URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Decembrie 2022, 10:10

Judoka Robert Boldiş a fost desemnat cel mai bun sportiv al clubului LPS Bihorul în 2022 (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ca de obicei, în preajma sărbătorilor de iarnă, Clubul Sportiv Şcolar LPS Bihorul Oradea şi-a premiat cei mai buni sportivi. Ajunsă la ediţia a 15-a, Gala LPS Bihorul s-a desfăşurat joi seara la sala de jocuri a CSȘ şi a avut menirea de a-i premia pe cei mai buni sportivi, dar şi pe antrenorii clubului LPS Bihorul din 2022.

Premii pentru antrenori

Primul premiat a fost profesorul Dan Matei, pentru activitatea care a avut-o în fruntea clubului sportiv şcolar bihorean vreme de 14 ani.

A urmat un prim moment artistic, susţinut de tinerele sportive de la secţia de gimnastică artistică, pregătite de profesoarele Alexandra Ille, Cristina Lădescu şi Edith Groza.

Apoi, actualul director al LPS Bihorul, Lucian Stance, ajutat de cei doi adjuncţi, Roland Bocoi şi Ionuţ Petrica, i-au premiat pe antrenorii clubului, dar şi pe sportivii care în acest an au fost medaliaţi la diferitele competiţii naţionale şi internaţionale la care au participat, dar care nu au intrat în TOP 10 al clubului.

Doi judoka şi un luptător, pe primele trei locuri

Între alte momente artistice - susţinute de aceleaşi gimnaste, dar şi de dansatorii Andreea Vasile şi Ivan Tudor, elevi la LPS Bihorul, dar şi un moment demonstrativ între sportivii secţiilor de judo conduşi de profesorul Alexandru Goncearenco şi cei de la lupte, conduşi de profesorul Nelu Pop - au mai fost premiaţi şi colaboratorii clubului din acest an (instituţii, cluburi, directori de şcoli şi reprezentanţi ai presei), dar mai ales sportivii din TOP 10 2022.

Cel care a fost desemnat sportivul anului la CSS LPS Bihorul a fost judoka Robert Boldiş.

Pregătit de profesorul Emil Morar, Robert a obţinut locul I în 2022 la Cupa Europeană de juniori, locul I la Campionatul Naţional U21, locul II la Campionatul Naţional U21, cu echipa, şi locul II la Campionatul Naţional U21 Ne Waza. De asemenea, el este component al Centrului Naţional Olimpic Pentru Tineret.

Pe locul II în TOP 10 s-a situat un alt judoka, Maxim Ţugulea (antrenor, acelaşi profesor Emil Morar), iar pe locul III a fost desemnat luptătorul Matei Pelean (antrenor prof. Nelu Pop).

În continuare clasamentul primilor zece sportivi din acest an de la LPS Bihorul i-a cuprins pe: Szep Hunor (lupte greco-romane, antrenor Nelu Pop) – pe locul IV, Diana Verdeş (atletism, antrenor Călin Laza) – pe locul V, Alexandra Bărcui (atletism, antrenor Robert Olah) – pe locul VI, Claus Sebeşan (scrimă, antrenor Andrei Timoce) – locul VII, Horaţiu Sabău (atletism, antrenoare Mariana Preda) – locul VIII, Dafina Rusu (gimnastică ritmică, antrenoare Alexandra Ille) – pe locul IX, respectiv Bogdan Creţ (baschet, antrenor Alin Cureş) şi Talida Nagy (judo, antrenoare Olimpia Ianc) – ambii clasaţi pe locul X.

„An greu, cu accidentări”

„Sunt foarte fericit pentru rezultatele pe care le-am luat şi mă bucur că am reuşit şă ies pe primul loc în clasamentul clubului anul acesta. A fost totuşi un an greu pentru mine, pentru că am trecut prin câteva accidentări. Am avut o fisură la claviculă, care m-a ţinut pe tuşă o lună – o lună jumate, dar am trecut peste aceasta şi am reuşit să iau locul I la Cupa Europeană de la Cluj, după care, din păcate m-am accidentat din nou, dar o să trec şi peste aceasta şi sper ca anul viitor să fie şi mai bun”, a declarat, la finalul galei, sportivul numărul 1 al clubului LPS Bihorul, judoka Robert Boldiş.

„Mă bucur că după trei ani, familia LPS Bihorul s-a reunit din nou şi am reuşit să organizăm Gala LPS Bihorul 2022. Este ediţia cu numărul 15 a acestei gale, care a fost inaugurată în anul 2008. Pe parcursul acestor ani am premiat sportivii pentru rezultatele obţinute la toate competiţiile la nivel naţional şi internaţional, de asemenea, am premiat şi profesorii. Ne bucurăm că şi în acest an s-au desfăşurat competiţii la toate categoriile de vârstă, după pandemie, şi că rezultatele obţinute, cel puţin la nivel naţional, au fost peste aşteptările noastre. La nivel internaţional, din păcate, anul 2022 nu a fost cel mai bun, dar trăim cu speranţa ca în decursul anului 2023 sportivii noştri vor obţine medalii la Campionatele Balcanice, Campionatele Europene şi Campionatele Mondiale, precum şi poziţii lăudabile”, a declarat presei, la finalul galei, şi directorul clubului CSS LPS Bihorul, Lucian Stance.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON