Un bărbat din comuna Tinca, care a furat o bicicletă din faţa unei case, a fost prins de poliţişti în trafic.
Bicicleta a fost reclamată ca furată joi, în jurul orei 18.30, după cum se precizează într-un comunicat transmis de Biroul de presă al Poliţiei Bihor.
"Poliţiştii Secției nr. 8 de Poliție Rurală Tinca au fost sesizați telefonic de un bărbat de 30 de ani că persoane necunoscute i-au sustras o bicicletă în valoare de 800 lei, pe care o lăsase parcată, neasigurată pe strada Armatei Române din Tinca, în fața unui imobil", se arată în informare.
Autorul furtului a fost dibuit în scurt timp. Era un bărbat în vârstă de 40 ani din localitatea Belfir, care a şi fost prins, în trafic, în timp ce pedala pe bicicleta furată spre casă.
Bicicleta sustrasă a fost recuperată de poliţişti şi returnată proprietarului, iar hoţul s-a ales cu dosar penal pentru furt. Cercetările sunt continuate de poliţiştii Postului de Poliție Tinca sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.