URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 14 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
20 Iunie 2018, 08:03

Jurcuţ rade tot! Defrişat de speculanţii imobiliari, un deal din Paleu s-a prăvălit pe o stradă din Oradea (FOTO)

Jurcuţ rade tot! Defrişat de speculanţii imobiliari, un deal din Paleu s-a prăvălit pe o stradă din Oradea (FOTO) VILĂ ÎN MOCIRLĂ. Adrian Mardale (foto) a investit în casă 200.000 euro fără să aibă, vreme de nouă ani, nicio problemă. După defrişarea livezii de pe dealul aflat cam la 50 de metri distanţă, s-a trezit în curte cu un strat de mocirlă de o jumătate de metru, pentru a cărui înlăturare au intervenit un excavator şi şase muncitori. Mâlul i-a "dezrădăcinat" chiar şi piscina
Jurcuţ rade tot! Defrişat de speculanţii imobiliari, un deal din Paleu s-a prăvălit pe o stradă din Oradea (FOTO) RAS LA ZERO! Deşi în mod ironic se numeşte strada Pădurilor, în zonă nu mai există niciun pom. Surparea dealului "tuns la zero" (foto 1) a afectat nu doar gospodăria familiei Mardale, ci şi altele (foto 2), iar stratul de noroi a acoperit strada pe o lungime de vreo 300 de metri (foto 3)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Furtuna de la mijlocul săptămânii trecute a doborât în Oradea zeci de copaci, impunând mobilizarea tuturor echipajelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana. La marginea oraşului, spre Paleu, efectele au fost şi mai păgubitoare: un deal de pe teritoriul comunei a luat-o la vale pe strada Pădurilor, situată pe raza administrativă a oraşului, umplând cu un strat gros de mâl curţile a trei orădeni şi acoperind strada însăşi cu un "covor" pământiu.

Cauza? Defrişarea dealului, acuză oamenii. Eroziunea naturală, zic "investitorii" care l-au cumpărat pentru a-l "curăţa" de vegetaţie şi a-l parcela în vederea construirii de case. Culmea, "capul răutăţilor", un cunoscut geambaş de terenuri, şi-a trecut în palmares o faptă similară în luna martie, când a comandat o defrişare de livadă care i-a lăsat un vecin fără 1.400 de pomi. A fost distrugere, dar neintenţionată, au decis procurorii Parchetului Oradea...

Deşteptare în noroi

Ploaia torenţială de miercurea trecută nu va fi uitată degrabă de orădenii din strada Pădurilor, care în capătul către Paleu se termină într-un deal acoperit până nu demult cu livezi de piersici şi caişi.

"M-am trezit în zori şi am avut un şoc. În toată curtea era noroi apos, gros de o jumătate de metru. Grădina şi gazonul au fost complet acoperite, în spate a fost distrusă şi piscina. Am pagube de vreo 15.000 de euro. Nici eu, nici soţia nu am mai mers la muncă, nici fetele la şcoală", a povestit BIHOREANULUI unul dintre cei trei orădeni afectaţi, Adrian Mardale. "Pompierii au adus o motopompă, dar nu aveau utilaje să evacueze mâlul. Am chemat un excavator şi o echipă de muncitori ca să-l scoată".

La trei ore după apelul telefonic făcut la redacţie, când reporterii au ajuns la faţa locului, muncitorii erau în plină activitate, iar stratul de noroi încă mai măsura cam 10 centimetri. Vecinii se căzneau şi ei, cu lopeţi şi roabe, să scape de mocirla din propriile gospodării.

Sesizări degeaba

Mardale şi-a construit casa şi s-a mutat în ea în 2009, după o investiţie de 200.000 euro. "Nouă ani nu am avut nicio problemă, dar pe asta am prevăzut-o anul trecut, când un comerciant de terenuri, Florian Jurcuţ, a cumpărat dealul cu livada şi am auzit că vrea să-l defrişeze ca să-l vândă pe parcele, pentru construcţia de case", zice bărbatul.

În iunie 2017, omul a făcut mai multe sesizări la Consiliul Judeţean Bihor, la Inspecţia de Stat în Construcţii, la Primăria Oradea şi la Garda de Mediu, arătând că la baza dealului se amenaja un drum şi că proprietarii se pregăteau să-l defrişeze. "Consiliul Judeţean a redirecţionat reclamaţia la Primăria Paleu, care de atunci nu mi-a dat răspuns. Primăria Oradea şi Inspecţia în Construcţii mi-au spus că nu-i de competenţa lor, iar Garda de Mediu a pasat sesizarea la Garda Forestieră, care mi-a transmis că răspunde numai de păduri", explică Mardale.

Jurcuţ - spune omul - a defrişat dealul în această primăvară, rezultatul fiind un peisaj selenar, fără nici măcar un fir de iarbă. Pământul a început să curgă de trei săptămâni, dar miercurea trecută cantităţile dislocate de torenţi au fost de-a dreptul uriaşe. "Dimineaţa, Jurcuţ a venit pe aici, dar a strigat şi a dat vina pe noi, că de ce ne-am făcut case aici şi de ce nu avem şanţuri de scurgere. Aveam, dar le-a acoperit noroiul", a spus Mardale.

"Obraznic", dar nesancţionat

După sesizarile de anul trecut, Primăria Oradea nu a intervenit deoarece dealul e pe teritoriul comunei Paleu, iar Inspectoratul pentru Construcţii fiindcă inspectorii nu au constatat încălcări ale Legii construcţiilor, cazul fiind mai degrabă de competenţa Primăriei Paleu.

Aici, Florian Jurcuţ e cunoscut ca un personaj recalcitrant. "Este obraznic, când vine la Primărie (n.r. - ca să-şi întăbuleze terenurile pe care le cumpără şi să le dezmembreze pe cele pe care le vinde) face tot timpul circ, vrea să fie servit înaintea celorlalţi", a relatat BIHOREANULUI viceprimarul Szebeni Alexandru, confirmând că dealul este în intravilanul comunei şi că Jurcuţ vrea să dezmembreze cele 1,5 hectare pentru a le revinde.

Fostul primar Somogyi Ludovic confirmă şi el că amploarea afacerilor lui Jurcuţ dă bătăi de cap edililor. "Primăria nu mai are bani să facă drumuri unde acest domn cumpără şi vinde terenuri. Poate se găseşte o soluţie să nu poată construi". Totuşi, edilii n-au făcut nimic concret pentru a-l descuraja şi cu atât mai puţin ca să-l sancţioneze...

"Fac ce vreau"

Florian Jurcuț, om de afaceri BihorContactat telefonic de reporter, Florian Jurcuţ (foto) a pretins iniţial că doar a "curăţat" dealul de vechea livadă pentru a replanta alţi pomi fructiferi. "Acolo nu erau decât piersici uscaţi şi buruieni, pe care le-am curăţat", a zis afaceristul care, deşi "la bază" este mecanic auto, s-a dat drept inginer pomicol.

Jurcuţ a susţinut, de asemenea, că a respectat legea ce-i impunea ca în prelabil să obţină de la Direcţia Agricolă aprobarea pentru refacerea plantaţiei. O minciună, spune şeful instituţiei, Nicolae Hodişan: "Nu ne-a comunicat nimeni că defrişează o livadă în Paleu şi înfiinţează alta. Pentru asta putem amenda proprietarul cu până la 10.000 de lei".

A doua zi, joi, Jurcuţ a revenit şi, în vădită stare de nervozitate, printre insulte şi ameninţări, s-a victimizat că ar fi "vânat" şi a afirmat că "fac ce vreau pe banii mei". "Dacă acum vreau să fac o plantaţie şi peste o săptămână să pun grâu, ce te deranjează pe tine?, s-a răstit el la jurnalist.

Mai conciliant, unul dintre asociaţii săi în cele şase firme pe care le controlează, Claudiu Creţ, a intervenit şi el, tot telefonic, pentru a sublinia că în acte terenul este în regim agricol. Totuşi, acesta a recunoscut că intenţia "investitorilor" este ca "într-un an sau doi" să-l scoată din această categorie şi să-l revândă ca locuri pentru case.

Iertat de procurori

Jurcuţ nici măcar nu e la prima ispravă de acest fel. În martie, înainte să defrişeze dealul din Paleu, BIHOREANUL arăta că samsarul, care deţine şi câteva hectare din livada din zona hipermarketului Real II, a comandat tăierea acesteia, tot fără aprobarea Direcţiei Agricole, unei firme care a doborât, însă, şi 1.400 de pomi din cea a unui vecin, Gheorghe Sarca.

Acesta a cerut intervenţia Poliţiei şi a Gărzii de Mediu, ai cărei comisari au refuzat emiterea oricărei sancţiuni, pe motiv că firma angajată de Jurcuţ, Biomass Product, era autorizată să execute defrişări. Poliţia şi Parchetul Oradea, în schimb, i-au deschis dosar penal patronului acesteia, Szlafkai Francisc, pentru comiterea infracţiunii de distrugere, dar finalitatea a fost surprinzătoare. Pe 9 mai, procurorul Vlad Benţan a decis clasarea dosarului, motivând că, deşi distrugerea a fost comisă, ea ar fi "neimputabilă", deoarece Szlafkay a defrişat livada lui Sarca din greşeală: "Eroarea a fost favorizată de configuraţia terenului, de aspectul neîngrijit şi datorită lipsei oricărei delimitări, îngrădiri sau reper".

Prin urmare, la fel ca în cazul defrişării livezii dinspre Biharia, şi în cel al "chelirii" dealului din Paleu, singura posibilitate a păgubiţilor a rămas să deschidă împotriva lui Jurcuţ şi a asociaţilor săi un proces civil. Dacă nu cumva se luptă cu morile de vânt într-o ţară în care, vorba afaceristului, "fac ce vreau", doar "pentru că putem", cum zic şi politicienii care-o conduc...


RECHIN IMOBILIAR
Jurcuţ, în război cu Primăria

Florian Jurcuţ este unul dintre cei mai activi samsari de terenuri din Oradea. Asociat cu alţi orădeni în nu mai puţin de şase firme, dar controlându-le pe toate, Jurcuţ a avut şi are pe rolul instanţelor de judecată mai multe procese în care se confruntă cu Comisia Locală şi cu cea Judeţeană de aplicare a legilor fondului funciar, dar şi cu persoane fizice.

În urmă cu 8 ani, BIHOREANUL arăta că Jurcuţ cumpăra drepturi litigioase de la urmaşi ai unor foşti proprietari de terenuri şi apoi le valorifica înzecit. Afaceristul a intrat în război cu Primăria Oradea pretinzând o parte din terenurile Parcului Industrial din Şoseaua Borşului şi din Parcul Salca, dar nu s-a ferit nici de răfuieli cu orădeni de rând sau cu concurenţi din branşă.

În urmă cu şase ani, de pildă, Jurcuţ s-a confruntat cu un fost partener, Mircea Matiuţă Hunyadi, care l-a acuzat de înşelăciune, dar şi cu fostul ofiţer DNA Mihai Ogbarschi, pentru livada de 5,11 hectare din zona Real II, iar pentru un teren de 2 hectare din strada Uzinelor cu italianul Nunzio Insinna. Datorită complicităţii la afacerile sale, patru funcţionari ai Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară au fost cercetaţi pentru falsuri, în final fiind însă exoneraţi de răspundere.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
18 Comentarii
Primaria Paleu
Omul a facut sesizari la toate institutiile statului din Oradea, care au declinat competenta primariei paleu.Cam asa ar fi...omul plateste impozite ca sa poata trai linistit in casa lui.Primaria trebuie sa vegheze si sa garanteze acest lucru.
Postat 21 Iunie 2018, 10:41 de excalibur
@RADUGAVRA
De unde stii ca nu stau in padure. Daca te muti in padure, si ai cativa vecini,tot in padure stai. Si da, daca vecinii mi-ar face probleme pe care nu le-as mai suporta as vinde casa si m-as muta.
Postat 20 Iunie 2018, 15:24 de User anonimizat
Apropo
Seth ..era ironic la adresa ta citizen...dar e greu sa-ti dai seama de asta cand " n-ai cu ce"!!!
Postat 20 Iunie 2018, 15:11 de RADUGAVRA
????????????
Citizen....ar fi trebuit daca tot esti BOSS sa te semnezi cu nume si prenume....dar tu BOSS de ce nu te muti in padure ???? !!!! Ca logiga ta este exact ca a "locuitorilor" de acolo ...iar eu nu am zis nimic despre, probabil, minunati tai parinti! Insa din nou ai dat dovada de cultura de "BOSS"????
Postat 20 Iunie 2018, 15:08 de RADUGAVRA
@seth
Respect !
Postat 20 Iunie 2018, 15:07 de User anonimizat
mda...
De ce si-a facut casa acolo si de ce nu se muta. Ca doar omul face ce vrea pe banii lui. Logica de cetatean. Spune te rog ca nu esti oradean sau provii din alta zona a tarii, eventual esti in clasa a doua la fara frecventa, fiindca refuz sa cred ca am asemenea specimene drept concitadini.
Postat 20 Iunie 2018, 14:52 de seth
@RADUGAVRA
... Si eu stau la casa si nici mie nu-mi convin multe lucruri care mi le fac vecinii. Dar nici nu ma duc sa ma plang la un ziar. De ce nu se muta si tantalaul asta la bloc si acolo sigur nu-i distruge nimeni piscina/gardul/gradina..etc.
Postat 20 Iunie 2018, 14:24 de User anonimizat
Pentru "Citizen"
Pentru "Citizen" Boss(sper ca stii ce inseamna in latina!!!) tie ti se pare normal ca vecinul sa-ti distruga casa prin actiunile pe care le face si sa nu pateasca nimic??!!!?iar tu sa te alegi cu o paguba de 15000euro????!!! De fapt ne miram ca merge tara bine!!! Pai cu * ca tine si ca smecherul asta care ar trebuii sa fie dupa gratii probabil, la ce naibe sa ne asteptam...apropo banuiesc ca ai fost printre ceilalti * la mitingul PSD...sau ti-ai fi dorit sa fii!!!... TU "BOSS" ESTI PENIBIL!!!!
Postat 20 Iunie 2018, 14:13 de RADUGAVRA
e totusi mecanic...
la rotitele statului paralel pe care le unge periodic.
Postat 20 Iunie 2018, 14:11 de User anonimizat
Camatarul
De fapt asta e,de unde a scos o bihoreanul ca e mecanic cand el nu are doua clase macar ca trenul,nu stiu.Plateste taxa de protectie la statul paralel altfel nu ar face atatea ghidusii nepedepsite!
Postat 20 Iunie 2018, 14:06 de User anonimizat
legea pe la noi
Ce dragut, doar la noi e posibil asa ceva. Poate o ia la vale si asta ca si dealul ciuperca. O fi respectivul jmeker in imobiliare dar cu siguranta nu are nici o treaba cu constructiile si nici cu mecanica pamanturilor. Orice interventie de acet fel, defrisare, nivelare, modificare ar trebui efectuata dupa un studiu geo prealabil si cu autorizatii de la inspectorat si primarie. La stilul asta cel cu noroiul din curte, il poate trage la raspundere doar pe sf Ilie.
Postat 20 Iunie 2018, 10:53 de Christa
Inspectoratul in Constructii colcaie de coruptie si incompetenta, toti fiind din haita liberalo-democrata instaurata de haita basista a Elenei Udrea.
Se avizeaza si autorizeaza tot felul de constructii (preliminare, de pregatire a amplasamentului in acest caz), care duc la distrugerea altora, iar adiguratorii nu platesc daunele pe motive de cauze nenaturale. Toate dealurile orasului sunt afectate din cauza acestor nemernici si neterminati, sunt pline de constructii ilegale, nefinalizate sau edificate in afara normelor profesionale.
Postat 20 Iunie 2018, 10:31 de CrisDumi
PAID
Asigurarea obligatorie a caselor acopera pagubele provocate de cutremur,inundatii,alunecari de teren.Aci pare a fi inundatie+alunecare.Asiguratorul mai departe recupereaza paguba de la cel care a generat fenomenul.Problema e ca situatia se va repeta la urmatoarea ploaie zdravana...
Postat 20 Iunie 2018, 10:08 de excalibur
personal d-nului Cris
rectificati va rog ,,În urmă cu şase ani, de pildă, Jurcuţ s-a confruntat cu un fost partener, Mircea Matiuţă Hunyadi, care l-a acuzat de înşelăciune, dar şi cu fostul ofiţer DGA Mihai Ogbarschi, pentru livada de 5,11 hectare din zona Real II, iar pentru un teren de 2 hectare din strada Uzinelor cu italianul Nunzio Insinna,, - adica ofiterul Mihai Ogbarschi -vezi si Antena 3 reportajul cu femeia din Bors, proprietara peste noapte a unui teren pe strada Clujului vis a vis de Peco OMV - a facut parte din politia judiciara a DNA fiind dus acolo de nasul lui mason.
Postat 20 Iunie 2018, 10:07 de mechanic
Dreptate pentru toti.
Sincer nici mie nu-mi plac defrisarile. Dar. 1. Omu' cand a cumparat acel teren FACE CE VREA CU EA,daca greseste plateste o amenda. 2.Tipu'asta cu vila de 200.000 Eur ,cu piscina si cu paguba de 15.000 Eur e chiar penibil. Pe cine draq intereseaza ca ...citez "Nici eu, nici soţia nu am mai mers la muncă, nici fetele la şcoală "....
Postat 20 Iunie 2018, 09:12 de User anonimizat
Ce tara e asta ????
Tara dracului fiecare face ce vrea fara sa raspunda institutile statului se invita una pa alta da ce a facut cu livada vecinului e tare adica iti distruge livada si nu pateste nimic 1400 de pomi asta e pre de tot .
Postat 20 Iunie 2018, 09:09 de sss
Cuțu rau
Cred că Bolojan a făcut asta
Postat 20 Iunie 2018, 09:05 de Sandu1201
narcoman
...De astfel de personaje ne lovim la fiecare pas! Protejati de autoritati, procurori...Detinatori, traficanti si consumatori de ...fumuri!
Postat 20 Iunie 2018, 08:52 de eraclid
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON