URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
A fost o perioadă în care tramvaiul a intrat în dizgrație, nu doar la noi, ci cam peste tot în Europa. Și în Oradea am pierdut linii importante, pentru că e mult mai ușor să tragi un asfalt peste șine decât să deschizi trasee noi, care presupun săpături, traverse, muncă multă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională a admis o contestație formulată de doi cetățeni și a anulat o Decizie a Biroului Electoral Central prin care se dispusese înregistrarea candidaturii pentru funcția de Președinte al României a doamnei Diana Ivanovici Șoșoacă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
13 Iunie 2014, 14:45

Instituţiile din Bihor, verificate dacă oferă acces neîngrădit persoanelor cu dizabilităţi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În cadrul campaniei tematice "Verificarea şi monitorizarea asigurării accesului neîngrădit al persoanelor cu dizabilităţi la serviciile publice locale", Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Bihor desfăşoară, în perioada 10 iunie - 14 noiembrie, o serie de controale în instituţiile publice din judeţ.

"Campania are ca obiectiv specific verificarea respectării prevederilor Legii nr. 448/2006 cu privire la accesul persoanei cu handicap la mediul fizic, informational şi comunicaţional în cadrul: serviciilor publice comunitare locale de evidenţa persoanelor (Oradea, Beius, Marghita, Salonta) primăriile municipale (Oradea, Beius, Marghita, Salonta), instituţiile de interes judeţean (instituţia prefectului, consiliul judeţean/consilii locale)", se arată într-o informare trimisă joi şi semnată de directorul Felix Cozma.

În timpul controalelor, angajaţii AJPIS Bihor vor verifica dacă în sediile instituţiilor există rampă de acces, uşa de acces în clădire, grup sanitar, ascensor/elevator, coridoare, locuri de parcare, ghişeul de lucru cu publicul, biroul de audienţe.

De asemenea, aceştia vor controla şi accesul persoanelor la mediul informaţional. Mai precis, vor vedea dacă există: pictograme, interpret autorizat al limbajului mimico-gestual şi al limbajului specific persoanelor cu surdo-cecitate, panouri de informare/sisteme electronice de informare, semne în limbaj Braille şi forme usor de citit, telefoane adaptate cu fax si teletext pentru persoanele cu handicap auditiv, pagina de internet proprie care poate fi accesata de către persoanele cu handicap vizual şi mintal, respectiv fond de carte în format accesibil pentru persoanele cu dizabilităţi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Rezultat
Foarte frumos imi place verificarea aceasta. Dar as dorii si eu sa stiu care vor fi rezulatele. Cei care nu au aceste amenajari cum vor fi luati la raspundere, si chiar nici nu conteaza daca vor plati sau nu ci cum vor fi constransi sa respecte legea.Despre rezultate sa nu uitati sa scrieti domnilor ziaristi, Astept cu nerabdare.
Postat 15 Iunie 2014, 14:59 de Handi
da, dar rezultatul?
Verificati si unitatile de invatamant (gimnaziale si liceale) din judet si atunci sa vezi cate dintre acestea asigura acces la "informare" pentru copiii cu dizabilitati locomotorii, dar cu intelect normal! Si inca ceva. Mai verficati inclinarea rampelor. Sunt unele pe care nu pot urca persoanele fara dizabilitati, darmite cele dintr-un scaun rulant. Exista si rampe pe care in situatia in care reusesti sa le escalezi te trezesti in fata unei usi blocate, iar daca te ajuta cineva observi ca acesta se deschide spre exterior. O adevarata aventura! Aceste persoane si insotitorii lor sunt adevarati alpinisti urbani! Plus umilinta la care sunt supusi, fiind nevoiti sa ceara ajutor la tot pasul sau sa suporte ignoranta celor din jur, care de multe ori iti mai si spun sa-i ocolesti pentru ca nu-ti pot face loc sa treci. Ceea ce face AJPIS in aceasta problema este foarte putin (o cana de apa potabila deversata in Cris, in sperata ca toata apa din rau va deveni baubila). Este totusi un inceput. Dar problema accesului persoanelor cu diabilitati la "infomare" poate fi rezolvata, in ansmblu, atunci cand nu vom mai fi ignoranti, cand investitii edilitare vor tine cont si de aceste persoane.
Postat 15 Iunie 2014, 14:33 de eu
A.J.P.I.S.-Bihor se "BAGĂ-N SEAMĂ" !!!
-Da !! Şi Primăria din Oradea a avut aşa ceva până în luna Februarie 2009,când din "DISPOZIŢIA" actualului Primar al Mun.Oradea Bolojan Ilie-Gavril în primul său mandat de Primar al Oradei a fost desfiinţată.Iar de atunci şi până în prezent nimeni nu s-a autosesizat şi nu ia "JIGNIT" nici măcar cu privirea pt .încălcarea Legii.nr.448/2006 !! Trageţi singuri....... concluziile !!
Postat 14 Iunie 2014, 17:17 de Cotrău
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5973 RON
  • 1 EUR = 4.9731 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON