URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 11 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
14 Septembrie 2020, 16:25

Iresponsabilitate: Toţi şefii Direcţiei Sanitar-Veterinare sunt în izolare la domiciliu după ce au fost acasă la directorul Remus Moţoc, diagnosticat cu Covid

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Situaţie incredibilă la Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor: începând cu directorul executiv Remus Moţoc şi cu directorul executiv adjunct Octav Sotoc şi continuând cu toţi şefii de serviciu, întreaga conducere a instituţiei se află în izolare.

Motivul? Cu toţii au participat la o "şedinţă" desfăşurată acasă la Moţoc, care era în concediu medical pentru "probleme cu coloana", dar care are şi Covid.

Detaşat şi "înapoiat"... în concediu medical

Instalat în funcţia de director executiv al DSVSA Bihor în 2012 cu sprijinul PSD, partid al cărui membru şi este, medicul veterinar Remus Moţoc a fost detaşat din 23 martie anul acesta, pe o perioadă de 6 luni, la Direcţia de Sănătate Animală din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, dar s-a întors la Oradea mai devreme, din data de 28 august, iar din data de 31 august, când urma să-şi reia activitatea, a şi intrat în concediu medical.

BIHOREANUL a aflat că, deşi se afla în concediu de boală, joia trecută Moţoc i-a chemat la el acasă pe toţi subalternii cu funcţii, începând cu directorul executiv adjunct Octav Sotoc şi până la toţi şefii de servicii. La o zi după întâlnire, Moţoc a început să aibă simptome asemănătoare cu cele pe care le resimt persoanele cu Covid, a doua zi făcându-şi un test la cerere, iar a treia zi aflând că este infectat cu noul coronavirus.

Ca atare, de sâmbătă, 12 septembrie, toţi participanţii la "şedinţă" s-au izolat la domicilii, iar luni nu s-au prezentat la locurile de muncă, instituţia fiind pur şi simplu paralizată, pentru că nimeni nu mai poate semna niciun fel de documente oficiale.

"Probleme cu coloana" şi "probleme de serviciu"

Contactat de BIHOREANUL luni, şeful DSVSA a confirmat informaţiile aflate de reporter, aducând însă mici "ajustări".

Potrivit spuselor sale, Moţoc s-a întors de la Bucureşti înainte să-i fi expirat detaşarea pe 6 luni şi a intrat direct în concediu medical motivat de faptul că "am nişte probleme cu coloana", dar joia trecută s-a întâlnit la el acasă cu ceilalţi şefi din instituţie "pentru a discuta probleme de serviciu".

"Nu i-am convocat eu, a fost o întâlnire convenită", a răspuns Moţoc la întrebarea BIHOREANULUI privind persoana căruia i-a aparţinut iniţiativa convocării "şedinţei" la domiciliu, precum şi motivul. "Au venit ca să discutăm probleme de serviciu, am stat toţi pe terasă, nu înăuntru, şi toţi au purtat mască de protecţie", a susţinut directorul, fără a preciza nici natura problemelor discutate.

Ceilalţi, cu frica-n sân

În schimb, directorul a arătat că în aceeaşi seară a avut "senzaţie de răceală", astfel că a doua zi, vineri, a solicitat să fie testat Covid, pentru ca după încă o zi să primească rezultatul: pozitiv.

"Sunt asimptomatic, am refuzat spitalizarea, sunt la domiciliu, sperăm să nu apară complicaţii", a spus Moţoc, adăugând totodată că s-au testat şi membrii familiei, rezultatele indicând că fiul său este şi el infectat cu SARS-CoV-2, iar soţia nu.

"Ca orice om responsabil, am declarat cu cine m-am întâlnit, şi la DSP, şi la Prefectură, şi la Autoritate (n.r. - ANSVSA). Instituţia nu a fost închisă, dar şefii de serviciu sunt acasă, până o să-şi facă teste", a spus directorul executiv al DSVSA Bihor.

Nu-i cine să conducă

BIHOREANUL l-a contactat şi pe prefectul Dumitru Ţiplea, care a declarat că a luat la cunoştinţă despre situaţia fără precedent de la nivelul DSVSA, dar şi măsuri în consecinţă.

"Nu înţeleg de ce domnul director s-a întâlnit cu ceilalţi şefi din instituţie la dumnealui acasă, dumnealui fiind în concediu medical şi instituţia neavând joia trecută nicio situaţie de criză. Şi chiar dacă ar fi existat, sunt mijloace de comunicare la distanţă eficiente care puteau fi folosite...", a spus prefectul.

Ţiplea a adăugat că "până să aflăm răspunsul la această întrebare, am solicitat conducerii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, în cursul acestei dimineţi, să delege unui angajat al instituţiei atribuţiile directorului executiv până la revenirea dlui Moţoc din concediul medical, pentru că în acest moment nu are cine să semneze documente la DSVSA Bihor".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
fara partide
NU. Sa fie Apolitici. Ai mai vazut persoane competente, instalate pe filiera politica? Iar pesedistii de ieri sunt penelistii de azi.
Postat 15 Septembrie 2020, 07:55 de sasi
completare sasi...
si sa fie penelisti caci tara trebuie “depesedizata”
Postat 14 Septembrie 2020, 23:30 de denis
solutie:
desfacerea contractelor de munca... organizare de concurs... angajarea unor oameni competenti...
Postat 14 Septembrie 2020, 21:07 de sasi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON