Handbaliștii de la CSM Oradea vor disputa în acest sfârșit de săptămână derby-ul etapei a III-a din cadrul campionatului Seriei C a Diviziei A. Elevii antrenorului George Tăutu vor primi pe teren propriu replica echipei CSM Reșița, într-o partidă care este programată sâmbătă cu începere de la ora 16, la Arena Antonio Alexe.
Se anunță o partidă foarte disputată, întrucât disputa va opune ocupantele pozițiilor 1 și 3. CSM Oradea este lider, cu 6 puncte, în timp ce reșițenii vin de pe locul III, cu 4 puncte.
Ambele formații se prezintă la acest meci, după ce în runda anterioară au înregistrat victorii categorice. Astfel, în timp ce echipa bihoreană a trecut, în deplasare, de SCM Politehnica Timișoara cu scorul de 42-25, cei de la CSM Reșița au surclasat pe Universitatea Craiova cu 48-31.
Organizatorii anunță intrarea liberă pentru spectatori la acest meci, dar cum municipiul Oradea a depășit în această săptămână incidența de 3 la mia de locuitori în ceea ce privește pandemia COVID-19, acest lucru înseamnă că participarea publicului la meciul de sâmbătă se va face până la 30% din capacitatea sălii.
De asemenea, în sală, trebuie respectate următoarele reguli: distanță de minimum 1 metru între persoane, purtarea măștii de protecție care să acopere nasul și gura pe toată perioada petrecută în sala de sport; prezentarea certificatului COVID (ce poate fi descărcat de pe platforma certificat-covid.gov.ro).
Organizatorii mai anunță cu un certificat COVID valid trebuie să conțină una dintre: finalizarea schemei complete de vaccinare (de cel puțin 10 zile); rezultatul negativ al unui test RT-PCR (nu mai vechi de 72 de ore); rezultatul negativ al unui test antigen rapid (nu mai vechi de 48 de ore); trecerea prin boală (valabil între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării).
Copiii sub 12 ani (pentru care se prezintă certificatul de naștere) nu au nevoie de test pentru acces.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.