URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Octombrie 2022, 15:36

Jaf la Festivalul Vinului în Oradea: hoţii au atacat un petrecăreţ şi l-au lăsat fără telefon, ţigări şi bani

Jaf la Festivalul Vinului în Oradea: hoţii au atacat un petrecăreţ şi l-au lăsat fără telefon, ţigări şi bani foto: arhivă, generic
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un orădean de 32 de ani a fost arestat preventiv, iar un tânăr în vârstă de 17 ani din Dobreşti a fost plasat în arest domiciliar, după ce au jefuit un petrecăreţ în timpul "Festivalului Vinului" desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute în Parcul Nicolae Bălcescu din Oradea.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Poliţia Bihor, incidentul s-a produs duminică seară, în jurul orei 21.30.

Victima, un bărbat de 44 de ani din comuna Dobrești, a fost atacată în zona parcului de cei doi tâlhari, care i-au luat telefonul mobil, ţigările şi banii.

Autorii au fost găsiţi a doua zi de polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei Oradea. Este vorba despre Bancsa Cristian Bogdan (orădeanul de 32 de ani) şi Cristian Hendre, (17 ani, cel din comuna Dobrești), care au şi fost reţinuţi, luni, sub acuza de tâlhărie calificată.

Prejudiciul victimei, estimat la 820 lei, a fost recuperat integral.

Cei doi suspecţi au fost prezentaţi, marţi, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea, cu propunere de arestare preventivă.

"Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe numele bărbatului de 32 de ani un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar față de tânărul de 17 ani a fost dispusă măsura preventivă a arestului la domiciliu", scrie în informare.

Cercetările sunt continuate de poliţişti sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON