URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 14 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
27 Iulie 2020, 13:40

Încă 26 noi cazuri Covid depistate în Bihor, între care un brancardier şi o asistentă revenită după concediu

Încă 26 noi cazuri Covid depistate în Bihor, între care un brancardier şi o asistentă revenită după concediu foto generic, arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În Bihor au fost diagnosticate încă 26 de persoane cu coronavirus, conform raportării oficiale date publicităţii luni de către Grupul de Comunicare Strategică, bilanţul îmbolnăvirilor în judeţ ajungând la un total de 811, de la începutul pandemiei.

O noutate îngrijorătoare este că depistarea celor 26 noi cazuri a avut loc în urma a doar 317 teste procesate duminică în laboratoarele celor două mari spitale din Oradea, Municipal (102 analize) şi Judeţean (215 analize), astfel că, raportat la numărul total al testelor din ultimele 24 de ore, 7,88% din acestea au avut rezultat pozitiv.

De menţionat că din cele 317 teste, patru au reprezentat repetări ale analizelor făcute pentru persoane confirmate anterior cu coronavirus.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, între cele 26 noi cazuri, 12 sunt ale unor persoane care au fost în contact cu persoane confirmate anterior ca fiind infectate cu Covid. Pe de altă parte, au fost diagnosticaţi cu coronavirus un brancardier şi o asistentă medicală, la revenirea dintr-un concediu de odihnă petrecut în Grecia.

În ce priveşte provenienţa geografică a celor 26 de noi cazuri, persoanele depistate în ultimele 24 de ore au domiciliul în localităţi precum Ineu, Oradea, Beiuş, Sântandrei, Drăgăneşti, Vaşcău, Copăcel, Oşorhei, Pietroasa, Răbăgani şi Uileacu de Beiuş.

Luni dimineaţă la ora 8.30, în secţiile de Infecţioase ale Spitalului Municipal din Oradea erau internaţi 68 de pacienţi cu coronavirus, alţi 4 bihoreni fiind îngrijiţi în secţia ATI Covid, împreună cu 3 clujeni.

În cursul zilei de duminică un singur pacient a fost declarat vindecat la Infecţioase, numărul cazurilor Covid rezolvate ajungând la 657, iar rata vindecărilor, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, la 83,7% din totalul persoanelor diagnosticate în judeţ de la începutul pandemiei.

În altă ordine de idei, la nivel național, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.104 cazuri noi de persoane infectate cu SARS - CoV - 2, iar în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 258 de persoane au fost reconfirmate pozitiv, dintre care 4 în Bihor.

Conform Grupului de Comunicare Strategică, numărul total al persoanelor diagnosticate cu coronavirus în România a ajuns la 45.902. Dintre acestea, 2.206 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat, dintre care 19 în ultima zi. Este vorba de 11 bărbați și 8 femei, majoritatea având boli asociate. „Un pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru altul nu au fost raportate comorbidități până în prezent”, mai arată GCS.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
sorin
stati linistiti ca nu este nici un virus lumea nu crede in acest virus. haideti in bai sa vedeti cum respecta turisti regulile de distantare.!
Postat 27 Iulie 2020, 18:08 de oradea
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON