Horia Tecău a devenit lider în tenisul mondial! Perechea formată din Horia şi olandezul Jean-Julien Rojer, cap de serie numărul 4, a câştigat, sâmbătă, turneul de la Wimbledon la dublu, după ce a învins în finală cuplul Jamie Murray/John Peers (Marea Britanie/Australia), favorit 13, scor 7-6 (5), 6-4, 6-4.
Astfel, arată Digi Sport, cei doi au urcat pe prima poziţie în ierarhia ATP Race de dublu, adunând un total de 5.050 de puncte, după cele 2.000 primite pentru adjudecarea trofeului de la All England Club. Tecău şi Rojer i-au devansat astfel pe Ivan Dodig şi Marcelo Melo (4.480 de puncte), Mike şi Bob Bryan (4.355), Simone Bolelli şi Fabio Fognini (4.105). Pe poziţia a cincea se află perechea Jamie Murray/John Peers (3.155 de puncte).
"Sunt extrem de fericit. Au început meciul foarte bine, noi a trebuit să luptăm ca să rămânem în meci, dar după ce am câştigat primul set la tie-break, soarta meciului s-a schimbat în favoarea noastră”, a spus românul, după meciul care a durat o oră şi 52 de minute.
Potrivit Mediafax, acesta este primul titlu de dublu masculin la un Grand Slam pentru Tecău, care a mai câştigat un titlu de Grand Slam, însă la dublu mixt, în 2012, la Australian Open.
În urma performanţei, Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer au obţinut 340.000 de lire sterline (475.000 de euro). Cei doi au fost premiaţi de prinţul Edward, duce de Kent, în loja regală, nu pe teren, aşa cum este cazul la câştigătorii de la simplu, ci chiar în loja regală.
Presa mai notează că, prin rezultatul de sâmbătă, Tecău a reuşit performanţa reuşită de Ilie Năstase în urmă cu 4 decenii, fiind astfel al doilea român câştigător la Wimbledon la dublu masculin. În 1973, Năstase s-a impus, alături de americanul Jimmy Connors, în finală, în faţa australienilor John Cooper şi Neale Fraser.
Pe de altă parte, Horia Tecău a mai jucat finala de la Wimbledon în 2010, în 2011 şi în 2012, împreună cu suedezul Robert Lindstedt, ei fiind învinşi de fiecare dată de cuplurile Jurgen Melzer/Philipp Petzschner (Austria/Germania), Mike Bryan/Bob Bryan (SUA), respectiv Jonathan Marray/Frederik Nielsen (Marea Britanie/Danemarca).
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.