Medicul Mihai Lucan poate profesa la stat, în urma unei decizii luate, vineri, de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti.
Concret, în cadrul şedinţei de vineri, magistraţii au dispus măsura controlului judiciar pentru medicul Mihai Lucan şi au înlăturat interdicţia impusă acestuia de a nu profesa într-un spital de stat, decizia judecătorilor fiind definitivă.
"Respinge ca neîntemeiată cererea de revocare a măsurii arestului la domiciliu formulată de inculpatul Lucan Mihai. Modifică obligaţia, impusă inculpatului Lucan Mihai în sensul de a nu se apropia de coinculpaţi (cu excepţia celor care sunt rude, afini sau membri de familie), de suspecţii din cauză (cu excepţia celor care sunt rude, afini sau membri de familie), de martorii audiaţi în cauză (cu excepţia celor care sunt rude, afini sau membri de familie) şi de persoanele care vor dobândi calitatea de martor în cauză (cu excepţia celor care sunt rude, afini sau membri de familie) şi de a nu comunica cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale. Înlătură obligaţia impusă inculpatului Lucan Mihai şi anume, aceea de a nu exercita profesia de medic în nicio unitate medicală din sistemul de stat. (...) Respinge ca nefondată contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Structura Centrală. Definitivă", se arată în minuta instanţei.
Controversatul urolog era în arest la domiciliu, fiind cercetat de DIICOT într-un dosar de delapidare cu un prejudiciu de 5 milioane de lei.
Potrivit DIICOT, citat de hotnews.ro, un aparat medical performant, utilizat in tratarea diferitelor forme de cancer, a fost transferat ilegal de la Institutul de Urologie si Transplant Renal Cluj-Napoca la Lukmed - clinica privata a medicului Lucan, unde a fost utilizat timp de sase ani.
Conform DIICOT, o alta modalitate de delapidare a Institutului de Urologie si Transplant Renal Cluj-Napoca a constat in diminuarea cuantumului cheltuielilor reale ocazionate de serviciile de specialitate medicala pe care le presupunea internarea preoperatorie si postoperatorie a pacientilor asupra carora au fost efectuate interventii chirurgicale in cadrul clinicii medicale private.
De asemenea, o alta modalitate de delapidare a constat in folosirea resurselor financiare, materiale si umane ale laboratorului de analize din cadrul Institutului pentru efectuarea determinarilor anatomo-patologice in beneficiul clinicii apartinand unei societati comerciale.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.