Interviu cu prof. dr. Amorin Popa: „Epidemia de diabet s-a globalizat”

Nimeni nu-i profet în ţara lui. Constatarea se potriveşte şi unuia dintre medicii emblematici ai Oradiei, mai cunoscut dincolo de graniţele oraşului şi chiar ale ţării. Şef al unei echipe formate din 7 diabetologi şi nutriţionişti de înaltă performanţă, organizator al unei reţele alcătuite din 28 de specialişti în toate spitalele din judeţ, profesor la Facultatea de Medicină, fost preşedinte al Comisiei Naţionale de Diabet a Ministerului Sănătăţii, prof. dr. Amorin Popa are, înaintea tuturor titlurilor, o realizare practică de excepţie: datorită studiilor clinice pe care le coordonează, bihorenii bolnavi de diabet beneficiază de analize în cele mai bune laboratoare la nivel mondial şi de medicamente revoluţionare cu câţiva ani înainte ca ele să fie lansate pe piaţa farmaceutică.

Altfel spus, a pus Oradea într-un circuit internaţional, cu câştiguri de nepreţuit pentru sănătatea şi viaţa oamenilor.

BIHOREANUL a profitat de un dialog cu prof. dr. Amorin Popa pentru a motiva importanţa depistării la timp şi tratării uneia dintre bolile moderne care fac adevărate ravagii, dar şi pentru a face cunoscute recomandări importante atât bolnavilor de diabet, cât şi persoanelor interesate să aibă un stil de viaţă sănătos.

- Ce spun statisticile despre incidenţa diabetului şi a bolilor de nutriţie? Care sunt tipurile de diabet cele mai frecvente?

- În prezent există, oficial, o epidemie a diabetului zaharat de tip 2 nu doar în ţările dezvoltate, ci la nivel global. Putem spune că această epidemie s-a globalizat, iar de vreo 20 de ani nici România nu face excepţie. O vreme, prevalenţa cea mai mare a bolii era în Transilvania, dar în prezent se înregistrează în Oltenia, Muntenia şi Moldova, în Transilvania şi Banat scăzând sub media naţională. O explicaţie poate fi că din anii ’90 aici s-a produs, se pare, o maturizare a comportamentului alimentar al populaţiei, tot mai mulţi oameni renunţând la grăsimi animale, folosind uleiul de măsline şi făcând mişcare, în timp ce în alte zone se ajunge acum la excesele pe care noi le făceam în anii ’90.

Tipuri de diabet zaharat sunt mai multe. Peste 90% din cazuri sunt de tip 2, aşa-numitul diabet al adultului care, pornind de la o predispoziţie genetică, se validează sau nu în funcţie de factorii de risc: alimentaţia, obezitatea, sedentarismul, îmbătrânirea, stresul, iar în ultimul timp inclusiv de tulburările de somn şi de activitatea în ture de noapte, care măreşte riscul de diabet cu 60%. Cam 4-5% din cazuri sunt de diabet zaharat de tip 1, juvenil, al copilului, care poate fi declanşat prin mecanism autoimun sau prin mecanisme necunoscute, dar care debutează tot mai des şi după vârsta de 30 de ani.

"Boala nu mai are răbdare"

- E adevărat că tot mai mulţi tineri suferă de diabet?

- Da. Din păcate, ca toate bolile cronice, şi diabetul are un debut din ce în ce mai precoce. Nu mai sunt o curiozitate puseele hipertensive la adolescenţi, infarctul miocardic la tineri de 20 de ani şi nici debutul diabetului zaharat de tip 2 la copil. Am un pacient cu acest tip de diabet debutat la vârsta de 2 ani. Metaforic, s-ar putea spune că boala nu mai are răbdare...

- Care tipuri de diabet sunt mai periculoase?

- Răspunsul este dificil, pentru că diabetul e periculos nu prin hiperglicemie, ci prin complicaţiile pe care le provoacă, iar pericolul creşte odată cu vârsta şi cu lipsa controlului glicemiei.

- În discuţiile cu pacienţii aveţi timp să le explicaţi mecanismele bolii şi importanţa terapiei?

- Foarte bună întrebare, pentru că numai un om bine informat poate lua decizii corecte. Eu încerc să le explic lucrurile cât mai în detaliu. De altfel, educaţia pacientului cu diabet ar trebui să fie una dintre componentele cele mai importante ale activităţii curative. De altfel am şi militat pentru introducerea în structura cabinetelor de diabetologie a asistentei de educaţie, a asistentei dieteticiene şi a chiropodistului, cel care se ocupă de piciorul diabetic, una dintre cele mai mari vulnerabilităţi ale pacientului din cauza componentei neurologice, vasculare şi cutanate. Am reuşit să realizăm o reţea de 28 de medici specialişti în toate spitalele din judeţ. Zilnic vedem 30-60 de pacienţi, încărcarea e foarte mare, dar niciun medic nu pleacă până nu-i vede pe toţi, mai ales că nu putem face programări, pentru că bolnavul cu diabet vine adesea cu o urgenţă.

"Diabetul, periculos prin complicaţii"

- Există urgenţe în diabetologie?

- Există, şi sunt unele dintre marile probleme ale spitalelor. Urgenţele mari pleacă de la decompensări care se pot transforma în come. În plus, bolnavul cu diabet e mult mai expus la infecţii severe, la pneumonii şi bronhopneumonii, la infecţii urinare care necesită în diabet terapie cu antibiotice cu spectru larg şi în doze mari. Pe de altă parte, pacientul cu diabet suferă mult mai des accidente vasculare cerebrale şi evenimente coronariene acute, care cer tratament intensiv extrem de laborios. De altfel, speranţa de viaţă a pacientului cu diabet este în principiu mult mai redusă tocmai din cauza acestor riscuri.

- Ce complicaţii şi ce boli poate provoca diabetul?

- Cum spuneam, hiperglicemia cronică nu e cauză de deces, dar diabetul este periculos prin complicaţiile care apar foarte repede. Jumătate din cazurile de diabet tip 2 au complicaţii încă de la debutul bolii. În 70% din cazuri sunt complicaţii neurologice, dar se pare că la bărbaţi prima complicaţie este disfuncţia erectilă. O alta e cea vasculară, cam 30% din persoanele cu diabet au complicaţii microangiopate încă de la debutul bolii, ischemii periferice, ulceraţii, cangrene, iar peste 50% au complicaţii macroangiopate, cea mai frecventă fiind hipertensiunea, care afectează 70% dintre persoanele cu diabet. Metodele moderne de investigare şi diagnosticare permit, mai nou, şi identificarea de leziuni renale la peste 40% dintre persoanele cu diabet zaharat, peste 50% dintre dializaţi având diabet. Mai sunt complicaţiile oculare: peste 50% dintre cauzele orbirii sunt legate de diabetul zaharat. Să nu uităm, în fine, că bolnavul cu diabet are o hipercoagulabilitate sanguină care îi predispune la tromboze. Aşadar, diabetul poate provoca multe alte boli...

"Suntem în top"

- Cum află cineva, la noi, dacă are sau nu diabet? Ce simptome are boala?

- Diabetul e una dintre cele mai uşor de diagnosticat boli, de la glicemia bazală, care relevă nivelul glicemiei pe moment, până la hemoglobina glicozilată, care indică media din ultimele trei luni. Cum simptomele se manifestă târziu, la fel ca în oncologie, este important diagnosticul timpuriu. Primul ar trebui să-l pună medicul de familie, care ar trebui să caute diabetul la toţi pacienţii predispuşi. Cooperarea între specialităţi este, evident, esenţială. Diagnosticăm frecvent bolnavi cu diabet la neurologie, mai ales la pacienţi cu accident vascular cerebral la debut, la terapie intensivă coronarieni, la pacienţi cu anghină pectorală sau cu infarct miocardic la debut, la pacienţii cu fracturi frecvente. De altfel, în spitale determinarea glicemiei este o obligaţie în toate specialităţile, iar colegii ne anunţă. E o realitate: colegii de la specialităţi tratează efectul, dar noi tratăm cauza care l-a determinat.

- Tratamentele sunt eficiente, sunt diponibile?

- Speranţa de viaţă a pacientului cu diabet poate fi identică cu a persoanei fără diabet, dar cu condiţia să fie tratat. Uneori se spune, paradoxal, că pacientul cu diabet poate trăi mai mult decât persoana fără diabet, pentru că trece la un mod de viaţă mult mai sănătos: nu mai bea, nu mai fumează, face mişcare şi se hrăneşte echilibrat. În tratarea diabetului s-au descoperit în ultimul deceniu mai multe medicamente decât în toţi cei 90 de ani trecuţi de la descoperirea insulinei. Ultimele două descoperiri au chiar o acţiune multifactorială: acţionează nu doar pentru reducerea glicemiei, ci şi a greutăţii, aspect extrem de important, deoarece 80% dintre bolnavii cu diabet sunt obezi, dar şi pentru reducerea tensiunii arteriale şi dislipidemiei. În ce priveşte disponibilitatea tratamentelor, România e în top, suntem una dintre puţinele ţări europene care oferă toate terapiile gratuit. Probabil e şi meritul echipei de oameni de ştiinţă din Societatea Română de Diabet şi a miniştrilor Sănătăţii care au susţinut dezvoltarea acestei specialităţi. Eu chiar asigur pacienţii că sunt trataţi la cel mai înalt nivel, absolut gratuit, cu rezerva că din păcate nu beneficiază şi de servicii de educaţie medicală gratuită, cum ar trebui.

"Medicul trebuie să aibă răbdare"

- Dar diabetul poate fi tratat sau doar ţinut sub control?

- Nu există, cred, o boală cronică care se vindecă. Poate cu excepţia virozelor şi a unor infecţii comune, toate celelalte se tratează, se ameliorează, dar din păcate nu se vindecă, pentru că nu cunoaştem cauzele de detaliu, uneori au cauze celulare pe care nu le putem controla. Diabetul înseamnă o scădere a capacităţii de secreţie a insulinei la nivelul celulei beta şi este foarte greu să redai această funcţie unei celule care şi-a pierdut-o genetic şi fiziopatologic. Trebuie înţeles că intervenţia terapeutică nu face decât să contracareze elementele patologice.

- Ce recomandaţi persoanelor predispuse la diabet, să folosească îndulcitori artificiali sau să renunţe complet la dulciuri?

- Îndulcitorii sunt dezavuaţi deoarece cresc grăsimile din sânge şi au efecte şi asupra ficatului. De asemenea, trebuie evitate dulciurile rafinate, sucurile carbogazoase, excesul de sare, grăsimile animale, inclusiv din smântână, slănină, untură. Sigur, un medic care face asemenea recomandări nu poate deveni simpatic pacientului, dar cu cât personalitatea lui e mai puternică, cu atât creşte şi încrederea bolnavului în recomandările sale. Medicul trebuie să aibă răbdare şi un stil pedagogic, clar şi simplu, de a-i explica bolnavului opţiunile pe care le are. Bolnavul ia decizia, dar trebuie informat corect.

- Dacă ar fi să daţi o definiţie succintă "vieţii sănătoase", care ar fi aceasta?

- O existenţă fără excese! Aşa cum în natură există echilibrul între zi şi noapte, între orele de activitate şi cele de repaos, tot aşa trebuie să găsim şi echilibrul, prozaic, între consumul de hidraţi de carbon, de proteine şi de lipide.

Alimentaţia şi mişcarea, cele mai bune terapii

- Ce alte boli de nutriţie sunt frecvente la noi?

- Obezitatea e cea mai frecventă, cea abdominală creşte riscul diabetului de tip 2, de hipertensiune, de boală cardiovasculară, de toate bolile cronice cu consecinţe metabolice. Mai sunt frecvente dislipidemiile, guta, favorizată de consumul de carne roşie, de viscere animale şi de alcool, care ajunge să afecteze grav rinichii. Patologia e imensă şi singura terapie este alimentaţia sănătoasă, combinată cu activitatea fizică.

- Se poate spune că diabetul "merge mână-n mână" şi cu cancerul?

- Pacienţii cu diabet au un risc oncologic de 2-3 ori mai mare decât persoanele fără diabet, din cauza scăderii imunităţii, iar obezitatea este şi ea un factor favorizant al cancerului.

- Ce soluţii au persoanele care vor sau chiar trebuie să slăbească, pe lângă mişcare? Dietele trebuie personalizate?

- Dietele pot avea diferite variante în funcţie de pacient. O altă variantă e bariatria (n.r. – chirurgia obezităţii), care determină involuţia diabetului, obezităţii, dislipidemiei şi a riscurilor cardiovasculare. Mai există, de asemenea, şi alte medicaţii antidiabetice care determină scăderea ponderală, dar nu pot fi folosite exclusiv în acest scop, ci numai la pacientul diabetic obez. Evident, diabetologul decide oportunitatea tratamentului, pentru că orice medicaţie are şi contraindicaţii.

- Pe lângă zahăr şi sare, mai există şi aditivii alimentari. Ce E-uri trebuie evitate?

- Alimentele aditivate au aspect şi gust mai plăcute, dar sunt mai nesănătoase, ceea ce îi face pe mulţi să caute alimentele bio, ideale. Un comportament corect ar fi evitarea alimentaţiei industriale, dar unii aditivi, ca de exemplu conservanţii, asigură termene de valabilitate mari, deci trebuie folosiţi. La noi a fost omologată o listă cu aditivii permişi care, din câte ştiu, este respectată.

Medicină de top

- Cât de importante sunt pentru progresul diabetologiei studiile clinice, în care sunteţi şi dvs implicat?

- Diabetologia s-a dezvoltat incredibil în ultimii 10 ani, de altfel cercetarea diabetului şi bolilor de nutriţie e pe primul loc în cercetarea medicală, chiar înaintea celei oncologice şi cardiologice, fapt explicabil prin numărul tot mai mare de bolnavi. Implicarea clinicii din Oradea în studiile clinice este rezultatul aprecierii muncii noastre, dar şi a deontologiei de la care nu facem rabat. Suntem implicaţi în studii clinice la nivel mondial din anul 2000, contactul permanent cu cercetători din toată lumea fiind măgulitor pentru noi şi extrem de benefic pentru pacienţi: toate analizele le facem la cele mai bune laboratoare la nivel mondial, iar bolnavii primesc medicamente revoluţionare, chiar şi cu 5-6 ani înainte ca ele să ajungă în farmacii. De pildă, avem un produs, Exenatida, care, injectat o singură dată pe săptămână, menţine diabetul echilibrat şi scade greutatea pacientului. Am avut o substanţă care se introduce subcutanat într-un stick din titan şi 6 luni pacientul stă liniştit fără să mai aibă nevoie de niciun alt tratament. Pe piaţă o să apară abia după un an - doi.

- Aveţi discipoli care să continue pe termen lung această activitate?

- Profesorul adevărat e cel care creează elevi mai buni decât el. Avem o activitate extraordinară cu rezidenţii, anual pregătim în medie 10 rezidenţi în diabet, iar jumătate dintre cei 28 de specialişti din judeţ au fost formaţi chiar la noi. Pentru mine e îmbucurător că majoritatea nu mai vor să plece din Bihor, deoarece reţeaua noastră este impecabil realizată, este foarte aproape de bolnav. Organizarea e extrem de eficientă, toţi pacienţii din judeţ sunt fişaţi şi monitorizaţi cu ajutorul unui sistem electronic. Sunt foarte liniştit în privinţa viitorului diabetologiei în Bihor.

- În 2010 deveneaţi primul medic bihorean la conducerea unei Comisii de specialitate de pe lângă Ministerul Sănătăţii, cea de diabet. Ce fac aceste comisii?

- Comisiile acestea sunt consultative. Cu unii miniştri am putut avea un dialog permanent, util şi eficient, alţii nici nu au înţeles importanţa colaborării.

- Lucraţi de aproape trei decenii la Spitalul Judeţean. Ce aţi remarcat în evoluţia acestuia?

- Sunt orădean, lucrez la Judeţean din 1990, unde am cunoscut medici extrem de valoroşi care m-au atras şi m-au făcut să rămân aici. De atunci, spitalul a evoluat extraordinar, sub aspectul dotării şi capacităţii de diagnostic a devenit unul de top. Categoric se detaşează faţă de altele din România, şi de aceea trebuie să apreciem rolul Primăriei şi al conducerii unităţii, cum trebuie să apreciem şi că progresul calitativ al actului medical se datorează şi cadrelor universitare. Avem o îmbinare fericită între generaţia noastră, a medicilor cu experienţă mare, şi cea tânără, foarte ambiţioasă şi de lăudat pentru că, spre deosebire de colegi din alte zone ale ţării, nu doreşte să plece în străinătate. Asta se datorează îmbunătăţirii atât a condiţiilor de muncă din spital, cât şi a celor de viaţă din oraş.

- Ce vă nemulţumeşte?

- Vă pot spune ce mi-aş dori: să rupem medicina de politică, iar opinia specialistului să prevaleze asupra oricărei ideologii.