Interviu cu procurorul general Sebastian Vălean: "O ţară cu Justiţie slabă este uşor de manipulat"

Sebastian Vălean, proaspătul procuror general al Parchetului Curţii de Apel Oradea, e cunoscut ca un nonconformist. Umblă mai mult în blugi şi tenişi, face ture lungi pe munte cu bicicleta, practică judo de când se ştie şi ascultă rock, chiar şi pe ringtone-ul telefonului, fiind prezent la toate concertele trupelor consacrate. "Merită încurajaţi toţi cei care performează live, nu în studiouri de înregistrări", explică el motivul.

Cum se împacă aceste preocupări cu rigoarea profesiei de magistrat-procuror? "Simplu. Întotdeauna am tratat problemele profesionale şi pe cele personale separat. Îmi place să nu amestec lucrurile", spune magistratul care a făcut parte din prima generaţie de absolvenţi ai Facultăţii de Drept din Oradea şi lucrează deja de 21 de ani în sistem, trecând, pe rând, prin toate specializările posibile.

În interviul acordat BIHOREANULUI, Sebastian Vălean vorbeşte fără reţineri despre schimbările legislative care tind să slăbească întregul sistem juridic, despre planul său de management, anchetele care l-au marcat, dar şi cenzura instituită de unele norme, care îl deranjează pentru că, în opinia sa, reprezintă "o ştirbire a dreptului liber de a avea acces la informaţii de interes public"...

- Sunteţi în sistem de două decenii. A fost greu?

- Am început în 14 aprilie 1997, după ce am terminat armata, obligatorie în perioada respectivă. Am lucrat întâi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, apoi la Parchetul Bihor, iar din 2006 sunt la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Chiar dacă din exterior nu sunt vizibile, în interior sunt nişte segmente de specializare pe care trebuie să le parcurgi pe rând, ca la orice ucenicie: se începe cu ce-i mai uşor şi se merge spre ce-i mai dificil. Au fost multe speţe, am lucrat mult, nu m-a menajat nimeni, dar mi-a plăcut. Îmi place să lucrez, însă niciodată nu am fost pătimaş. Trebuie să simţi, ca magistrat, că dacă te atrage prea tare dosarul, e o capcană. Nu e bine. Trebuie să stai distant. Dacă ancheta se desfăşoară obiectiv, clar şi transparent, nu are cine să se supere.

- Care a fost cea mai dificilă anchetă din cariera dvs. de până acum?

 - De departe, dosarul prăbuşirii complexului Oradea Plaza. Mi-a marcat şi viaţa personală, nu doar pe cea profesională, au fost luni de zile în care nu m-am putut concentra pe altceva. A fost o anchetă făcută exclusiv de mine, fără prea multe delegări, deoarece speţa era de o aşa complexitate încât orice minimă eroare putea să ducă la rezultate greu de controlat. Cercetările au durat 2 ani şi nu a existat zi în care să nu lucrez în dosar. Am verificat tot procesul tehnologic prin care trebuie să treacă o clădire, să văd cum se obţine autorizaţia, cum se avizează, cum se face controlul în teren. Încă din primele zile am găsit unele probleme în rândul proiectanţilor, un soi de canibalism, s-au executat unii pe alţii ca să ajungă doar unii spre banii investitorilor şi pe ceilalţi să-i dea la o parte. Mi-am dat seama că acolo ceva nu a funcţionat bine şi s-a confirmat. Până la urmă, a ieşit bine. Dosarul a fost confirmat de instanţă, dar au apărut modificări legislative în cursul cercetării judecătoreşti, iar pedepsele s-au redus mult. Proiectanţii au primit pedepse cu suspendare, iar despăgubirile civile au fost suportate de asiguratori, o firmă din Polonia.

"Ne lipseşte normalitatea"

- Ce v-a determinat să candidaţi pentru funcţia de procuror general al Parchetului Curţii?

- Un milion de factori. Dacă în urmă cu 6 luni eram convins că nu mă duc la niciun examen, până la urmă am ajuns la concluzia că trebuie făcută şi treaba asta. Oricare procuror de la Parchetul Curţii putea să candideze, dar nu a făcut-o, din varii motive. Poate că unii nu au avut curaj, alţii n-au vrut să renunţe la confort.

- Pentru examenul din această vară aţi avut de realizat un plan de management. Din analiza pe care aţi efectuat-o, aveţi ce să îi reproşaţi fostului dvs. şef? Ce aduce nou proiectul dvs.?

- Dacă ne utăm cu atenţie la ultimii 25 de ani, cea mai prolifică zonă de creştere pe toţi parametrii - ca număr de cauze, ca rată scăzută de eşec - este în 2014, când domnul Aurel Mascaş era şef. Aşa că e greu să inventezi reproşuri. Nu că alţii n-ar putea, dar ar fi răutăcioşi. Proiectul meu se axează pe o continuitate fără şocuri. Fiindcă ceea ce ne lipseşte - ne dăm sau nu seama - este normalitatea. Adică să nu existe şocuri în transmiterea managementului instituţiei de pe o gândire pe alta. În ultimii 30 ani, de câte ori au venit tineri frumoşi, zeloşi, cu schimbări radicale, nu totdeauna oamenii au resimţit ceva bun în aceste schimbări. Schimbările sunt bune, dar numai în segmentele unde lucrurile nu merg bine.

În primul rând, trebuie să avem în vedere că furnizorul nostru de bază este organul de poliţie judiciară, noi suntem piesa intermediară, iar instanţele sunt beneficiarii actelor noastre. Dacă noi preluăm acte de o cât mai bună calitate, le perfecţionăm şi le transmitem în mod cât mai simplu, clar şi cu celeritate instanţei, atunci şi percepţia despre ce înseamnă munca în aparatul de justiţie devine alta. Oamenii aşteaptă ca noi să ţinem în frâu fenomenul infracţional, ca faptele penale să scadă din intensitate. Dacă noi nu combatem toate infracţiunile, de la cea minoră la cea mai complexă, nu putem avea pretenţia ca oamenii să spună "Da, am încredere!" sau "Da, mi-a sporit gradul de încredere în Justiţie". Iar acesta e un capitol la care Justiţia suferă.

"Ceea ce facem aici este un serviciu public"

- Vreţi să spuneţi că de la un banal furt de bicicletă şi până la o evaziune de milioane,  toate infracţiunile trebuie tratate cu aceeaşi seriozitate.

– Categoric. Trebuie să înţelegem că ceea ce facem aici este un serviciu public judiciar, este ca orice alt serviciu public şi trebuie să procesăm cât mai repede sesizările oamenilor. Dacă nu sunt soluţionate la timp, problemele degenerează, se accelerează. Toată comunitatea suferă din cauza unei insecurităţi generale, cum a fost la Borod. Acolo, nişte furturi mărunte, dar foarte frecvente, au dus la o saturaţie socială, la o încărcare, care până la urmă unde şi-a găsit descărcarea? Pe primar, pe poliţist, pe cine au apucat oamenii. S-au simţit uniţi într-un singur deziderat, şi anume insecuritatea personală a lui X, a soţiei, bunicii, vecinului, şi au zis că dacă alţii nu rezolvă problema, o rezolvă ei. După acel incident, s-au instituit măsuri speciale de securitate, de patrulare, supraveghere, de preluare a petiţiilor, a tuturor informaţiilor judiciare, pentru a fi valorificate cât mai urgent, pentru ca oamenii să se poată linişti. Iar eu sper să se rezolve.

- Codul penal şi cel de procedură penală au fost recent modificate de Parlament, unele modificări privind direct activitatea de urmărire penală.

- Nu mă mai surprinde nimic. Este decizia legiuitorului, noi trebuie să aplicăm legea. Dar este o problemă foarte mare, pentru că noi lucrăm în interesul general al societăţii şi în mod special în cel al persoanelor lezate, victime care suferă de pe urma faptelor nelegale. O serie de modificări ale legislaţiei penale, începând din 1997 chiar, au lăsat societatea rând pe rând fără o serie de instrumente. Şi modificările de acum se înscriu în acelaşi trend. Însă mă doare, nu e totuna să ai o legislaţie suplă şi dinamică, sau un stufăriş birocratic. Actualele coduri sunt dispoziţii preluate din mai multe legislaţii străine, fără a se gândi până la capăt. Vor bulversa procesele penale, pentru că modificările nu se bazează pe analize profunde. De pildă, au venit unii şi au zis "vedeţi că anumite achitări macină dosarele penale şi atunci hai să facem o comisie care în mod special să cerceteze numai magistraţii".

Pledoarie pentru comunicare

- Vor putea procurorii să se încadreze, de exemplu, în termenul de un an dat pentru a putea trimite dosarele în judecată?

- Dosarele simple, de furturi, se încadrează. Dar sunt dosarele care privesc accidente rutiere, de pildă, sau cele de evaziune fiscală, unde se dispun expertize, a căror realizare durează, şi care nu vor putea fi soluţionate în termenul dat. Şi sunt infracţiunile cu autor neidentificat, unele grave, cum a fost cazul Elodia. Ne putem trezi că începem urmărirea penală in rem, iar după un an de zile trebuie să dăm soluţie. Nu ştiu dacă e ceea ce ne dorim. Dacă nu găsim autorul unui omor într-un an, ce fac? În străinătate, termenul se socoteşte de la momentul în care o persoană este pusă sub urmărire penală, pentru ca acea persoană să aibă dreptul să spună după un an: bun, ce vreţi de la mine? Mi se pare mult mai corect în acest fel. Lasă-mă să fac ancheta până unde pot, să argumentez dacă continui spre o persoană sau nu.

- Modificările aduse Legilor justiţiei prevăd, între altele, şi instituirea interdicţiei de a comunica informaţii despre faptele şi persoanele care fac obiectul cercetărilor. Nu contravine acest lucru dreptului publicului de a avea acces la informaţiile de interes public?

- Este o ştirbire a dreptului fundamental de a avea acces la informaţii de interes public. Fiecare om trebuie lăsat să se comporte în mod liber, dar în aşa manieră încât să nu aducă atingere spaţiului vital al altor persoane, intereselor statale sau instituţionale. Dacă eu închid anumite supape şi nu mai permit fluxului de informaţii să meargă spre opinia publică, spre fiecare persoană, aceasta nu-şi poate construi propriile concluzii despre cum trebuie să se poarte în societate, pentru a fi în concordanţă cu ceea ce înseamnă valorile sociale, respectiv faptele care sunt prohibite, sancţionate. În secolul XVII, venea toboşarul şi anunţa: "Oameni buni, vedeţi că vin tâlhari deghizaţi în domnitori". O făcea pentru ca ei să poată lua măsuri. Acest lucru ar trebui să funcţioneze în continuare, să ni se permită să putem alarma publicul, dar şi să cerem sprijin dacă avem nevoie. Nu ştiu ce se va întâmpla, dar cert e că nu e bine şi nici nu am cum să văd cu ochi buni ce se întâmplă. Până la urmă, mass-media e o formă prin care ne putem face prezenţi şi simţiţi, că într-adevăr ne îndeplinim datoria. Dacă nu mi se permite să expun în mod obiectiv această activitate şi închid complet canalul de comunicare cu mass media, mulţi o să se întrebe oare ce se întâmplă acolo, într-o instituţie de stat intitulată nu ştiu cum. Nu e corect faţă de oameni, zic eu.

- Nouă ni se pare că are loc o ermetizare a informaţiilor de public din zona judiciară, care nu face bine nimănui, nici justiţiei, nici obligaţiei de informare a publicului larg. Şi că îngrădirea accesului la informaţii va genera noi suspiciuni la adresa magistraţilor...

- Sigur va genera suspiciuni, clar, şi nu avem nevoie de altele, avem destule. Sincer, eu mă uit foarte atent la tot ce apare în presă pentru că totdeauna mă interesează cum suntem văzuţi din exterior, chiar şi criticile. Unele sunt meritate, altele nu, dar până la urmă îţi pot da perspectiva unui alt punct de vedere. Încerc să văd ce pot folosi şi cum pot să corectez lucrurile.

"O Justiţie clară şi transparentă nu e comodă"

- Cum apreciaţi schimbările aduse Statutului magistraţilor din punctul de vedere al responsabilizării magistratului, dar şi diferenţierea mai netă a statutului de procuror faţă de cel de judecător?

- Eu văd un joc, în sensul că se merge pe tactica cojilor de ceapă. După ce poliţia a fost slăbită, cred că s-a trecut înspre parchet şi punctul terminus vor fi instanţele. Şi nu cred că greşesc că observ această axă. Răspunsul stă în ce vrem noi de la societatea aceasta. Vrem ca interesele sociale generale, care ne protejează pe noi toţi, să fie puse la locul lor de cinste, sau să fie duse în derizoriu? Chiar ne interesează de ceilalţi sau numai de câte unul în mod particular? O ţară cu Justiţie slabă este uşor de manipulat. O ţară cu o Justiţie simplă, clară, transparentă, care are o dinamică unică pentru toată lumea, nu e comodă pentru cei care vor să facă legi după capul lor. Da, putem fi văzuţi incomozi. Şi atât timp cât suntem imparţiali şi nu ne poate controla nimeni, cui convine?

- Mie, ca simplu cetăţean...

- Da, dar până când acest sentiment nu ne leagă pe toţi la un loc, mai mulţi, până atunci o singură voce nu are importanţă în contradicţie cu o voce situată pe un plan superior. Imaginaţi-vă, în România de mâine, că toate parchetele şi instanţele au o singură competenţă, cea de judecătorie. Aceea e normală. De acolo s-a pornit şi acolo ar trebui să ajungem înapoi. La Parchetul Curţii ar trebui să fac inspecţie şi control prin procurorii mei. Acum eu fac toate actele de control. Ştiţi cum e văzut acest lucru de procurori? Ca o formă de imixtiune. Oricât de obiectiv te porţi, primul lucru pe care îl spune e "băi, mi-a luat dosarele la control, oare ce interes are?". Pe mine mă interesează doar ca actele să fie de cea mai bună calitate şi durabile. Dacă un act de justiţie e bine făcut, nu mai am probleme cu el. Altfel, se restituie de la instanţă, se face plângere împotriva soluţiei, se desfiinţează soluţia, iar trebuie să reiau ancheta în dosar, iar cheltui bani şi resurse, când acel procuror ar trebui să lucreze un alt dosar. E ca şi cum ar fi un rebut, reintră în sistem şi iar mă joc. Şi intru în al doilea ciclu judiciar.

Temeri privind independenţa magistraţilor

- Care vor fi, în opinia dumneavoastră, efectele aplicării noilor legi ale justiţiei şi a noilor coduri?

- La câte modificări sunt, vom putea analiza situaţia abia după ce vom avea toate actele normative pe masă. Aşteptăm să vedem ce va fi, noul moto al nostru e oricum că ajustăm lucrurile din mers. Efectele? Cred că peste un an vom putea răspunde la întrebarea aceasta.

- Există temeri exprimate în societate că modificările legislative urmăresc în bună măsură controlul Justiţiei de către factorul politic, o diminuare a independenţei magistratului? Dvs. şi colegii dvs. resimţiţi asemenea temeri? Dacă da, ce e de făcut?

- Există această temere, că se va diminua independenţa magistraţilor, s-a văzut şi pe reacţii. Contra Legislativului nu te poţi pune, hotărârea le aparţine. Va trebui să găsim modalităţi de exprimare prin intermediul asociaţiilor profesionale, care au dreptul să expună argumentat punctele noastre de vedere. Aceste asociaţii ar trebui întărite, să ştie cum să joace pârghiile la maximum, însă, cel puţin deocamdată, eu simt că nu reuşesc să se coaguleze, nu au forţă. Dar alte modalităţi de exprimare nu avem, pentru că noi avem obligaţia de rezervă, nu putem să facem analiză pe ce doreşte politicul să facă. Am intra într-un joc nepermis. Ce ar însemna să fac eu politică? Cu atât mai mult şi-ar permite politicul să facă magistratură.

"N-am lucrat cu SRI"

- Cum funcţiona la dvs. relaţia cu SRI? Unii acuză faptul că serviciul se implica în mod direct în actele de urmărire penală.

- Nici vorbă. În 21 ani am avut două sau trei sesizări. N-am lucrat cu ofiţeri SRI, nu am stat la masă cu ofiţeri SRI, decât poate cu unii "acoperiţi", dar fără să ştiu că sunt. Dânşii şi-au orientat activitatea spre DNA şi DIICOT. La noi rămân cauzele generale, dar după mine mai importante decât alte cauze.

- Procurorul general Augustin Lazăr a îndemnat şefii de parchete de pe lângă curţile de apel, precum şi pe alţi procurori cu experienţă managerială, să participe la selecţia organizată de Ministerul Justiţiei pentru conducerea DNA. Nu v-aţi gândit să vă înscrieţi?

- Mi se pare justificat, pornind de la o observaţie simplă, şi anume că la ora actuală, procurorii generali de la cele 16 parchete ale curţilor de apel sunt cei mai experimentaţi în domeniu, capabili de un management de maximă performanţă. Există, însă, o oarecare timiditate, dar şi comoditate. De ce să facă mai mult decât trebuie? Apelul acesta vine să-i mişte tocmai pe acei magistraţi. Un demers interesant, să vedem cine va face pasul. Eu am un mandat de dus la bun sfârşit, un proiect de implementat, care dacă nu e însuşit şi de ceilalţi colegi, atunci rămâne o simplă hârtie care stă pe birou. Deci eu sigur nu voi merge...