Situaţia echipei orădene de handbal masculin CSM devine tot mai complicată. După ce aceasta s-a calificat la barajul de promovare pentru Liga Naţională, conducerea clubului a anunţat Federaţia Română de Handbal că nu se va prezenta la baraj, şi mai mult, pe 31 mai, contractele jucătorilor şi ale celor din staff-ul tehnic au expirat, nefiind prelungite nici până acum.
Conform antrenorului Sebastian Tudor, cel puţin deocamdată nu a existat vreo propunere de prelungire a înţelegerilor nici cu jucătorii şi nici cu tehnicianul. Astfel, jucătorii care nu sunt siguri de continuarea la Oradea au început să-şi caute echipe. De altfel, doi dintre cei mai buni sportivi au fost achiziţionaţi deja de CSM Ploieşti. Este vorba despre fraţii Alexandru şi Răzvan Farcaş, care, dând curs ofertei prahovenilor, au făcut un pas înainte în cariera lor, transferându-se la o echipă din Liga Naţională.
Trist este că, în vreme ce conducerea CSM Oradea ezită să se pronunţe asupra situaţiei formaţiei de handbal, şi ceilalţi sportivi sunt curtaţi, echipa riscând astfel să rămână fără cei mai buni dintre jucători.
Cel mai probabil, soarta echipei de handbal masculin se va decide după referendumul din 14 iunie, când municipalitatea şi conducerea CSM vor decide dacă mai susţin echipa de handbal masculin sau dacă, dimpotrivă, aceasta va fi înlocuită de o echipă de handbal feminin.
În mediul sportiv se vorbeşte de mai multă vreme de un proiect prin care Universitatea şi CSM ar urma să susţină o formaţie de handbal feminin, însă nu e sigur dacă aceasta va înlocui echipa de băieţi sau cele două vor coexista. Cert este că dacă această ultimă variantă va fi pusă în aplicare, bugetul echipei de băieţi va fi mult diminuat.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.