Direcția de Sănătate Publică și Prefectura Bihor au anunțat joi dimineață că în ultimele 24 de ore au fost confirmate 66 de noi infectări cu SARS-CoV-2, ceea ce a făcut ca bilanțul de la începutul pandemiei să ajungă la 28.396 îmbolnăviri. Una dintre persoanele recent diagnosticate a mai fost infectată și în cursul anului trecut.
Noile infectări au fost descoperite după efectuarea a 718 teste, ceea ce înseamnă o rată de pozitivare în scădere, 9,19% din total având rezultate pozitive. Din cele care au confirmat infectări, 54 au fost de tip RT-PCR, iar 12 antigen.
Până în prezent s-au vindecat 25.928 de persoane care au fost infectate cu Covid, în ultima zi fiind înregistrate 97 de vindecări.
Grad mare de ocupare la ATI
Potrivit surselor BIHOREANULUI, cele 66 de noi cazuri provin din Oradea, Olcea, Borod, Holod, Tileagd, Balc, Batăr, Bratca, Ceica, Cherechiu, Cociuba Mare, Girișu de Criș, Beiuș, Marghita, Sânnicolau Român, Șimian, Tămpșeu, Tăuteu, Dobrești, Căpâlna, Vașcău, Sălard, Valea lui Mihai, Biharia, Borș și Sântandrei.
Cele mai multe noi cazuri au fost descoperite la persoane cu domiciliul în Oradea (23), Marghita (8) și Tămășeu (5).
Pe de altă parte, numărul deceselor Covid a urcat la 1.275, după ce în ultimele 24 de ore au încetat din viață încă 8 pacienți infectați.
În structurile ATI Covid din Oradea se aflau la ora 8.30 a dimineții 64 de persoane, în Spitalele Municipal, Județean și Pelican din Oradea fiind internați în total 383 de pacienți cu Covid.
Incidența, către 2 la mie
În Bihor erau înregistrate la începutul zilei de joi 1.193 cazuri Covid active, cu 40 mai puține decât în ziua precedentă, iar incidența medie la nivelul județului a coborât la 2,21 cazuri la mia de locuitori.
În Oradea, unde în ziua precedentă incidența era de 3,21 cazuri la mia de locuitori (726 cazuri active), ea a scăzut joi dimineață la 3,09/1.000 (697 total cazuri active).
După distribuția pe localități, cea mai mare incidență se înregistrează în Șinteu (6,52), Toboliu (5,56), Sântandrei (4,99), Sânnicolau Român (5,43), Rieni (4,18) și Sânnicolau Român (4,17).
În alte cinci localități, incidența este mai mare de 3 cazuri la mia de locuitori: Gepiu, Cetariu, Remetea, Săcueni și Oradea.
Controale la aproape 400 de firme
În ce privește campania de vaccinare anti-Covid, în Bihor au fost administrate cu o zi în urmă 2.318 doze de ser, până acum primind ambele doze 54.685 persoane.
De la începutul campaniei de vaccinare și până în prezent, în județ au fost administrate 143.013 doze de ser, dintr-un total de 148.088 primite până acum.
Pe de altă parte, au continuat controalele pentru evitarea răspândirii virusului și în cursul zilei precedente, când polițiștii și jandarmii au verificat 1.705 persoane carantinate şi 835 persoane aflate în izolare la domiciliu, precum și 384 firme şi 58 de mijloace de transport în comun. În total, oamenii legii au aplicat 101 avertismente şi 62 de amenzi în valoare totală de 35.000 lei.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.