Consilierii puterii, PSD- ALDE, din Consiliul Judeţean Bihor, au votat, marţi, cu 18 voturi, noua organigramă şi statul de funcţii care prevăd epurarea angajaţilor indezirabili. Liberalii au votat împotrivă, acuzând faptul că alianţa de la putere reglează conturi cu adversarii politici pe baza unor "insomnii şi frustrări".
"Nu se urmăreşte bunul mers al judeţului"
Primul care a luat cuvântul a fost liderul consilierilor PNL din Consiliul Judeţean, Ionel Avrigeanu, care a spus că, în opinia sa, prin noua organigramă, executivul vrea să înlăture "persoanele incomode". Între altele, Avrigeanu a remarcat desfiinţarea Direcţiei de Dezvoltare Regională, Programe şi Proiecte cu finanţare externă, condusă până acum de liberalul Horia Carţiş, transformarea administratorului public într-un adevărat prim-vicepreşedinte al CJ şi izolarea secretarului CJ Carmen Soltănel prin lipsirea de subordonaţi.
"În plină bătălie pentru atragerea de fonduri europene - şi aici dau ca exemplu Primăria Oradea, care are 15 persoane angajate în acest scop - Consiliul Judeţean renunţă la această direcţie. Este evident că CJ renunţă, în acest mandat, la atragerea fondurilor europene, nu este de interes, şi în acelaşi timp se ocupă de reglări de conturi cu anumiţi angajaţi care nu sunt de aceeaşi culoare politică. Această organigramă nu are legătură cu dezvoltarea judeţului şi cu bunul mers al judeţului", a spus Avrigeanu.
La rândul său, PNL-istul Călin Gal, fost şef al Gărzii Financiare Bihor, a cerut să spună dacă managerul public al judeţului (PSD-istul Victor Papp, mâna dreaptă a liderului PSD, Ioan Mang), a argumentat în vreun fel această reorganizare, dat fiind că, potrivit vechiului Regulament de Organizare şi Funcţionare, are asemenea atribuţii. "Normal, managerul public trebuia să ne prezinte dacă a făcut un raport, o evaluare a activităţilor din cadrul direcţiilor CJ, ca să existe un fundament la modificarea organigramei. În mod normal, nu poţi să emiţi un regulament nou, atât timp cât dânsul nu a făcut un proiect pe această temă. E împotriva firii", a spus Gal.
Consilierul liberal Sebastian Lascu a subliniat că în vreme ce CJ Bihor îşi desfiinţează direcţia de proiecte europene, Primăria Oradea a suplimentat de la 15 la 18 angajaţi personalul direcţiei similare, şi a cerut executivului să pună la dispoziţie numărul exact al angajaţilor din Consiliu şi instituţiile subordonate.
"Ce ne tot cereţi cifre?"
Reacţia şefilor CJ a fost una de frondă, cel mai vehement dovedindu-se vicepreşedintele Ioan Mang, liderul PSD Bihor. Acesta nu a făcut un secret din faptul că noua putere "reglează", prin noul stat de funcţii, ceea ce el consideră o politizare a instituţiei de către vechea administraţie, liberală, şi că această organigramă trebuia făcuă "mai demult".
"Nu suntem frustraţi şi dormim relativ bine, chiar dacă puţine ore. Cifrele nu spun mare lucru. Şi pe mandatul nostru au fost făcute angajări din mandatul anterior. La DGASPC, vreo 40 de persoane au fost angajate în iulie (2016 – n.r.) printr-un concurs pe care l-a ţinut şi pe care am cerut să îl blocăm. 8 ani de zile s-a umplut consiliul de membri PD, de membri PNL şi veniţi acum să ne toţi cereţi cifre? Ce ne tot cereţi cifre, că deja am obosit?!", a spus Mang, sugerând că actuala administraţie a fost nevoită să lucreze cu oameni "plantaţi" de predecesori, cum este Horia Carţiş. "Aici sunt oameni care au indicaţii politice de la partid să nu facă nimic", a spus PSD-istul.
Tot Mang a răspuns acuzaţiilor liberalilor, spunând că direcţia de fonduri europene nu a avut nicio iniţiativă în ultimii 2 ani, gestionând doar proiectele făcute de alţii şi urmărite în principal de Direcţia Tehnică. "Ca să vedem că nu merg bine lucrurile nu trebuia să ne facă nimeni raport. Nu sunt oameni daţi afară, ci eventual oameni care nu vor mai fi şefi", a mai spus Mang, care a făcut o comparaţie a situaţiei secretarei Soltănel cu cea a secretarului Ionel Vila de la Consiliului Local Oradea, care "n-a avut nimic în subordine niciodată, deci am luat modelul domnului Bolojan".
În acest context, Mang a mai afirmat că, în Primăria Oradea, "poate mai sunt 2-3 angajaţi" dintre cei de dinaintea mandatelor lui Bolojan şi, de aceea, "merge totul ca într-o orchestră".
Preşedintele Pasztor Sandor a dat, la rândul său, asigurări că va pune la dispoziţie opoziţiei cifrele privind numărul total de angajaţi, dar "şi din celălalt mandat, să faceţi o comparaţie", şi a respins ideea că se produce o epurare politică, spunând că acei angajaţi care nu mai sunt cuprinşi în statul de funcţii vor avea posibilitatea optării pentru posturile rămase disponibile la reorganizare, după primirea preavizului.
În final, proiectul a fost adoptat cu 18 voturi pentru (cele ale consilierilor PSD, UDMR, ALDE), şi 12 voturi împotrivă (cele ale consilierilor PNL prezenţi).
Planul lui Ődőn
Modificarea organigramei a fost anticipată de BIHOREANUL în cel mai recent număr. După cum ziarul nostru a mai scris, şefii Consiliului Judeţean nu se mai mulţumesc să umfle schema de personal cu clientela UDMR-PSD-ALDE, ci au dorit să scape de funcţionarii care nu le ascultă orbeşte ordinele. Planul a fost gândit de adevăratul stăpân al Judeţului, deputatul UDMR de Bihor Szabó Ődőn, care l-a pregătit pentru ca, sub pretextul "eficientizării" activităţii, să reorganizeze instituţia aşa încât să elimine angajaţii indezirabili, dar şi să-i fărâmiţeze structurile pentru a înmulţi pârghiile de comandă paralelă ale UDMR.
Citiţi detalii pe această temă în articolul Marea Epurare: După ce şi-au rezolvat clientela, şefii Consiliului Judeţean Bihor pregătesc concedierea funcţionarilor indezirabili (DOCUMENTE)
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.