La finalul vizitei sale în Bucureşti, vicepreşedintele SUA, Joe Biden, a ţinut miercuri un discurs la Palatul Cotroceni, unde a participat preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta, preşedinţii Camerelor, liderii partidelor, miniştri şi reprezentanţi ai societăţii civile.
"Ne aşteptăm ca naţiile care fac parte din NATO şi din UE să împărtăşească valori comune. Sunt mândru că SUA au jucat un mic rol în democratizarea României", a declarat Biden.
Vicepreşedintele american a mai vorbit despre corupţie: "Corupţia trebuie îngropată. Este un cancer care micşorează instinctul de inovare şi de creativitate. Corupţia este o altă formă de tiranie. Poate fi un pericol şi pentru securitatea naţională a ţărilor". De asemenea, Biden a spus că atunci când politicienii şi tribunalele pot fi cumpărate, iar presa face propagandă, societatea poate fi manipulată din exterior.
La începutul discursului, Biden a spus că poate să adresează şi viitorului preşedinte al României. Asta după ce anterior, la finalul întâlnirii cu Victor Ponta, oficialul american i s-a adresat cu apelativul "preşedinte".
Vizita lui Biden în Bucureşti n-a fost lipsită de incidente. În timpul discursului său de la Cotroceni, steagul SUA, aflat lângă cel al României şi al NATO, a căzut, fiind pus la loc în câteva minute de angajaţii serviciului de protocol.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.