URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
09 Decembrie 2023, 13:02

"Închide-i microfonul!". Scandal online în Consiliul Local Oradea, pe tema gigacaloriei plătite de cetățeni

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Şedinţa online a Consiliului Local Oradea s-a desfăşurat vineri într-o atmosferă tensionată, care a culminat cu replici acide aruncate între liberali şi opoziţia PSD.

Procentul de suportabilitate de 8,5%....

Întrunită pentru o formalitate referitoare la aprobarea noilor costuri ale proiectului Termoficare III, şedinţa s-a transformat într-un scandal pe tema gigacaloriei plătite de orădeni.

Certurile au izbucnit după ce consilierul local Adrian Madar (PSD) şi-a reluat teza lansată cu o zi înainte, în conferinţă de presă.

Acesta a cerut conducerii municipalităţii să precizeze expres în material că preţul gigacaloriei plătite de orădeni nu trebuie să depăşească un plafon de suportabilitate pentru ca populaţia să îşi permită să o plătească.

"Aş vrea să fie clar specificată în material decizia pe care o asumă Consiliul Local că politica tarifară se va încadra în limita de 8,5% din venitul unei gospodării, lucru care în actuala formă a materialului pe care ni-l propuneţi nu apare", a cerut Madar.

... agită spiritele în Consiliul Local

Propunerea a fost respinsă de primarul Florin Birta. "Sunteţi într-o gravă eroare şi din nou dezinformaţi", a acuzat primarul.

Birta a recunoscut că Primăria Oradea şi-a asumat acest plafon de suportabilitate în relaţie cu finanţatorul european al proiectelor de reabilitare a reţelelor de termoficare.

Primarul a precizat însă că procentul se calculează, potrivit normativelor, raportat la venitul mediu al populaţiei pe întregul an, nu doar pe lunile de iarnă, cum a apreciat Madar.

Potrivit HG 246 din 2006, invocată de Birta, gradul de suportabilitate a populaţiei a preţului gigacaloriei este de 10% din veniturile medii ale gospodăriei dacă factura anuală este împărţită pe luni şi de 20% dacă se iau în calcul doar lunile de iarnă.

"Aşa am stabilit noi 8,5%, sub limita legală care ne permite un procent mai mare. Conform calculelor făcute de colegii de la Termoficare, în acest moment gradul de suportabilitate mediu calculat pe an (n.r. în Oradea) este de 4,57% pentru anul 2024", a spus Birta.

Altfel spus, dacă doreşte, Consiliul Local Oradea poate dubla fără probleme preţul gigacaloriei facturate orădenilor.

Modalitatea de calcul l-a luat prin surprindere pe PSD-ist. "Adică dumneavoastră calculaţi suportabilitatea costului pe gigacalorie vara, când nu se livrează căldură?!", a protestat uimit Madar.

Dispută pe TVA-ul gigacaloriei

În ciuda lămuririlor, disputele dintre părţi au escaladat în loc să se liniştească. PSD-istul Liviu Sabău Popa, colegul lui Madar, care a intrat în şedinţă, pe telefon, din maşină, a acuzat municipalitatea că "umflă" factura de încălzire a orădenilor.

"Există o Hotărâre de Guvern care prevede reducerea TVA-ului la 5% în perioada de iarnă. În anexa la material aţi calculat TVA-ul la 19% (n.r. - ca vara). Din start nu vom vota acest material pentru că nu respectă legislaţia", a susținut consilierul.

Acesta a afirmat că municipalitatea şi-a făcut un obicei din a ignora reducerea TVA-ului. "Avem, din păcate, experienţa neplăcută în care aţi votat tariful cu TVA cu tot şi, în loc să daţi populaţiei reducerea de 14%, aţi băgat mâna în buzunarul lor (al oamenilor -n.r.)", a acuzat Sabău Popa.

Primarul Florin Birta a desfiinţat şi această acuzaţie. "Vorbiţi fără să ştiţi. (...) Iarna trecută TVA-ul a fost de 5%, pe perioada de vară s-a făcut 19%, diferenţa de 14% fiind preluată în subvenţia pe care a acordat-o Primăria Oradea fără să mai modifice preţul gigacaloriei", a explicat Birta.

Edilul a arătat că, odată început sezonul rece, Termoficare calculează din nou la 5% TVA-ul pentru gigacaloria facturată populaţiei.

"Închideţi-i microfonul!"

Explicaţiile primarului nu l-au liniştit însă pe PSD-ist. "Aveţi TVA de 19% în material", a protestat Sabău Popa. Intervenţia repetată a consilierului, fără a cere dreptul la cuvânt, a determinat-o pe consiliera locală Camelia Buhaş, preşedintele de şedinţă, să ceară măsuri fără precedent. "Închideţi-i microfonul!", le-a cerut liberala angajaţilor serviciului tehnic.

Cum acest lucru nu s-a întâmplat, Buhaş i-a spus PSD-istului să tacă. "Dacă nu doriţi, puteţi să nu votaţi materialul, dar vă rog să nu mai vorbiţi fără să vă dau cuvântul", spus preşedinta.

Social-democratul nu s-a lăsat potolit. "Nu-mi faceţi dumneavoastră reguli", a protestat acesta.

Cum Adrian Madar a cerut asistenţei să îi permită PSD-istului să îşi prezinte poziţia, Sabău Popa şi-a păstrat dreptul la microfon doar pentru a remarca ironic. "Nu se poate (n.r. - să vorbesc liber) pentru că trebuie să fii doar din PNL ca să poţi zice ceva", a comentat el.

(Doar) cu votul liberalilor...

În final, după aproape 20 de minute de dispute, din cele circa 30 de minute cât a durat şedinţa de online, Hotărârea de Consiliu Local, care era doar o formalitate pentru ca municipalitatea să poată amâna pentru anul viitor reabilitarea punctelor termice cuprinse în proiectul Termoficare III care se încheie în decembrie, a fost votată cu votul exclusiv al liberalilor.

PSD-iștii s-au opus pe fondul disputelor cu liberalii pe tema preţului gigacaloriei, iar reprezentanţii UDMR au votat "împotrivă" pentru că au primit documentaţia în ultima clipă.

"Azi dimineaţă, când a fost convocată această şedinţă, ne-aţi trimis un material de 20 de pagini şi înainte de şedinţă, cu 10 minute, au apărut încă 350 de pagini. Probabil că foarte mulţi (n.r. - consilieri) nu le-au citit. Vreau să îl respect pe domnul director (n.r. - Marius Moş, șeful DMPFI, iniţiatorul proiectului) şi măcar să şi citesc ce ne trimite, dar nu am apucat", a explicat liderul grupului UDMR, Szábo József.

Pentru acest sfârşit de an, municipalitatea orădeană are în pregătire cel puţin două şedinţe de Consiliu Local în care aleşii vor fi chemaţi să aprobe diferite materiale legate de proiectele europene. Cum se vede, se anunţă agitate...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Hotie marca Bolovan
Au pus cartieru Nufaru pe geotermal, anul asta. Deci cam 20-30% din totalul consumului de termo din oras. Si in loc sa ieftineasca gigacaloria , ei o scumpesc.! Ca vine gratis din pamant. Va dati seama de ar fi geotermal in tot orasul cred ca ar fi de 10 ori mai scumpa ca acum. Doar a spus chelul ca orasul trebuie sa fie ca un SRL, cu prostii platind pentru imbogatirea patronului. Asta nu stie economie cat stie mutu, in loc sa dezvolti afacerea, sau sa maresti nr de clienti(adica sa dezvolti orasul), tu ii tii in sclavie pe locuitori, in saracie subjugandu-i cu taxe si amenzi, locul 1 pe tara, si 37 la nivel de trai si salarii. Asta e dezvoltarea chelului, la care multi pun botul.
Postat 10 Decembrie 2023, 18:47 de Petre93
Iarna nu-i ca vara, ne transmite primul habarnist al municipiului.
Cu o finețe vecină cu inteligența profund artificială, primarul a concluzionat, încercând să-i i-a fața opozantului ... că orădenii sunt mai bogați și a venituri mai mari în timpul iernii decât în cel al verii. Cu alte cuvinte, fiind mai avuți în sezonul rece decât în vremea concediilor și vacanțelor, orădenii trebuie să plătească căldura din locuințe la tarif mărit. La câtă minte are primul liberal al orașului, termoficarea funcționează la aceeași "parametri" vara ca și iarna, așadar media este favorabilă municipalității în sezonul rece, pentru că în cel cald oamenii nu vor să consume gigacalorii ci doar calorii de la sistemul solar. Mare-i Grădina Ta ... și mulți edili retardați adăpostești în ea.
Postat 09 Decembrie 2023, 20:20 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON