URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 13 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
12 Martie 2020, 11:59

Înapoi la balamuc! O asistentă medicală din Bihor, concediată pentru furt şi indisciplină, a fost "reangajată" de Tribunal (VIDEO)

Înapoi la balamuc! O asistentă medicală din Bihor, concediată pentru furt şi indisciplină, a fost 'reangajată' de Tribunal (VIDEO) CLEPTOMANIE PIOASĂ. Mai multe înregistrări ale camerelor de supraveghere din SPMS Ştei o prezintă pe asistenta Voichiţa Igaş dosind pungi nu doar sub paturile bolnavilor, ci şi sub cel din propriul cabinet, aduse din saloanele pacienţilor. Pe lângă micile defecte, despre care zice că de fapt le au toţi colegii, nu doar ea, femeia are şi o calitate certă, patriotismul: de Ziua Naţională, şi-a ornat portretul de pe Facebook cu panglici tricolore
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă din Ştei, unitate sanitară specială subordonată Ministerului Sănătăţii, diferenţele între angajaţi şi pacienţi nu sunt totdeauna uşor de decelat. "O asistentă are comportament, pur şi simplu, de pacient", afirmă un salariat despre o colegă dată afară pentru conduită deviantă, manifestată prin cleptomanie şi agresivitate verbală.

În pofida probelor adunate de conducerea spitalului, o instanţă de judecată din Oradea a decis, însă, că femeia a fost nedreptăţită şi, prin urmare, poate să-şi exercite profesia în continuare.
 
Raid de seară 

Aflat în funcţie din 2017, Ciprian Luca, managerul Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă din Ştei - unde sunt internate 315 persoane care au săvârşit fapte penale, dar cu afecţiuni psihiatrice care le absolvă de pedepse cu închisoarea - are un "fix" care nu l-a făcut popular între subalterni. Din când în când, face controale neanunţate prin instituţie. După o asemenea vizită, desfăşurată pe 8 ianuarie 2019, a şi decis concedierea asistentei Voichiţa Igaş, o "veterană" angajată încă din 1993, în baza unei propuneri a Comisiei de Disciplină.

Potrivit unuia dintre multele procese-verbale ale Comisiei, în acea seară, în jurul orei 20, sub patul unui bolnav din Secţia III, managerul a găsit mai multe cutii cu săpun, hârtie igienică, dezinfectant, pâine, resturi alimentare şi haine. La cererea sa, pacientul a indicat cui aparţineau: asistentei Igaş, care lucra, însă, pe Secţia II.

Chemată la faţa locului, femeia, care era de serviciu, a negat vehement că lucrurile îi aparţin şi i-a imputat managerului că îi caută pricină. "A devenit agresivă, a început să ţipe, să-şi strângă pumnii, zicând că vine cu bărbatul, că-mi arată mie. Am poftit-o să iasă, că-i spital de psihiatrie şi aşa se poartă numai bolnavii când sunt decompensaţi. Am considerat că e un pericol pentru pacienţi, fiindcă îi agita, şi pentru ceilalţi angajaţi", a povestit BIHOREANULUI managerul Ciprian Luca.

Recidivistă

"Nu tolerez nici furtul, nici indisciplina. Vreau ca spitalul să funcţioneze după proceduri şi fiecare angajat să-şi facă datoria după fişa postului", spune bărbatul. 

Potrivit acestuia, asistenta Igaş este "agresivă şi vulgară" în general şi a mai avut probleme cu ea şi în anii precedenţi. "Am mutat-o pe secţii pentru că a mai furat. A fost atenţionată de mine, de asistenta şefă, de preşedintele Consiliului de Administraţie şi în 2017, şi în 2018, dar răspundea vulgar. A mai sustras produse de curăţenie şi resturi alimentare", susţine managerul.

Din toate aceste motive, încă din seara de 8 ianuarie 2019, "i-am spus că are două variante: ori să-şi ceară transferul la altă instituţie, ori să-şi depună demisia, moment în care a devenit şi mai agresivă", a consemnat depoziţia managerului Comisia de Disciplină.

În interesul bolnavului

Comisia a audiat martori şi le-a analizat depoziţiile pe 11 ianuarie, 18 ianuarie, 5 februarie, 1 martie, 4 aprilie şi 18 aprilie 2019, când a propus desfacerea contractului de muncă al acuzatei. După cum rezultă din procesele-verbale, asistenta s-a apărat susţinând că, deşi lucra pe Secţia II, se ataşase de unul dintre bolnavii din Secţia III, cel sub al cărui pat au fost găsite lucrurile dosite, şi doar l-a asigurat că nu i le ia nimeni şi i-a promis că le transmite familiei acestuia, fiindcă altfel ar fi devenit agitat. 

"Bolnavul e oligofren şi adună diverse lucruri, inclusiv din coşurile de gunoi, şi îmi spune să le duc la Turda, la casa părintească. Comportamentul face parte din tabloul clinic al bolii", a susţinut asistenta. "Se agita dacă se atingea cineva de lucrurile lui", a susţinut Igaş, zicând că pacientul avea încredere doar în ea şi într-un infirmier, "că noi le ducem la Turda".

Se folosea de pacienţi

Preşedintele Consiliului de Administraţie al SPMS Ştei, Gheorghe Domşa, afirmă, însă, că asistenta denaturează adevărul. "Profita de fapt că bolnavul este fără discernământ şi îl punea să-i ascundă lucrurile pe care le scotea apoi din spital. Dar l-a manipulat nu doar pe acel pacient, ci şi pe altul", zice Domşa.

Acesta afirmă că şi el a atenţionat-o pe Igaş de mai multe ori să nu-şi însuşească bunuri din spital. "Ceea ce lua nici nu avea valoare mare. Cât puteau costa nişte săpunuri, câteva suluri de hârtie igienică, nişte şampoane şi resturi de mâncare de dat la animale? 200-300 de lei. Ce-i asta la un salariu de 6.000 de lei, cât are ea?", se întreabă, retoric preşedintele CA.

Domşa susţine că inclusiv după "flagrantul" din seara de 8 ianuarie avea de gând, împreună cu managerul, ca decizia disciplinară în cazul asistentei să nu fie drastică. "Probabil ar fi fost o diminuare cu 5% a salariului pe trei luni. Dar a venit apoi cu soţul să ne ameninţe...".

A încălcat regulile

Audiaţi de Comisia de Disciplină, mai mulţi angajaţi au depus mărturie atât despre furtişagurile asistentei, cât şi despre năravul ei de a striga şi înjura. O doctoriţă, de altfel, a şi atenţionat-o că "ar trebui să-şi corecteze comportamentul şi modul cum vorbeşte".

Alţi colegi, asistenta şefă, asistente de pe secţii, infirmieri şi îngrijitoare au adeverit şi ei: femeia "depozita lucruri sub patul bolnavilor", "am văzut că îşi însuşeşte bunuri din instituţie", "a fost agresivă cu mine", "înjura colegi şi colege".

În final, pe 4 aprilie 2019, Comisia a decis că Igaş a încălcat mai multe prevederi din Codul Muncii (obligaţia de a-şi îndeplini atribuţiile conform fişei postului şi de a respecta disciplina muncii), precum şi din contractul de muncă şi din Regulamentul spitalului ("refuzul nejustificat de executare a dispoziţiilor şefilor ierarhici dacă prin aceasta s-a produs o perturbare a activităţii sau pierderi materiale ori dacă s-au pus în pericol valori materiale sau vieţile unor persoane").

Prin urmare, pe 27 aprilie 2019, managerul a semnat decizia de desfacere a contractului de muncă, motivând că asistenta "a manifestat un comportament inadecvat, folosind un limbaj licenţios şi adesea agresiv" şi "a perturbat activitatea Secţiei III, unde s-a deplasat în repetate rânduri deşi îşi desfăşoară activitatea în Secţia II, stocând diferite produse sub patul bolnavului".

O înscenare

Încă în timpul cercetării disciplinare, asistenta şi-a angajat avocat care a şi asistat la şedinţele Comisiei de Disciplină, iar de îndată ce a primit decizia de concediere a contestat-o la Tribunalul Bihor. Luna trecută, pe 26 februarie 2020, instanţa i-a admis acţiunea, dispunând anularea concedierii, reintegrarea pe post, obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile neîncasate până la data reîncadrării efective, indexate, majorate şi actualizate la zi, plus a sumei de 1.500 lei, reprezentând plata avocatului.

"A fost o înscenare. Preşedintele Consiliului de Administraţie şi managerul au vrut să scape de mine. N-am furat produse de curăţenie, iar resturi de alimente am luat şi eu cum au luat toţi, dar numai până s-a înfiinţat ferma spitalului, de când eu nu am mai luat. Alţii au continuat să ducă din spital, dar pe ei nu i-au sancţionat", a declarat Voichiţa Igaş BIHOREANULUI, acuzând conducerea unităţii, textual, de "discriminare". Pentru că, nu-i aşa, dacă e să se fure din spital, s-o poată face toţi...


ŞOCAT
"La Bihor nu se respectă legea"

În condiţiile în care hotărârea Tribunalului Bihor privind reîncadrarea pe post a asistentei Voichiţa Igaş nu a fost încă motivată şi poate fi atacată la Curtea de Apel Oradea, managerul SPMS Ştei, Ciprian Luca, de profesie jurist, susţine că sentinţa l-a "şocat". "Efectiv am fost şocat. Am constatat că la Bihor unii (n.r. – magistraţi) nu respectă legea", susţine managerul, afirmând că a mai avut o experienţă de acest fel în urmă cu câţiva ani.

Concret, potrivit managerului, după ce un audit al Ministerului Sănătăţii a constatat că la spitalul din Ştei o angajată ocupa ilegal un post de economist, a decis desfacerea contractului de muncă al acesteia, dar ulterior atât Tribunalul Bihor, cât şi Curtea de Apel Oradea au anulat decizia. "Doamna respectivă a susţinut în 2007 un concurs pentru funcţia de director economic, pentru un mandat de trei ani, după care, în baza unui document fals, a rămas economistă, fără concurs, pe un post care nici măcar nu era prevăzut în organigramă.

Instanţele au hotărât însă că nu are relevanţă că ocupa un post pentru care nu a dat concurs şi care nu exista în organigramă. Ce văd la Bihor pe mine mă şochează", susţine managerul, de profesie jurist şi originar din Arad.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON