În război, fără "stegari"

Cine crede că e neutru sau speră că poate fi pe cont propriu în războiul lui Putin asupra lumii civilizate se minte amarnic. Nu doar Ucraina e ţinta, ci însăşi civilizaţia. Şi nu-i vorba că Imperiul Răului ocupă doar teritorii - azi Ucraina, mâine Republica Moldova, ţările baltice -, ci că terorizează Europa ca să paralizeze voinţe, să spulbere solidarităţi şi aşa incomplete şi greu închegate, să prevină reacţii.

Cea a românilor a fost totuşi, din 24 februarie încoace până acum, admirabilă! Un popor care în urmă cu trei decenii suferea de frig, foame şi frică, crunt sărăcit şi îngrădit, acum întoarce ajutorul primit atunci către refugiaţii din Ucraina, cu o umanitate lăudată de presa şi cancelariile occidentale.

Din nefericire, conducătorii poporului nu sunt, însă, la înălţimea societăţii. Premierul general s-a mulţumit să viziteze un punct de trecere a frontierei, preşedintele spectator i-a urmat târziu exemplul. Ciucă anunţă, plat, cât va fi alocaţia pentru cazarea unui refugiat, Iohannis, la fel de sec, majorarea alocaţiei pentru apărare. Niciunul n-a fost apt, însă, să mobilizeze, să însufleţească, să arate direcţia.

Hai să nu-i comparăm cu Zelensky, eroul care îşi ţine naţiunea în picioare spunând că are nevoie de sprijin, nu de "o călătorie" pentru salvarea propriei persoane. Nici cu Churchill, care la începutul celui de-al Doilea Război Mondial înflăcăra naţiunea promiţând că "Vom merge până la capăt, vom lupta în Franţa, vom lupta pe mări şi pe oceane, vom lupta în aer, cu tot mai multă încredere şi forţă. Vom lupta pe plajă, vom lupta pe terenurile de aterizare, vom lupta pe câmpuri şi pe străzi, dar nu ne vom preda niciodată!".

Dar, la aşa vremuri, românii au nevoie de exact aşa conducători. Entuziasmul de moment se va estompa pe măsură ce ne vom obişnui cu răul, vom plăti facturile şi vom alimenta maşinile. E necesară, deci, o mobilizare, de adresarea către naţiune, de planificare şi de fermitate. Liderii ţării ar putea anunţa, de exemplu, că date fiind împrejurările excepţionale, nu vor mai umfla bugetărimea, că nu vom mai finanţa neruşinat partidele, nu vom mai pensiona poliţiştii la 45 de ani, nu vom mai plăti pensii speciale, nu vom mai cumpăra maşini pentru instituţii, că banii trebuie folosiţi pentru zile negre.

Ar putea ordona pregătirea caselor abandonate din sate pentru a caza refugiaţi ori a ne adăposti copiii la nevoie. Ar putea converti investiţii pentru a le adecva noilor condiţii. Să sugereze, chiar, că poate veni un moment în care vom schimba peluzele de gazon în grădini de legume, cum au făcut japonezii.

Nici măcar liderii locali nu se ridică la înălţimea momentului. În Ucraina primarii şi guvernatorii regionali ţin steagul sus, îmbărbătează populaţia şi chiar conduc rezistenţa armată, ai noştri vorbesc prin delegaţi. Birta îşi trimite în faţă city-managerul, Bolojan absentează la propriu, iar alţii se laudă deşănţat că ajută refugiaţi sub sigle de partid. La cum s-au purtat până acum, să ne ferească Dumnezeu să depindem doar de ei!