URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
25 Octombrie 2022, 10:17

Handbal: CSM Oradea a pierdut şi cu SCM Politehnica Timişoara şi rămâne fără vreun punct în Liga Zimbrilor (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Handbaliştii de la CSM Oradea nu au reuşit să se impună nici în jocul din etapa a 8-a a campionatului Ligii Zimbrilor, în disputa de acasă cu SCM Politehnica Timişoara, programată luni seara la Arena Antonio Alexe.

Deşi au fost la timonă şi au condus timp ce trei sferturi din meci, în cele din urmă bihorenii au trebuit să se recunoască învinşi cu scorul de 30-33.

Explicaţia înfrângerii a oferit-o cel mai bun jucător al CSM-ului în acest joc, Bogdan Munteanu, care a declarat la final, că pe fondul oboselii, pe la jumătatea reprizei secunde, echipa orădeană a început să greşească. Timişorenii au interceptat pasele greşite şi, mult mai eficienţi în partea a doua, au marcat mai de fiecare dată, răsturnând situaţia de pe tabelă.

Deşi au început cu determinare, fapt care s-a văzut pe tabelă, unde s-au instalat la conducere, aflându-se în avantaj aproape tot timpul în prima repriză, la pauză având 14-10, în partea a doua, handbaliştii echipei orădene au cedat.

În minutul 45, jucătorii CSM-ului au început să se precipite şi să greşească foarte mult la combinaţii, iar cum portarul Adrian Ţenghea nu a mai avut aceleaşi intervenţii pe care le-a reuşit în prima repriză, echipa timişoreană a început să recupereze, iar în minutul 49 au trecut în avantaj.

Din dorinţa de a egala şi a reveni în avantaj, elevii antrenorilor Cosmin Liberţ şi George Tăutu nu au mai reuşit să se concentreze suficient, iar cei de la Poli au profitat şi s-au desprins ei pe tabelă, ajungând să conducă cu 31-25.

Chiar în ultimele minute CSM a mai recuperat din diferenţă, iar rezultatul final a fost 30-33.

„Acest meci l-am pierdut din nou pe greşelile noastre, de pas la intercepţie, la încrucişări simple, scăpat mingea. Într-adevăr, consider că a fost cu o miză foarte mare acest meci, dar asta nu le dă voie jucătorilor noştri cu experienţă să facă astfel de greşeli. Acum, nouă antrenorilor, asta ne rămâne de făcut în continuare, să muncim şi să-i aducem la forma cea mai bună la următorul meci. Eu zic că pe greşeli s-a pierdut jocul, pentru că fizic, cel puţin la nivelul celor de la Timişoara ne-am prezentat. Totuşi adversarul a avut şi o bancă mai consistentă şi asta s-a văzut în repriza a doua”, a declarat, la finalul jocului, antrenorul echipei CSM Oradea, Cosmin Liberţ.

Bogdan Munteanu a marcat 10 goluri în acest joc pentru CSM, fiind de departe cel mai eficace jucător al echipei. De asemenea, portarul Adrian Țenghea a avut numeroase parade de excepție, cu precădere în prima jumătate a confruntării.

De la timişoreni, principalul marcator a fost Marius Sadoveac, 10 goluri, în timp ce Răzvan Trif a înscris şi el 9 goluri.

Din păcate însă, această înfrângere îngroapă echipa orădeană în subsolul clasamentului Ligii Zimbrilor, fiind fără vreun punct după opt etape.

CSM Oradea se află, astfel, la egalitate cu CSM Odorehiu Secuiesc, echipă de pe ultimul loc, care, de asemenea, are 0 puncte după opt runde. De altfel, în etapa viitoare, cele două formaţii se vor întâlni în meci direct, duminică, 30 octombrie, de la ora 18, la Odorhei.


CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara 30-33 (14-10)

Arena „Antonio Alexe”. Spectatori: circa 800

CSM Oradea: Țenghea, Turturică – portari; B. Munteanu 10 goluri marcate  (3 din 7 m), M. Kovács 4, E. Turcu 4, B. Djukic 4, V. Ivancenco 3, C. Aungurenci 2, V. Boșca 2, C. Szász 1, Gal, Oarga, Starchenko şi Sfârlea. Antrenor: Cosmin Liberț. Director tehnic: George Tăutu

SCM Politehnica: D. Lazăr, Pal – portari; Sadoveac 10 (4 din 7 m), Trif 9, Marjanovic 5, Păiuș 3, Cîtu 2, Fenici 2, Câmpan 1, A. Cristescu 1, Mosquera Mayo, Furak, A. Moldovan, B. Szabó, Bordeanu, Ignat. Antrenor: Horváth Attila.

Au arbitrat: Claudiu Belean (Târgu Mureș) şi Ștefan Hendrea (Baia Mare)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON