URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 25 IUNIE 2022
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Pentru că era acuzat de Occident că pune pumnu-n gură poporului, Ceaușescu a convocat o mare adunare populară în care să le dea vești proaste românilor. Prin asta spera ca lumea să se revolte și să vadă și capitaliștii că la noi e democrație și sunt proteste împotriva politicii partidului. I-a anunțat că salariile se reduc la jumătate și se dublează orele de muncă. Oamenii, în loc să protesteze, au scandat „Ceaușescu - PCR”.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Deşi practic meseria asta de trei decenii, azi, mâine, nu încetează să mă minuneze un fenomen permanent manifest în politica românească: modul în care se autodevorează coaliţiile de partide ajunse la guvernare, făcându-se cioburi înainte de-a apuca să furnizeze ceva substanţial naivilor de electori. A fost boala CDR-ului, a fost a USL-ului, este a guvernării de azi şi va fi, probabil, şi a celei de mâine...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu surparea dealului Ciuperca e marele eşec al primarului Bolojan, chiar dacă ani de zile a fost tema preferată a opoziţiei locale, subiect de hate pe Facebook şi sursă de meme. Eşecul a fost invalidarea referendumului pentru Oradea Mare, prin unificarea cu Sânmartin, boicotată de UDMR şi de PSD. Dacă alde Szabó Ödön a avut o motivaţie practică, teama că în Oradea Mare UDMR ar fi urmat să aibă mai puţini consilieri şi postul de viceprimar pierdut (ceea ce oricum s-a întâmplat), PSD-ul lui Ioan Mang şi-a făcut socoteala că-i musai să moară capra vecinului liberal. N-a câştigat nimic din asta, dar Oradea a pierdut. Ura!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Primarul Florin Birta propune reabilitarea pietonalei Republicii, prin pavarea cu porfir și revenirea la modelul estetic cu cercuri, din perioada comunistă. Ce părere aveți?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 8 iunie, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională, cu unanimitatea voturilor judecătorilor, o lege adoptată recent de Camera Deputaților prin care se prevedea, în esență, că neexecutarea în termen de 30 de zile a unei hotărâri prin care o amendă este înlocuită cu munca în folosul comunității constituie infracțiune.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Infecţiile urinare sunt printre cele mai frecvente infecţii bacteriene, fiind determinate de prezenţa şi multiplicarea unor germeni patogeni în orice loc al tractului urinar, de la rinichi, uretere şi vezică urinară, la uretră. Aceştia depăşesc numărul de 100.000 pe un mililitru de urină.
11 Mai 2022, 19:45

În weekend are loc primul concurs de padel de la Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În acest sfârşit de săptămână se va da startul primei competiţii de padel organizate în Oradea. Este vorba despre concursul judeţean al acestei ramuri sportive, care programează în perioada 14-15 mai prima etapă.

Întrecerile sunt programate, astfel, sâmbătă şi duminică, la Padel Arena Oradea, dar, după cum transmit organizatorii, la competiţie se pot înscrie şi jucători din alte judeţe. 

"Practic, ne pregătim de Etapa Naţională din Circuitul de Padel, programată la Oradea în perioada 27-29 mai. Etapele I (14-15 mai) şi II (21 – 22 mai) din campionatul judeţean reprezintă o excelentă şansă de verificare a potenţialului fiind la început de drum în privinţa jocului de padel competiţional", precizează organizatorii, într-o postare pe pagina de Facebook 

Pentru prima etapă, data limită de înscriere este 12 mai. Înscrierile se pot face la numărul de telefon 0738.770.755 cu opţiunea: Nivelul 1 (avansaţi) sau Nivelul 2 (amatori). Taxa de înscriere este de 200 de lei pe echipă, cu cinci meciuri garantate. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7068 RON
  • 1 EUR = 4.9464 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON