URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Fosta a doua armată a țării, CFR-ul, a ajuns într-o stare jalnică. Firma e cu datorii uriașe la bugetul de stat, dar managerii prosperă și primesc bonusuri de performanță. Salariile s-au mărit simțitor la toate nivelurile, la fel cum a crescut și stratul de jeg pe garnituri. Locomotivele se aprind pe traseu, dar și pălinca în mecanicii de locomotive. Nașii se uită urât la tine dacă faci imprudența să cumperi bilet, iar întârzierile sunt atât de mari încât instituția pare că nu a ieșit din Evul Mediu...
Zic şi eu
Adrian Cris
De-o vreme, televiziunile de știri sunt toată ziua cu Bolojan în gură. Cu cât omul tace despre sine cu mai multă încăpățânare, cu atât mai abitir îl pomenesc ceilalți...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum vi se pare decizia municipalității de a investi 400.000 de euro într-un concert Andrea Bocelli la Oradea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
19 Aprilie 2018, 16:44

L-au "executat"! Daniel Vulcu nu va mai fi directorul Teatrului Regina Maria

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Şefii Consiliului Judeţean Bihor vor alt manager la Teatrul Regina Maria. După ani în şir în care activitatea managerială i-a fost evaluată cu note mari, de peste 9, Daniel Vulcu a primit, joi, nota finală de 6,98 la evaluarea anuală, urmând să fie înlocuit din funcţie. Culmea, între membrii comisiei nu s-a aflat niciun om de teatru!

Comisie cu misiune?

Actorul şi regizorul Daniel Vulcu a fost evaluat pentru activitatea sa pe anul 2017, joi, la CJ Bihor de o comisie formată din baritonul Ştefan Ignat, director interimar al Operei Naţionale din Bucureşti, de cântăreţul de muzică populară Dinu Iancu Sălăjanu, directorul Casei de Cultură Zalău, respectiv de jurista Laura Urdea, angajată la cabinetul vicepreşedintelui CJ Ioan Mang.  

După încheierea întâlnirii, Daniel Vulcu a aflat că a primit nota finală de 6,98, cu puţin sub 7, notă ce i-ar fi permis să-şi continue mandatul de manager.

"Misiunea lor a fost să-mi dea mai puţin de 7. Iată, un cântăreţ de muzică populară şi un director interimar de operă, care încă nu a avut vreun contract de management semnat, au venit să evalueze activitatea unui teatru de care nu ştiau absolut nimic", a declarat pentru BIHOREANUL Daniel Vulcu, după aflarea veştii că nu va mai conduce instituţia.

"Ce să fac dacă nu-s PSD-ist?"

Managerul Teatrului Regina Maria este convins, deci, că înlocuirea lui este făcută pe bază politică. Mai precis, că şefilor CJ Bihor nu le convine că este liberal. "Din ’90 sunt liberal. Ce să fac dacă nu-s PSD-ist? Eu cred că alte motive nu există", a afirmat Daniel Vulcu.

Coincidenţă sau poate nu, atât Ştefan Ignat cât şi Dinu Iancu Sălăjanu s-au numărat printre invitaţii care le-au cântat participanţilor la Balul Primăverii, organizat în luna martie de Organizaţia Femeilor Social-Democrate din Bihor.

Vulcu se află la şefia Teatrului Regina Maria din anul 2011. De atunci, actorul şi regizorul orădean a primit în fiecare an note mari, de peste 9, la evaluări. De asemenea, sub îndrumarea sa, Teatrul Regina Maria şi-a diversificat repertoriul, a mărit numărul de spectatori şi a participat la festivaluri importante, inclusiv anul trecut la Festivalul Naţional de Teatru din Bucureşti.

"Dacă Teatrul ar fi mers prost, dacă nu aveam realizări, dacă nu eram chemaţi la festivaluri, dacă n-am fi avut public, mi-aş fi dat eu demisia", a subliniat Vulcu.

Ameninţă cu un proces

Prima încercare de evaluare a lui Daniel Vulcu în acest an a fost sortită eşecului. Membrii primei comisii nu s-au putut înţelege la note. Lucian Vărşădan, fost director al Teatrului German din Timişoara, l-a notat cu peste 9, în timp ce Victor Papp, manager public al Judeţului, şi Flavius Bunoiu, secretar al asociaţiei "Cultură în mişcare", i-au dat note mai mici de 7. Cum între note au existat diferenţe mai mari de 2 puncte, evaluarea a fost reluată.

În presă au apărut informaţii că lui Vulcu i s-au reproşat inadvertenţe privind numărul de spectatori, care apar în mai multe tabele. De asemenea, i s-a reproşat că lipsesc din raport cifrele de producţie, precum şi ca la un moment dat apare informaţia că, în 2017, Teatrul ar fi avut 471 (!) de proiecte, faţă de 113 în anul precedent.

"Sunt diverse tabele, unele cer toate informaţiile, altele nu. De aceea, au fost situaţii în care cifrele n-au corespuns. A existat, e adevărat, şi o eroare materială, aceea cu numărul de proiecte pe anul 2017", a explicat Vulcu.

Managerul va contesta rezultatul evaluării sale la Consiliul Judeţean Bihor. Dacă şi în urma contestaţiei nota va rămâne sub 7, Vulcu e decis să deschidă un proces în care va contesta mazilirea sa.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
zău așa
Toată lumea execută pe toată lumea! Dar, d-le Balint, nu cumva d-nei Victoria nu-i place schimbarea? Întreb...și prenumele Dănuț ce are ? Chiar cineva de la Bihoreanul îl poartă ! Ce, e urât ? Nu e ! Ben Oni e mai șmecher ? Dar Găvrilă ? Așa au vrut părinții ! Richard e mai acătării ? E drept, poate fi un nume de scenă ales ! Nu știu....
Postat 20 Aprilie 2018, 17:47 de dani-e-let
mang-alita doreste un scaun. pantalonii jos, dle vulcu!
flaviu bunoiu este un zero barat profesional, nu stiu prin ce cur-ti matura gunoiul, probabil psd. dle vulcu, puteti sa va dezbracati si sa le arati dosul, cu dedicatie. totusi exista o chestie importanta de discutat: cata vreme managerii sunt numiti politic, ei pot fi la orice ora executati. si atunci marea dilema: atunci când un om isi demonstreaza valoarea manageriala ani de zile, cine ar trebui sa il protejeze in momentul in care se cauta indepartarea lui? posibil raspuns: satul de circul facut acasa, dl mang urmeaza sa isi promoveze nevasta cu fusta galbena creata in locul dl. vulcu. sa aiba si el cu ce sa se laude.
Postat 20 Aprilie 2018, 17:01 de roger
?!
Inteleg scandalul daca l-ar fi pensionat fortat, daca nu l-ar mai fi distribuit in spectacole, daca i-ar fi interzis sa puna in scena vreo piesa, dar asa i-au facut un bine, l-au degrevat de hartoage si se poate dedica actoriei/regiei!
Postat 20 Aprilie 2018, 11:22 de pinonel
Pai
Pai ,daca imi aduc aminte bine,asa a executat-o si el pe Elvira Rimbu.Femeia a castigat procesul,dar nu a mai avut ce sa conduca ca s-au facut masinatii la vremea respectiva.Legea compensatiei functioneaza foarte corect
Postat 20 Aprilie 2018, 10:57 de meloman
Ei as...
Ce sa spun.... mare pierdere...dar cand a fost pus Valcu...cel pe care l-a inlocuit n-a fost executat???Sau avea Valcu contract de vietas ...
Postat 19 Aprilie 2018, 18:59 de Tinas
topul meu
Actorii Teatrului din Oradea s-au numit ( se numesc) Mâinea, Harizomenov, Tugulea, Abrudan, Barosan, Segarceanu, Toma, Constantinescu / Mircea / și Balint!
Postat 19 Aprilie 2018, 17:44 de dani-e-let
e bineeeee
Dar in juriul logo ? Acolo cum e ? Jurcă, Nemeș, Chirilă, Bora ? Ei sunt specialisti ? Haidi, bre ! Vulcu e un actor cel mult mediocru! Sa vedem cine va veni ! Cel mai bun director a fost Mircea Bradu ! De ce s-a orientat spre PD, nu știu !
Postat 19 Aprilie 2018, 17:37 de dani-e-let
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5156 RON
  • 1 EUR = 4.9742 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON