Istoria locală, materie de şcoală

Sentimentul de dragoste și devotament față de patrie și de popor, mai pe scurt patriotismul, ar trebui să înceapă cu predarea în școli a istoriei locale. A-i învăţa pe copii istoria locală, regională şi naţională, cu bune şi cu rele, cum a fost să fie, este o necesitate moral-civică și un demers educaţional corect. În prezent, în şcoala românească elevii nu învaţă aproape nimic despre istoria spaţiului unde trăiesc. Cum de e posibil rămâne o enigmă.

Concret, elevii orădeni nu învaţă nimic din istoria bogată a oraşului. Practic, pare că spaţiul fizic şi istoric unde îşi desfăşoară activitatea şcoala orădeană nu contează!

Copiii, tinerii, oamenii în general, ar trebui să fie informaţi şi educaţi în spiritul valorilor locale şi prin asta să înțeleagă și să aprecieze valorile naţionale. Eliminând componenta locală, copiii sunt însă lipsiţi de educaţia cu adevărat patriotică.

Patriotismul nu este o noţiune abstractă. Patriotismul înseamnă, de fapt, să-ţi iubeşti oraşul, şcoala, cartierul, toate acele elemente locale prin care se construiește specificul naţional. Cum anume am şti cine suntem, ca neam şi ca țară, dacă în şcoala românească, indiferent de limbă, de confesiune şi de orice alte diferențe posibile, nu am fi educați în privința recunoașterii și susținerii valorilor culturii şi civilizației românești locale?

Fără educaţia formală care ar susține valorile de cultură și civilizație locală, pierderea de identitate naţională ar fi sporită. Acum, înainte de a (re)cunoaşte efectele globalizării asupra românilor, ar trebui să înțelegem și să aplicăm cât de repede acele demersuri educaționale ce definesc caracterul naţional.

În loc de concluzie, aș sublinia că un popor se manifestă și se diferențiază de alte popoare mai ales prin valorile pe care le promovează prin educație.

Vasile Gheorghe
profesor