URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 29 MARTIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Mie-mi plac tipii de la ONG-ul Pro Infrastructura. Din câte știu, e o organizație imaginată de fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, de la care aflăm multe dintre dedesubturile care ne fac să nu avem autostrăzi decât pe hârtie și la prețuri exorbitante.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Justiţia din Bihor a învins săptămâna trecută DNA Oradea, dar şi societatea bihoreană. La capătul a 9 ani de procese, fostul boss al UDMR şi al CJ Bihor, Alexandru Kiss, a fost achitat pentru fapte de corupţie pentru care în 2018, în prima fază a procesului, Tribunalul îl condamnase la 8 ani de închisoare, iar pe doi dintre tovarăşii săi de dosar - patronul Selina, Beneamin Rus, şi cetăţeanul ungar Bojtor Vilmos, prin intermediul căruia politicianul şi amicul său, Alexandru Mudura, fondatorul Lotus Center, au încasat şpăgi de 4,3 milioane euro - la 4 şi respectiv la 6 ani de închisoare.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre completările aduse la legislație care prevăd că, în sensurile giratorii, șoferii trebuie să respecte regulile privind circulaţia pe benzi, având obligaţia să semnalizeze din timp părăsirea intersecţiei şi să se asigure?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La finalul anului trecut a fost adoptată fără mare publicitate o lege ce permite reinstalarea radarelor fixe, care de această dată vor avea mai multe „atribuții”, similar camerelor instalate pe drumurile din alte țări europene.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. 
17 Noiembrie 2022, 14:14

Juniorii de la LPS Bihorul s-au întors cu medaliile de bronz de la Campionatul Naţional de spadă pe echipe (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Tinerii spadasini de la LPS Bihorul s-au întors cu rezultate frumoase de la Campionatele Naţionale pentru juniori şi cadeţi pe echipe, întreceri care s-au desfăşurat la Bucureşti, în Sala Ghencea, în perioada 15-16 noiembrie.

Echipele conduse de antrenorul Andrei Timoce s-au întors cu medaliile de bronz la juniori masculin, cu două locuri 5, la cadeţi şi cadete, şi cu un loc 8 la junioare.

Pe podium la U20

Cel mai bun rezultat l-au obţinut, astfel, sportivii echipei de U20 (juniori), care au ocupat locul III şi au intrat în posesia medaliilor de bronz, după evoluţii bune, care l-au mulţumit şi pe antrenor şi care au adus bucurie delegaţiei orădene.

Astfel, echipa formată din Gabriel Popa, Vlad Naghi, Claus Sebesan şi Raul Tufan a ajuns până în semifinale şi apoi a câştigat şi finala mică.

În optimile de finală, spadasinii de la LPS Bihorul I s-au confruntat tocmai cu colegii lor de la LPS Bihorul II, pe care i-au întrecut cu 45-34, după care în sferturile de finală au dat de Farul Constanţa, formaţie pe care au învins-o cu scorul de 45-39, calificându-se în careul de aşi al semifinalelor.

În penultimul act, însă, LPS Bihorul a trebuit să se recunoască învinsă în faţa echipei CS Satu Mare, cu 32-45. Astfel au ajuns să lupte pentru medaliile de bronz, în finala mică, cu UNEFS Bucureşti I, echipă pe care au întrecut-o cu 45-38.

„A fost o bucurie mare pentru noi să obţinem această medalie şi la masculin, fiindcă am scăpat medalia de multe ori în ediţiile precedente. Vreau să le mulţumesc tuturor sportivilor pentru seriozitate şi răbdare şi nu în ultimul rând colegului meu antrenor Radu Andrei care s-a implicat recent în pregatirea noastră", a declarat, după concurs, antrenorul Andrei Timoce.

Cadeții, pe locul 5

La categoria de vârstă cadeţi (U17), ambele echipe ale LPS Bihorul, atât cea feminină, cât şi cea de băieţi s-au clasat pe locul 5.

La feminin, echipa orădeană - formată din Maria Cîmpan, Alexandra Drăgan şi Petra Jurău - a terminat pe locul 5 după ce a pierdut la o singură tuşă pentru intrarea în primele patru, în disputa cu CS Satu Mare, formaţie care ulterior a câştigat competiţia.

În optimile de finală, LPS Bihorul Oradea a dispus de formaţia CSŞ Quarto cu scorul de 45-35, după care a urmat meciul cu CS Satu Mare din sferturile de finală, unde s-a consemnat diferenţa minimă de 44-43 în favoarea sătmărencelor.

Ca urmare, fetele de la LPS Bihorul au intrat să lupte în meciurile pentru locurile 5-8, unde s-au dispus de CSŞ Steaua II cu scorul de 45-32, iar mai apoi au învins şi CSA Steaua II cu scorul de 45-37.

Şi echipa orădeană de cadeţi, formată din Mihnea Codrean, Gabriel Popa şi Raul Tufan au ocupat tot locul 5, după ce a ajuns până în sferturile de finală, unde a cedat în faţa celor de la CSA Steaua I, cu scorul de 41-45.

În optimi, orădenii trecuseră de Farul Constanţa, cu scorul de 45-28. Apoi în primul meci pentru locurile 5-8 au învins CSŞ 1 Constanţa II cu 45-38, pentru ca în cel de-al doilea să se impună şi în disputa cu LPS Craiova II, cu scorul de 45-29.

Convocată la lotul olimpic

În fine, la junioare, LPS Bihorul Oradea a participat cu echipa de cadete, formată din Maria Cîmpan, Alexandra Drăgan şi Petra Jurău, care au terminat pe locul 8, după ce în optimile de finală au învins CSA Steaua III cu scorul de 45-30, dar au pierdut apoi în sferturi în faţa celor de la CSA Steaua I, cu 17-45.

În turneul pentru locurile 5-8, tinerele spadasine de la LPS Bihorul au fost întrecute de CS Satu Mare cu 45-40, dar şi de CSA Steaua II cu 45-42, clasându-se pe locul 8.

De menţionat însă că, după această competiţie, orădeanca Alexandra Drăgan (în vârstă de 17 ani) a fost convocată şi se va antrena alături de lotul olimpic de senioare timp de aproximativ două săptămâni în Poiana Braşov.

De asemenea, spadasinul Claus Sebesan a plecat de la Bucureşti cu lotul României de juniori U20 la Riga, unde, în acest weekend se va desfăşura prima Cupă Mondială de Juniori din sezonul 2022 - 2023.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.574 RON
  • 1 EUR = 4.9481 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON