URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 22 APRILIE 2021
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E lungă şi tristă povestea cu dealul Ciuperca. Un proiect prost, o implementare superficială şi consecinţele nu au întârziat să apară. Sigur, constructorul se va apăra dând vina pe proiectant, iar acesta pe executant. Dar orice inginer cu puţină experienţă şi-ar fi dat seama că e riscant să pui în operă o lucrare cu studiul geo făcut pe genunchi, în birou.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Nu, titlul nu e o glumă! Dacă Sandu Lungu, carismaticul luptător care a pus Bihorul pe hartă cu pumnul său necruţător şi dimensiunile sale respectabile, s-a pus în fruntea unei "armate" de protestatari cu care a bătut străzile Oradiei, dacă a pus mâna pe megafon pentru a se adresa mulţimii, asemenea unui lider politic, nu e de glumă...
Zic şi eu
Adrian Cris
În timp ce la Bucureşti pluseriştii înfuriaţi de mazilirea Arhanghelului Vlăduţ ameninţă cu ieşirea de la guvernare şi sunt iluminaţi de revelaţia că Ludovic Orban, până mai ieri personificarea "Ciumei galbene", este de fapt "partener de nădejde", nu ca rockerul Cîţu, cel degrabă vărsător de sânge de om nou nevinovat, în Oradea cele două formaţiuni îşi pregătesc în pace şi armonie, împreună cu UDMR, împărţirea instituţiilor deconcentrate din judeţ.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Când l-au numit la Sănătate a doua oară, Vlăduţ a fost asemenea unui ginerică intrat într-o familie mafiotă supraprotectivă cu tânăra mireasă, familie care deţine controlul total asupra vieţii tânărului cuplu, inclusiv asupra aspectelor intime dintre cei doi tineri însurăţei. Doar că în cazul acesta, Sănătatea nu e tinerică deloc, e mai degrabă o hoaşcă rămasă nemăritată până la adânci bătrâneţi, care a uitat vremurile în care era tânără şi frumoasă, şi căreia îi place acum doar să se lase mulsă pervers şi să consume tineri imberbi cu carnea rozulie şi fragedă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Considerați că după vacanța de Paști ar trebui reluate cursurile în şcoli, cu prezență fizică?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 12 aprilie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat una dintre cele mai discutabile decizii din întreaga sa istorie. Într-o decizie obligatorie, pronunţată în recurs în interesul legii, Instanţa Supremă a stabilit că "instanţa de judecată învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale formulate împotriva unui proces-verbal de contravenţie prin care s-a aplicat sancţiunea complementară a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, NU are posibilitatea să examineze proporţionalitatea acestei sancţiuni complementare".
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul duodenal este o boală cronică ce afectează circa 10% din populaţie şi care prezintă o tendinţă de scădere, mai ales în ţările dezvoltate. Frecvenţa este asemănătoare la ambele sexe, iar evoluţia bolii este spre vindecare şi apoi reapariţie (aproximativ 60% din ulcererele duodenale vindecate reapar în decurs de un an, iar 80-90%  în decurs de 2 ani).
04 Martie 2021, 19:00

Ioan Moldovan - De la Viața fără nume la Viața fără lume

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Acest text nici nu se vrea și nici nu este o cronică de carte. El încearcă doar, în cîteva rînduri, să mijlocească, neprotocolar, o întîlnire cu poezia lui Ioan Moldovan. De ce tocmai Ioan Moldovan? Poate pentru că, oarecum paradoxal, cu toate că se publică multă poezie – poeții sunt puțini. Chiar foarte puțini. Și nu mă gîndesc aici la autorii preluați de istoriile literare, ci doar la cei care, încă de la început, sunt însăși poezia lor. Cei care, într-o cultură, își asumă firesc condiția insulei.

De la prima sa carte, Viața fără nume (au trecut exact patruzeci de ani de atunci) Ioan Moldovan se contopește, ca un credincios în rugăciune, cu fiece cuvînt pe care îl scrie. Știe că orice vers – chiar dacă rămîne străin lumii – îl poate răni, îl poate împuțina. Și doar atunci cînd scrii cu teamă ființa ta toată trece în poem:

scriu cu aceeași grijă cu care sărut o sabie
e un șir scris în 1980. Este o anxietate care l-a urmărit, pe care o simți, citindu-le, în toate poemele lui. De fapt, în poemele tuturor poeților care jalonează destinul poetic al unei culturi. E teama care îi ferește, ca un daimon călăuzitor, de păcatele tehnicității, redundanței și certitudinilor. Mai simplu spus – de vorbirea în gol, de ușurătățile versurilor corect orchestrate, dar calpe. Fără această spaimă de propriul scris și de propriile versuri rămîi, poetic vorbind, într-un mediu uneori suportabil, dar fără adîncime:

Scriu ca să nu uit scrisul
Citesc ca să nu uit
Citesc ca să îmi amintesc
Îmi amintesc ca să scriu
Totul e ca să
O casă împărțită în două
În jumătate locuiește femeia voluptoasă
În cealaltă stau eu îmbătrînit
[…]”.

Una dintre capcanele în care au căzut destui dintre cei care au scris despre poezia lui Ioan Moldovan este referirea repetată la un soi de minimalism al poemelor sale, la o simplitate dusă la extrem a versului. S-a afirmat chiar că poemele lui sunt lipsite de viclenie poeticească ori că refuză transcendentul, orice va fi însemnînd asta.

Nu știu ce poți răspunde în fața unui asemenea tip de lectură, cîtă vreme îți vin imediat în minte rînduri de o simplitate dezarmantă, dar care contopesc în ele teritorii spirituale de neacoperit. Spre pildă eminescianul „Nu credeam să-nvăț a muri vreodată” ori primul vers dintr-un poem de Rilke, „Ce-ai să te faci, Doamne, dacă mor?”, acesta din urmă cuprinzător cît un întreg tratat de teologie.

E drept că poemele lui Ioan Moldovan, în inefabilul lor controlat, nu au spectaculozitate lingvistică, nu desenează serpentine verbale: mai mult, poezia sa este o permanentă purificatio, o luptă cu neesențialul, cu nesemnificativul, apelînd tocmai la neesențial și la nesemnificativ, la ceea ce altora li se pare banal, plictisitor, inutil repetitiv. Ioan Moldovan nu este un poet al cotidianului, ci al mirării nesfîrșite de a putea supraviețui în mijlocul acestui cotidian cînd monstruos, cînd diafan. Viața de zi cu zi e pentru el până la urmă doar Marea Așteptare:

Vocea fiului cel mare mă anunță că mor
Cu sfială mă anunță
Vocea fiului cel mic mă vestește că mor
Cu sfială mă vestește
Nu mă împotrivesc
Șterg lacrimile mamei lor
Oriunde m-ascund moartea părintește
Îmi trimite vorbă să pornesc spre insulă
O insulă pe care niciodată nu am văzut-o
Și dacă aș fi văzut-o
Tot atât de muzicală va fi aria Dânsei
Acoperind toate vocile
”,

sau:

Decât să mai murmur acum prostii
mai bine mă-ntreb ca-n vis: când o să vii
Lumină Lină?
”.

Răstimpul dintre Viața fără nume și Viața fără lume cuprinde, ca să folosesc același cuvînt, o viață de poet. Ce s-a întâmplat între acel prim volum, când lucrurile încă nu aveau nume, între geneza personală și cea mai recentă carte publicată, o apocalipsă parțială (Veghează și întărește ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârșite) numai poetul știe, iar noi doar putem bănui.

Miron Beteg
Revista Familia

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Rielke "feat" Arghezi, mix reloaded
Arghezi: Crede, Doamne, necredintei mele... in alta dezordine de idei, interesanta si credinta populara: "cand oi fi pe moarte m-oi astepta sa-mi zica moartea: da' mai da-te odata jos de pe mine!"
Postat 04 Martie 2021, 20:42 de cristi_h
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1031 RON
  • 1 EUR = 4.926 RON
  • 1 HUF = 0.0136 RON