URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 09 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Vai, ce tragedie! O firmă din Oradea a blocat programul Casa Verde, lansat cu mult tam-tam și foarte târziu de geniile din Ministerul Mediului. De fapt, firma în cauză n-a făcut decât să ceară să se respecte legea. Or, ea fusese exclusă din lista instalatorilor validați de Administrația Fondului de Mediu, pentru că slujbașii de la Stat nu au respectat procedura, așa că patronii au deschis proces...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
La fel cum mă uimește agresivitatea multor atei față de creștini, revărsată de pildă față de cei ortodocși de fiecare dată când calendarul arată câte-o Sfântă Paraschivă - când, culmea, cei dintâi îi acuză pe cei din urmă nu doar de înapoiere, ci și de intoleranță! -, nu înțeleg răutatea celor care „colindă” rechizitorii la adresa tuturor autorităților care „sparg bugetele” decorând artere, piețe și clădiri ori organizând târguri de Crăciun.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
29 Iunie 2017, 21:03

Iohannis la jurământul noului Guvern: "Aţi băgat ţara în criză. Terminaţi cu ţopăiala fiscal-bugetară!"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cabinetul condus de Mihai Tudose a depus jurământul la Palatul Cotroceni, după ce Parlamentul i-a dat votul de încredere. Preşedintele a atacat dur coaliţia de guvernare, spunând că ţara a fost dusă la criză de aceasta, dar şi măsurile noi din programul de guvernare, cerând Executivului mai multă predictibilitate.

“Nu aţi ştiut să guvernaţi”

”Noi, românii şi dumneavoastră avem mare nevoie de un succes guvernamentale. Au trecut abia şase luni de când ne-am întâlnit aici pentru a învesti un guvern PSD-ALDE, după ce au fost câştigate alegerile de această coaliţie. O formulă scurtă care ar caracteriza aceste prime şase luni din mandatul coaliţiei ar putea suna: Aţi băgat ţara în criză, fiindcă nu aţi ştiut să guvernaţi. Că a fost vina fostului premier, care nu s-a pus singur acolo, dar nu a ştiut să plece singur, sau a altcuiva, nu e o analiză pe care trebuie să o fac eu sau românii, e analiză pe care aţi făcut-o sau o veţi face în coaliţie”, le-a spus Iohannis membrilor noului cabinet.

Şeful statului le-a spus miniştrilor şi liderilor coaliţiei Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu că este o premieră chiar şi dărâmarea propriului Guvern prin moţiune.

Preşedintele a criticat dur şi măsurile noi din programul de guvernare. ”Un nou guvern şi surprinzător, un nou program de guvernare, noi taxe, impozite, după ce abia am promulgat legea prin care cresc salariile românilor, se anunţă contra-măsuri. Programul de guvernare a fost schimbat în puncte sensibile. Nu veţi mai putea merge în faţa românilor cu argumentul că acest program de guvernare a fost votat”, a declarat Klaus Iohannis.

Preşedintele a cerut liderilor coaliţiei de guvernare mai multă predictibilitate. ”În şase luni schimbăm de la reduceri de taxe, la reintroduceri, de la creşteri de salarii, la taxă de solidaritate, un astfel de comportament nu se încadrează în ceea ce se numeşte predictibilitate fiscal-bugetară. Un astfel de comportament induce dubii în rândul mediului de afaceri. Terminaţi cu această ţopăială fiscal-bugetară!”, a spus Iohannis.

Şeful statului a cerut coaliţiei de guvernare să se încadreze în deficitul bugetar de 3% şi să respecte angajamentul de 2% pentru apărare. ”Vă rog să faceţi tot ce este necesar pentru a arăta partenerilor noştri din NATO, din UE, aliaţilor noştri că suntem oameni serioşi, că suntem o ţară serioasă, cu toate sincopele politice şi că ştim să ne respectăm angajamentele. Dovediţi că ştim să respectăm angajamentul de 2% pentru cheltuieli de Apărare, aşa cum am promis aliaţilor din NATO. Dovediţi că suntem capabili să ţinem deficitul bugetar sub control, să promovăm investiţii publice şi private, să avem în continuare creştere economică”, a atenţionat Iohannis noul Cabinet.

Pe “repede înainte”

Noul Guvern Tudose a primit joi votul de învestitură în Parlament. Vechii şi noii miniştri au fost audiaţi în procedură rapidă şi au fost validaţi de comisii. UDMR a anunţat că va susţine la vot noul guvern.

275 de aleşi au votat pentru susţinerea Cabinetului Tudose, în timp ce 102 parlamentari au fost împotriva noului Guvern.

Schimbări majore au intrevenit în programul de guvernare care vor afecta mediul de business, astfel încât din ianuarie 2018 impozitul pe profit va fi aplicat pe cifra de afaceri.

Premierul desemnat Mihai Tudose a declarat, în discursul pe care l-a ţinut la Parlament, că noul guvern şi-a sporit forţele, în câteva funcţii de miniştri fiind oameni de la vârful partidului, oameni cu greutate şi cu experienţă.

"Scopurile mari rămân intacte - ceea ce am promis în campanie va fi realizat! PSD îşi asumă în mod clar, cert, în cel mai mare grad responsabilitatea politică asupra programului. Guvernului îi va fi mai uşor să stăpânească administraţia centrală, să comunice cu partidul, să fie mai bine reprezentat politic. Guvernul va fi mai eficient", a declarat premierul desemnat.

El a mai spus că a fost propus în funcţia de premier pentru a da un impuls în special investiţiilor şi creşterii veniturilor la buget.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
@oarecine
esti pesedist? Vii cu lozinci pontiste. Mai mare cancer ca psdeul nu a fost pe fata romaniei de cand este Romania ca stat unitary! Asta cu iobagii sa o spui hudemereului! Mizeria materiala, datoriile in care baga statul, cetateanul platitor de taxe si impozite acest nemernic dracnea cu sleahta lui de talhari isi merita fiecare cuvant spus de presedinte ca din partea noastra, a tuturor platitorilor de taxe si impozite de ieri, azi si maine caci ei indatoreaza pentru hotia lor nepotii inca nenescuti ai nostrii!! Zbir nu e presedintele ( care are doar rol reprezentativ) ci guvewrul care are rolul executive-legislative. Credeam ca stii aceste lucruri!
Postat 30 Iunie 2017, 17:33 de scortosul
Ton de profesoraș
Obraznic, care uită că nu se află a catedră în fața elevilor, ci în fața miniștrilor pe care însuși el i-a aprobat! Slugarnic față de cei mai mari și zbir peste poporul considerat iobag, ăsta-i Iohannis.
Postat 30 Iunie 2017, 13:03 de Oarecine
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.614 RON
  • 1 EUR = 4.9679 RON
  • 1 HUF = 0.0131 RON