat pe reţelele de socializare mesajul "Zi istorică pentru Europa!". 

Transilvaniareporter.ro notează că liderii ţărilor europene şi ai instituţiilor UE au aprobat un buget multianual pentru perioada 2021-2027 în valoare de 1.074 de miliarde de euro. În plus, a fost aprobat Fondul UE de relansare economică post-pandemie, în valoare de 750 de miliarde de euro, format din subvenţii nerambursabile de 390 de miliarde de euro şi din credite de 360 de miliarde de euro.

Banii obţinuţi de România vor proveni din fondurile europene "clasice", care vin din bugetul european 2021-2027, unde contribuţia ţării noastre va creşte, fiindcă a crescut şi PIB/capita faţă de 2014, când a început actuala perioadă de programare; granturi (sume nerambursabile) pentru relansarea economică post-COVID, din fondul Next Generation EU (nou înfiinţat) şi împrumuturi pentru relansarea economică post-COVID, dar contractate de Comisie, la dobânzi incomparabil mai bune decât ale României, din acelaşi fond Next Generation.

Contre la UE

Cele mai dure discuţii au avut loc pe tema pachetului de relansare economică. Cifrele iniţiale erau de 500 de miliarde de euro, sub formă de granturi, şi 250 de miliarde de euro, sub formă de împrumuturi. La presiunea grupului de state frugale, Olanda, Austria, Danermarca şi Suedia, cărora li s-a alăturat Finlanda, cuantumul granturilor a fost redus substanţial, la 390 de miliarde de euro, mai arată Transilvaniareporter.ro.

Suma de 750 de miliarde va fi strânsă de Comisia Europeană, ca un împrumut comun al celor 27 de state membre, fapt care este considerat un moment istoric. Statele frugale s-au opus însăşi ideii unei datorii comune, astfel că acceptarea ei este o victorie şi a trio-ului Paris-Berlin-Bruxelles, cel care a venit cu propunerea.

"Am negociat patru zile şi nopţi lungi, peste 90 de ore, dar a meritat", a concluzionat, Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene.

Înţelegerea liderilor europeni va trebui aprobată şi de Parlamentul European, a transmis Comisia Europeană în România.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
“Infrastructurii” de scoli si spitale si sisteme publice
Dar adevaratei infrastructuri de transport (rutier, ferat, aerian, naval, de conducte energetice) cati bani?
Postat 26 Iulie 2020, 19:15 de unu
Pentru banii ăștia trebuie și proiecte bune
România este un sac fără fund, banii obținuți prin proiecte "inteligente" se execută la calitate inferioară de către băieții deștepți. Sunt convins că nici jumătate din banii disponibili nu se vor contracta.
Postat 21 Iulie 2020, 11:49 de zsizsi
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON