URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
08 Iulie 2020, 15:06

Încă membru ALDE, Traian Bodea se laudă că Pro România va face parte din conducerea Oradiei şi Bihorului

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Reprezentanţii din Bihor ai partidului condus de fostul premier Victor Ponta sunt plini de optimism înaintea campaniei pentru alegerile locale din 27 septembrie, afirmând că zilnic primesc "trei-patru membri".

Deşi formal membru ALDE, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Traian Bodea, are atât de multă încredere în "noua echipă", încât spune că, după numărarea voturilor, Pro România va face parte din conducerea Primăriei Oradea şi a Judeţului.

Obiectivul: "calificarea" în consilii

Într-o conferinţă de presă susţinută miercuri împreună cu fostul prefect al judeţului şi preşedinte al PSD Oradea, Claudiu Pop, cu actualul vicepreşedinte al CJ Bihor, Traian Bodea, încă membru ALDE pe hârtie, şi cu viitorul pretendent la Primăria Oradea, Daniel Pop, coordonatorul Pro România Bihor, Octavian Bara, a afirmat că organizaţia este în toiul pregătirii alegerilor locale programate pe 27 septembrie, având 60 de filiale locale, unde au fost deja stabiliţi candidaţii la funcţiile de primar.

"Dorim să ne "calificăm" şi în Consiliul Judeţean, şi în Consiliul Local Oradea, sunt obiective realizabile deoarece ne axăm pe localităţile mari, unde sunt mulţi alegători care să ne aducă în coş voturi pentru cât mai mulţi consilieri", a spus Bara.

"Echipă de viitor"

Ales în 2016 consilier judeţean şi vicepreşedinte al CJ Bihor pe lista ALDE, după ce anterior a fost coleg cu Octavian Bara în Partidul Conservator, Traian Bodea, viitorul candidat la funcţia de preşedinte al judeţului, s-a arătat şi mai optimist decât antevorbitorul său, afirmând că este convins "că fac parte din echipa care va face parte din conducerea Primăriei Oradea şi a Consiliului Judeţean Bihor, o echipă de viitor".

Bodea s-a plâns că viitorul său fost partid (ALDE) a ajuns în CJ cu doi reprezentanţi datorită lui, iar apoi "n-a mai înţeles nimic din poziţia favorabilă pe care a avut-o", aşa că l-a lăsat fără susţinere. Cu toate astea, Bodea a susţinut că a asigurat "stabilitate" în conducerea judeţului în ultimii 4 ani, chiar dacă celălalt vicepreşedinte al CJ, PSD-istul Ioan Mang, şi preşedintele UDMR-ist Pasztor Sandor au luat şi decizii fără măcar să-l consulte.

Întrebat de ce, în această situaţie, nu a demisionat, pentru a nu fi părtaş la modul în care PSD şi UDMR au condus CJ, Bodea a spus că acest lucru ar fi însemnat "să laşi judeţul fără un număr de voturi necesar pentru a fi condus", adică ar fi provocat instabilitate.

Pe de altă parte, el a mai susţinut că "acest mandat a fost mai bun decât al predecesorilor" şi că "judeţul Bihor a avut de câştigat că prin PSD, ALDE şi chiar UDMR a avut reprezentanţi la guvernare".

"Tăiat" la bani

Afirmaţiile lui Bodea despre eficienţa actualei conduceri a CJ au fost contrazise categoric - chiar în aceeaşi conferinţă - de fostul prefect Claudiu Pop, care a declarat că, dimpotrivă, la Judeţ este "evident că lucrurile nu au funcţionat cum trebuia, în afară de lucrurile de imagine, finalitatea (n.r. – actualei conduceri) a fost sublimă spre zero".

Claudiu Pop a subliniat că în prezent CJ Bihor, pentru prima oară în ultimii 30 de ani, nu are buget decât până în luna iulie, deoarece conducerea "se aştepta ca alegerile să fie în iunie şi a gândit "după noi potopul", din august judeţul se va baza numai pe ceea ce va primi de la Guvern".

"Oameni noi"

Viitor candidat la Primăria Oradea, Daniel Pop, 36 ani, angajat la o firmă care activează în "business-ul medical", şi-a declarat şi el optimismul în legătură cu pregătirile pentru alegeri ale organizaţiei municipale, pe care o conduce de aproximativ o lună, spunând că în Oradea Pro România are 20 de organizaţii de cartier.

"Suntem oameni noi în politică, cei care vom fi propuşi pe liste suntem profesionişti în domeniile noastre de activitate şi considerăm că vom avea un cuvânt de spus în Oradea", a afirmat Pop.

Acesta a avut cuvinte de laudă pentru primarul Ilie Bolojan, însă a precizat că "noi ne dorim ca deciziile (n.r. – în administrarea Oradiei) să nu se mai ia doar de către PNL", promiţând, la fel ca USR, că Pro România va organiza dezbateri şi va promova numai "propunerile care vor rezulta din dezbateri".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON