URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
26 Februarie 2018, 10:11

Gropar de verde: ADP Oradea taie copacii din cimitir ignorând legea şi interdicţia dată de Primărie

Gropar de verde: ADP Oradea taie copacii din cimitir ignorând legea şi interdicţia dată de Primărie "CUM SĂ-I LAS?". Cimitirul Oradiei, cel mai mare din ţară, riscă să se transforme dintr-un plămân verde în deşert. Scuza şefului ADP, Liviu Andrica (foto), e că rădăcinile copacilor distrug cavourile, dar cioatele fotografiate de BIHOREANUL arată că s-au tăiat şi arbori lângă care nu există niciun monument funerar. "Cum să-i las? Peste câţiva ani, vor fi şi acolo cavouri şi iar vom primi reclamaţii", e replica directorului
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădeni, trageţi adânc aer în piept! Peste câţiva ani, acest banal exerciţiu de respiraţie ar putea să devină tot mai greu în oraş.

La doar o lună distanţă, scenariul masacrului verde din Parcul Bălcescu se repetă. Deşi viceprimarul Florin Birta a ordonat sistarea tuturor tăierilor de arbori din oraş, directorul Administraţiei Domeniului Public, Liviu Andrica, a comandat defrişarea masivă a Cimitirului Municipal, unde o zecime din cei 200 de copaci pe care îi vrea dispăruţi au şi fost doborâţi. Operaţiunea a fost oprită forţat de comisarii Gărzii de Mediu Bihor, care au constatat, din nou, că arborii Oradiei sunt ucişi pe nedrept.

Nu s-au lecuit!

Pe 16 februarie, într-o conferinţă de presă în care a prezentat bilanţul ADP pentru anul 2017, directorul Liviu Andrica a făcut un anunţ şocant: a comandat tăierea a 200 de copaci maturi din cimitir, pe motiv că rădăcinile distrug monumentele funerare. Managerul nu s-a arătat defel preocupat de "amănunte" cum ar fi faptul că, înconjurat pe o latură de şoseaua de centură, cimitirul este un veritabil zid verde, vegetaţia estompând poluarea, ori că pe timpul verii arborii sunt o adevărată binefacere pentru cei care participă la slujbe de îngropăciune ori vizitează mormintele celor dragi.

Vestea i-a revoltat şi deopotrivă i-a surprins pe mulţi orădeni, deoarece după scandalul din Parcul Bălcescu părea că drujbele au fost reduse la tăcere. Aşa cum se ştie, în urmă cu o lună, Primăria a comandat defrişarea unor arbori sănătoşi din acest parc în condiţii nelegale. Fără să-şi respecte propria procedură, care prevedea consultarea prealabilă cu ecologiştii din comisia municipalităţii, Direcţia Tehnică ceruse firmei Elec Brans să taie 16 copaci şi să toaleteze alţi 54 sub pretextul că sunt un pericol pentru trecători. Muncitorii au apucat să taie 7 copaci şi să ciopârţească alţi 6, până când Garda de Mediu Bihor a sistat lucrările, declarându-le ilegale: Primăria nu avea avizul Agenţiei pentru Protecţia Mediului, obligatoriu pentru tăierea copacilor sănătoşi.

Ilegal din nou

În urma scandalului din Parcul Bălcescu, edilii au garantat că vor fi mai grijulii. "Am decis să nu mai tăiem niciun arbore de pe raza municipiului. Singurele excepţii vor fi cei uscaţi care riscă să se prăbuşească, punând în pericol trecătorii, şi cei deja căzuţi", spunea pe 30 ianuarie viceprimarul Florin Birta.

Interdicţia n-a avut, însă, niciun efect asupra ADP. Discret, angajaţii societăţii au început să taie copaci din cimitir, mai mulţi orădeni acuzând că în ultimele două săptămâni arborii crescuţi lângă mormintele pe care le îngrijesc au dispărut peste noapte. De ce? S-a aflat în conferinţa de presă a lui Andrica...

Mihai Togor, șeful Gărzii de Mediu BihorÎn urma anunţului acestuia, dar şi a unei sesizări făcute de BIHOREANUL, comisarii Gărzii de Mediu au descins în control marţea trecută în cimitir, unde au constatat că 21 de copaci au fost tăiaţi ilegal, APM neavizând doborârea lor. "S-a dispus sistarea lucrărilor pentru că sunt tăieri fără autorizaţii", a declarat comisarul şef al GM Bihor, Mihai Togor (foto). Mai mult, defrişarea nu a avut nici măcar autorizaţia Primăriei, şi ea obligatorie conform regulamentului local de tăiere a arborilor!

Cimitirul, spaţiu verde

Urmarea? ADP a fost amendată cu 1.000 lei în baza Legii 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor, conform căreia cimitirele sunt "spaţii verzi aferente dotărilor publice", asimilate curţilor şcolilor ori ale spitalelor.

Conform legii, ca administrator al acestui spaţiu verde, ADP avea obligaţia să protejeze şi să conserve locul, "să nu producă tăieri neautorizate sau vătămări ale arborilor şi arbuştilor". Că cimitirul este un spaţiu verde ştie bine şi Primăria, care în 2010 a şi inclus cele 72 hectare în cadastrul verde al oraşului.

Nicolae Hodișan, șeful Direcției Agricole BihorComisarii de mediu nu au putut stabili ce fel de copaci au fost puşi la pământ, dar un orădean a reclamat BIHOREANULUI inclusiv faptul că lângă mormântul tatălui său a fost tăiat un nuc, specie protejată de lege, pentru care ADP avea nevoie şi de o autorizaţie specială de la Direcţia pentru Agricultură. "Nu am avut nicio solicitare pentru cimitir în acest an. Vom verifica la faţa locului", a spus şeful Direcţiei, Nicolae Hodişan (foto). Aşadar, ADP mai riscă o amendă, între 5.000 şi 10.000 lei, pentru că s-a atins de o specie protejată.

Minciuni după minciuni

Deşi a acţionat în mod evident ilegal, Andrica se apără spunând că arborii au fost tăiaţi ca să nu... crească prea mari! "Ţinând cont de faptul că tăierea unui arbore matur se poate realiza, în condiţii de siguranţă, doar de către echipe specializate de alpinişti utilitari, iar costurile unei astfel de intervenţii se ridică la circa 2.500-2.800 lei per arbore, s-a luat decizia tăierii arborilor aflaţi pe sau lângă monumentele funerare înainte ca aceştia să atingă dimensiuni care nu permit realizarea acestei activităţi cu personalul propriu al Cimitirului", aşa s-a explicat joia trecută, printr-un comunicat, ADP Oradea.

Contactat de BIHOREANUL, Andrica n-a dorit iniţial să mai poarte nicio discuţie. "Dumneavoastră aţi creat, fără motiv, această situaţie", a reproşat el reporterului. Ulterior, a revenit la sentimente mai bune. "Eu nu consider că este ilegal să tai copaci acolo. Erau plantaţi după ce a apărut regulamentul cimitirului, care interzice plantarea între morminte. Este vina noastră că nu i-am tăiat la timp", a spus directorul ADP, invocând regulamentul de funcţionare al cimitirului, votat în martie 2012 de Consiliul Local.

E greu de înţeles de ce, în locul asumării şi corectării unei greşeli evidente, şeful ADP perseverează în minciuni. Cioatele rămase în urma arborilor demonstrează chiar şi pentru un necunoscător că nu erau nişte amărâţi de puieţi, de 5-6 ani, ci arbori maturi, crescuţi cu mult timp înainte să apară regulamentul. În opinia lui Andrica, însă, nu el s-a aflat în ilegalitate, ci copacii!

Preventiv şi degeaba

Liviu Andrica susţine că are zeci de cereri de la orădeni care îi reproşează că arborii distrug monumentele, iar acestea sunt suficiente ca să dea cu drujbele în tot cimitirul. Nici măcar acest argument nu rezistă în faţa specialiştilor.

Orlando Balaș, ecologist"Majoritatea arborilor au rădăcina pivotantă (n.r. - dezvoltată pe verticală), iar ramificaţiile orizontale şi oblice nu au puterea să răstoarne betoane", spune Orlando Balaş (foto), specialist în horticultură. În plus, chiar dacă rădăcinile ar provoca stricăciuni cavourilor, administratorii cimitirului ar trebui să facă analize şi intervenţii punctuale, nu defrişări preventive.

Adio, loc cu verdeaţă!

În ciuda tuturor argumentelor, directorul ADP nu poate fi înduplecat. "Faceţi un calcul ce înseamnă 200 de copaci la 70 de hectare, suprafaţa totală a cimitirului", zice Andrica, sugerând că defrişarea ar fi nesemnificativă, dar ignorând ce mult înseamnă umbra unui singur copac. Cât despre importanţa arborilor din cimitir pentru oraş, nici nu vrea să audă. "Rolul cimitirului nu este să repare stratul de ozon", zice directorul, vehement.

Totuşi, Andrica recunoaşte că pe 16 hectare din suprafaţa acestuia nu există nici măcar un arbore, dovadă clară că ADP n-a avut deloc grija lor. Drept urmare, promite că va planta 500 de puieţi de paltini în tot cimitirul. Asta nu înseamnă mare lucru, fiindcă aceştia vor ajunge la maturitate peste mulţi ani. Până atunci, orădenii vor trebui să se obişnuiască cu gândul că cimitirul o fi, pe lege, spaţiu verde, dar nu neapărat şi un loc cu verdeaţă...


"VOM VEDEA"
Birta încă nu ştie

Florin Birta, viceprimar OradeaDeşi are între responsabilităţi şi supravegherea activităţilor ADP, viceprimarul Florin Birta (foto) susţine că nu s-a pus la curent cu defrişările din cimitir.

"Nu ştiu exact ce s-a întâmplat, trebuie să mă documentez. Ştiu doar ce am citit, pe fugă, în ziar", a răspuns Birta atunci când BIHOREANUL l-a întrebat ce părere are despre faptul că Liviu Andrica a încălcat interdicţia tăierilor de copaci. Viceprimarul a precizat însă că interdicţia este în vigoare, iar în oraş nu se pot tăia copaci sănătoşi fără motive temeinice. "Dacă ADP nu are nicio autorizaţie, nu este un lucru normal", a admis Birta.


VOCEA STRĂZII

Credeţi că este necesară tăierea copacilor din cimitirul municipal?

Nu. Dar, din păcate, părerile orădenilor nu sunt luate în considerare. Doar ale parveniţilor şi ale celor care se consideră orădeni, dar nu sunt.

Melinda

Unii copaci trebuiau tăiaţi, nu cred că atunci când vă duceţi cu o lumânare la o rudă vă place să găsiţi mormântul spart de rădăcini.

Mioara Ioan

Copacii trebuiau lăsaţi, dar trebuiau toaletaţi. În cimitir e frumos şi curat doar pe aleile principale. Din păcate nu se face curăţenie.

Valeria Adatsy

Da, copacii trebuie tăiaţi, cimitirul nu este parc. Omul plăteşte lucrarea şi taxele şi este proprietarul locului, pe durata contractului.

Lenuţa Pop

Nu cred că trebuiau tăiaţi. Cum se numeşte frica de copaci? Este cineva în oraşul acesta care în mod cert are această fobie.

Raisa Sîrbu

O toaletare era suficientă în cazul copacilor din cimitir. Ca de altfel, în tot oraşul. Se taie prea mulţi copaci, peste tot prin oraş.

Dorin Marcel

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Bolovania!
Cimitirul ar trebui sa fie ca un parc! La cum inghesuiesc mortii sigur au problem cu ciolanele. O mizerie administrarea cimitirelor! O sa faca mortii plaja si o sa capete insolatie ca nu se vor mai umbrii cu nimic. La cati bolovani sunt in Bolovavia birtinezului nu ne mai miram de nimic! Spane sunt doar cheliea lui bolovan si cimitirele militare!
Postat 26 Februarie 2018, 15:55 de scortosul
LEGEA JUNGLEI
Oricum in cimitir numai legile si bunul simt nu se respecta, probabil de aia i se spune "lumea de dincolo". Luati de curiozitate la anchetat firmele "agreate" ce amenajeaza locuri de veci (cavouri) in cimitir sa vedeti ce tarife au. Apoi adunati toate cheltuielile de cand intra decedatul pe poarta cimitirului si pana cand are amenajat cel mai ieftin cavou posibil si va veti minuna(concesiune, autorizatie de construire, taxe etc). Sunt niste nesimtiti care pe spatele taxelor oradenilor se imbogatesc . Ce au facut in cimitir mai mult decat partial niste trotuare, gard si iluminat???
Postat 26 Februarie 2018, 15:32 de ferfeleaga
Ehe....
Cand dai cu piatra dupa un caine, uita-te cine-l tine-n lesa!
Postat 26 Februarie 2018, 11:51 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON