Caravana florilor ajunge şi anul acesta în Oradea. Printr-un parteneriat între administraţiile locale din Oradea şi Debreţin, numit Fereastră deschisă spre Europa, şase care alegorice vor porni, vineri, 21 august, într-o paradă prin oraşul de pe Crişul Repede.
Spre deosebire de ultimele ediţii, când municipalitatea doar a închiriat câteva dintre carele care participă la Carnavalul Florilor, un eveniment de proporţii care are loc de 46 de ani în Debreţin, anul acesta Oradea va avea un car alegoric realizat la comun cu vecinii maghiari, au anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă viceprimarul Huszar Istvan şi Mircea Oaie, directorul Direcţiei de Organizare Evenimente din cadrul Primăriei.
Carul, care a costat în total 4 milioane de forinţi, din care 2 milioane de forinţi, adică peste 28.000 lei, au fost puşi la bătaie de Primăria Oradea, va fi împodobit cu pasărea Phoenix, emblema oraşului Debreţin, o fereastră deschisă (după numele proiectului), îngerul şi leul de pe stema Oradiei, precum şi cu o machetă a Cetăţii.
Vineri, pe străzile din oraş, orădenii vor putea admira în total şase care tematice, însoţite de un alai format din circa 200 de persoane. Între acestea, călăreţi, arcaşi, dansatori, ansambluri populare, personaje de basm care vor împărţi flori pe traseu, precum şi mai multe mascote (Mickey şi Minnie Mouse, Minion, Olaf, Hello Kitty, Winnie The Pooh şi Bugs Bunny).
Alaiul va porni la ora 16 pe traseul blocuri Zig-Zag - bulevardul Dacia - parcul Petofi - bulevardul Magheru - Parcul 1 Decembrie, unde vor poposi până la ora 19.30, când carele alegorice vor porni înapoi spre Ungaria. În Parcul 1 Decembrie, în zona statuii Ostaşului Român, doritorii se vor putea fotografia cu personajele de basm, precum şi cu mascotele. De asemenea, cei mici se vor putea lăsa pictaţi pe faţă şi vor putea călări caii care vor face parte din alai.
Cu o zi înainte, în Ungaria, carul comun al Oradiei cu Debreţinul va face parte din Carnavalul Florilor, fiind însoţit de două trupe de dansatori, cei de la clubul Exclusive Dance Oradea, respectiv Csillagocska Neptancegyuttes (formaţiune de dans popular cu o tradiţie de peste 11 ani în Oradea). În total, anul acesta municipalitatea va cheltui circa 65.000 de lei pentru organizarea acestui eveniment, ceva mai mult decât anul trecut, când pentru organizarea Caravanei Florilor s-au investit 56.000 lei.
Componenţa alaiului:
- Trăsură cu 2 cai
- 4 călăreţi
Car alegoric nr. 1
- 10 arcaşi din grupul Lupii din Pustă – clanul Ordaş şi Solyom din Oradea şi Aleşd în colaborare cu Asociaţia Judeţeană de Tir cu Arcul
- 5 personaje de basm care împart flori publicului participant de pe traseu
- 7 mascote din grupul Prietenii Veseliei – Mickey şi Minnie Mouse, Minion, Olaf, Hello Kitty, Winnie de pluş, Bugs Bunny – care împart flori publicului participant de pe traseu
Car alegoric nr. 2
- Ansamblul Folcloric Crişul Oradea
- Ansamblul Folcloric Junii Bihorului din Oradea
- Grupul Vocal Florile Bihorului din Oradea
Car alegoric nr. 3
- Formaţia de dans popular maghiar Gorboc din Mişca
- Formaţia de dans popular maghiar Csillagocska din Oradea
Car alegoric nr. 4
- Trupa de majorete Mystique Oradea
- Camion muzică boxe
- Trupa de majorete Koral de la Şcoala Generală nr. 11 Oradea
Car alegoric nr. 5
Clubul de dans Exclusive din Oradea
Camion muzică boxe
Clubul de dans Unique Dance Studio
Formaţia de gimnastică acrobatică Sunshine Oradea – coord. Szabo Timea
Car alegoric nr. 6
Trupa de dans Replay Dance
Clubul de dans Quasar din Oradea
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.