URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 05 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 Iunie 2018, 16:09

La mulţi ani, copii! În Cetatea Oradea a început Kids Fest, cu spectacole, jocuri, baloane pe apă, îngheţată şi vată pe băţ (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ediţia a doua a Kids Fest a început, vineri, în Cetate. Curtea fortăreţei s-a umplut cu jocuri tradiţionale din lemn, tobogane gonflabile, precum şi, în premieră, cu două mini bazine gonflabile, unde cei mici se pot da în răţuşte şi lebede de jucărie sau pot să facă tumbe în baloane imense care se învârt pe apă.

Kids Fest este organizat de municipalitate, prin Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune. Ediţia de anul acesta se desfăşoară în perioada 1-3 iunie.

Participarea la evenimentele programate la scenă şi în corpurile Cetăţii, precum spectacole de teatru, de magie şi de dans, este gratuită. Tot gratuit, copiii pot încerca mai multe jocuri tradiţionale din lemn.

În schimb, dacă vor să se pe toboganele gonflabile, să încerce baloanele pe apă şi să tragă cu arcul, părinţii trebuie să scoată ceva bani din buzunare.

Spre exemplu, 5 minute de waterball costă 10 lei, 5 minute de bungee jumping costă tot 10 lei, iar 5 minute pe toboganul Tom şi Jerry costă 7 lei. Asociaţia Deus Vult a pregătit antrenamente de tir cu arcul şi airsoft. La tir cu arcul, părinţii plătesc 5 lei pentru 5 încercări, iar la airsoft 5 lei pentru trageri cu 20 de bile.

În fortăreaţă mai sunt prezenţi Minnie şi Mickey, care îşi fac poze cu "fanii", fiind instalată tototată şi o corabie de jucărie.

La Kids Fest se vând şi tot felul de bunătăţi, de la mâncare până la dulciuri, iar copiii s-au aliniat imediat să primească îngheţată sau vată pe băţ.

Deşi iniţial au fost anunţaţi şi pentru vineri, acrobaţii de la Famous Art vor veni la Oradea doar sâmbătă şi duminică, începând cu ora 13. Ei vor aduce la Kids Fest personaje precum bufonii regali, Omul Oglindă, soldaţi de jucărie şi statui vivante în levitaţie.

Festivalul mai programează și o serie de spectacole de teatru și magie. 


PROGRAMUL FESTIVALULUI LA SCENĂ

1 IUNIE 

18:00 - 18:30 Mic sau mare?, Trupa Arcadia Oradea 1-3 ani

17:00, 19:00, 20:00 "Aventuri în orăşelul magic", spectacol interactiv de magie cu Eduard şi Bianca  (Corpul M)

2 IUNIE

10:00 - 11:00 Povestea porcului – Teatrul Clasic "Ioan Slavici" Arad, Trupa Marionete

12:00 - 13:15 Spectacolul "Judecata Poveştilor" cu Marian Râlea

16:00 - 17:00 Aventurile lui Paprikajancsi a Trupei Lilliput, Teatrul Szigligeti

18:00 - 19:00 Teatru pe roţi: Poveşti cu clovni, Compania Soso şi Nuţi, Arad

19:00 - 20:00 Şsst!!!, spectacol interactiv cu Şerban Borda

20:00 - 21:00 Spectacol de dans Mana Dance Academy

3 IUNIE

11:00 - 12:15 Revizorul, după Gogol, Spectacol pentru copii şi adulţi

15:30 - 16:30 Concert "MeseHetes"

17:00 - 18:15 Spectacol "Magia Copilăriei" cu Magicianul Lorenzo

19:00 - 20:00 Noua poveste a Scufiţei Roşii – Teatrul pentru Copii şi Tineret Merlin Timişoara

PROGRAMUL ACTIVITĂŢILOR ZILNICE:

1-3 IUNIE

10:00 – 18:00  Expoziţie de pictură şi grafică "File de manuscris", Liceul Teoretic "Aurel Lazăr" (Muzeul Oraşului Oradea)

10:00 – 18:00 Expoziţie de jucării "Copilăria în Epoca de Aur" (Corp A, etaj 2)

10:00 – 20:00 Expoziţie de pictură "Joc şi culoare", Asociaţia Art Flora Oradea (Corp G)

10:00 - 20:00 Atelier Luterie

10:00 - 20:00  AirSoft

10:00 - 20:00 Tir cu Arcul

10:00 - 20:00 Parc jucări tradiţionale

10:00 - 20:00 Imagination playgroung

10:00 - 20:00 Parc minigolf

10:00 - 20:00 Joc de societate uriaş

10:00 - 20:00 Darts uriaş

14:00 - 18:00 Casa Meşteşugărească Oradea

14:00 - 18:00 Atelie Olărit 

14:00 - 16:00 Atelier Curcubeu de Fructe şi Legume cu Amelia Şelariu (Corpul G)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON