Între mişto şi prostie

Dacă n-ai Facebook, poţi să nu afli ce se întâmplă la doi paşi de tine. Dacă ai, te iei cu mâinile de cap văzând că mulţi află, dar nu pricep. Am constatat-o din nou săptămâna trecută, când pe grupul Info Trafic Bihor & Oradea au apărut poze cu un convoi de blindate mergând dinspre Nojorid, pe centură, către Biharia. Nişte românaşi, mai balcanici, au făcut mişto, întrebându-se dacă "au rovinieta plătită", dacă "merg la ITP" sau dacă "fac rodajul". Like! Amuzanţi.

Alţii şi-au etalat deşteptăciunea. Conspiraţioniştii au amintit că şi "plandemia a început tot cu tancuri şi soldaţi pe străzi", că "aşa a fost şi cu Covrigu 19, cine este slab psihic îşi crează o stare de frică şi se înbolnăvesc". Câţiva conaţionali de etnie maghiară au băgat la greu orbanisme: "Aşa arată pacea cerută de Zelenski. Sper că Putin nu va face pace niciodată!", "Nu poate sta pe curu lui guvernul, mergem după SUA, care face probleme aicea în Europa şi ei stă liniştiţi acolo în America", "Dacă America nu umple Ucraina cu arme, ruşii nu se vor simţi ameninţaţi"...

Nimic nou, prizonieri ai propagandei unuia care, deşi şcolit de Soros în America, vorbeşte ca guvernatorul Belarusului, susţinând ba că invadarea Ucrainei de către ruşi ar fi "o afacere între slavi", ba că "SUA sunt cel mai mare duşman al păcii în Europa". (Apropo, tot Orban a mazilit recent şeful armatei ungare şi o mulţime de alţi ofiţeri superiori, ca într-o operaţiune specială de dez-NATO-izare, atât doar că nu i-a legat, ca alt model de-al său, Erdogan). Ce-ar fi de zis despre astfel de victime? Te cam ia tristeţea când ungurii cei ocoşi uită cine i-a invadat în 1956...

Cu nimic nu-s mai prejos pravoslavnicii noştri, convinşi că Apusul papistaş şi America evanghelică sunt adăposturile lui Satana însuşi. Deşi, dacă-i întrebi ce-i ortodoxia, cum a fost cu Marea Schismă, care sunt diferenţele doctrinare, nu ritualice, faţă de catolicism şi de ce sărbătorim separat Crăciunul ori Paştele, n-ar putea boscorodi nici două voroave.

Atitudinile moralmente sinucigaşe de felul ăsta devin deja obişnuite. Eurobarometrul din februarie arăta că 35% dintre români nu sunt de acord cu sprijinirea Ucrainei, că 25% dezaprobă primirea refugiaţilor şi că 24% se opun oricărei forme de ajutor umanitar pentru ucraineni. Poate fi ceva mai descalificant, mai inuman, să nu vrei (nu să nu poţi) să-i ajuţi pe cei rămaşi fără casă, fără ţară?

Într-o zi, aşteptând într-un ABC să-mi vină rândul, am auzit un rrromân isteţ care îi zicea altuia cum poate fi oprit războiul: ucrainenii să-şi lase pământurile ruşilor şi să li se supună. L-am întrebat dacă şi-ar lăsa casa (plus copiii) unuia care i-a intrat în curte cu bâta, hotărât să-i ocupe doar o parte din cămin. A tăcut, dar nu-s sigur dacă a priceput ceva.

Problema e că prostiile de felul ăsta se înmulţesc şi se diversifică teribil, riscând să devină vătămătoare. Atât de mult încât la o adică, în loc să lupţi în continuare - nu neapărat cu arma, cât se poate şi cu mintea, şi cu inima -, ajungi să te întrebi dacă nu-i mai înţelept să fugi. Pentru cine să rezişti când atât de mulţi trăiesc ca să se predea?