Din toamnă, Oradea va fi primul oraş din România care va avea o şcoală de calificare în industria ospitalităţii, sub licenţa celebrei „École hoteliere de Lausanne”, considerată cea mai bună şcoală de profil din lume.
Intitulată Oradea Hospitality Management Academy (OHMA), şcoala a fost lansată joi, în cadrul unui eveniment găzduit de hotelul DoubleTree by Hilton.
Academie de ospitalitate
OHMA va pregăti viitori angajaţi din industria ospitalităţii, iar pentru început va avea patru programe de formare: culinar, servicii, recepţie şi cazare, respectiv administrare hotelieră. Fiecare program are trei module independente (începător, mediu şi avansat), de câte şase luni fiecare, iar profesorii vor fi specialişti din domeniul respectiv, acreditaţi de instituţia de învăţământ de la Lausanne. Fiecare curs va avea, pentru început, câte 15 locuri.
Cursurile vor începe în toamnă, odată cu debutul anului şcolar 2020-2021, şi se vor ţine atât în sălile Colegiului Economic „Partenie Cosma”, partener al OHMA, cât şi în hotelurile şi restaurantele din oraş.
„Nu există o barieră între teorie şi practică, practica cea mai bună e o teorie bună şi teoria cea mai bună e o practică”, a declarat Ray F. Iunius, formator în cadrul şcolii elveţiene şi, totodată, director general al Winsedswiss Education Group (WEG), firma care, alături de Primăria Oradea, a înfiinţat OHMA.
Parteneriatul dintre municipalitate şi WEG presupune că Primăria pune la dispoziţie spaţiile necesare şcolii, în Colegiul Economic, iar WEG oferă cursuri la un preţ mai mic decât practică şcoala elveţiană. Totuşi, nu vor fi defel ieftine. Potrivit directorului WEG, costul unui curs începe de la 1.400 de euro, respectiv de la 6.000 de euro pentru cei care vor să facă toate cele patru programe de formare. „Alegi: vrei să îţi iei o maşină sau vrei să-ţi iei o formare care să te ajute în viaţă şi apoi să îţi iei o maşină şi mai scumpă”, a precizat Iunius. Directorul a adăugat că este în discuţii cu o bancă dispusă să ofere credite pentru şcolarizarea viitorilor cursanţi.
Pasiunea, criteriu obligatoriu
Cei care vor dori să urmeze cursurile OHMA trebuie să aibă minimum 16 ani şi să-şi dorească să lucreze în industria ospitalităţii, dar şi să cunoască limba engleză la un nivel minim, deoarece cursurile se vor ţine în această limbă.
Reprezentanţii şcolii spun că motivaţia şi pasiunea sunt vitale pentru toţi cei care îşi doresc o carieră în HoReCa, aşa că şi cursanţii vor trebui să dovedească faptul că îşi doresc să înveţe. „Selecţia de bază nu e bazată pe cunoştinţe extraordinare, ci pe motivare şi atitudine”, a spus directorul WEG.
Acesta a insistat să puncteze că OHMA va forma „elita” ospitalităţii, adică pe cei care vor deveni cei mai buni bucătari, ospătari, cameriste ori manageri de hotel, şi care apoi vor fi recrutaţi de firmele din domeniu.
Absolvenţii OHMA vor primi diplome de calificare nivel 4 şi 5, recunoscute de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Înscrierile la OHMA vor debuta pe 15 iulie, la sediul din Colegiul Economic.
Iniţiativă lăudată
La lansarea OHMA au fost prezenţi atât reprezentanţi ai autorităţii publice locale, cât şi actori din domeniul HoReCa. „Sunt câteva nevoi la care răspunde acest proiect: oferă un nivel înalt de calitate elevilor care sunt azi în Oradea sau care vor veni în Oradea, la un preţ accesibil. (...) Oferă industriei ospitalităţii din Oradea posibilitatea de a-şi specializa oamenii la cea mai importantă şcoală de ospitalitate din lume şi răspunde unei nevoi de dezvoltare, pentru că prestigiul şi notorietatea pe care École hoteliere de Lausanne o oferă va atrage oameni în Oradea”, a declarat Mihai Jurca, directorul Asociaţiei pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune.
Managerii hotelurilor DoubleTree by Hilton, Daniela Lazăr, şi Ramada by Wyndham, Romeo Ionescu, au aplaudat la rândul lor iniţiativa, spunând că există o nevoie acută de angajaţi calificaţi.
Totodată, inspectorul şcolar general Virgil Blage, de altfel fost director al Colegiului Economic, a precizat că se bucură că „nu mai trebuie să mergem afară după know-how”.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.