URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 05 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
19 Ianuarie 2022, 10:22

Greu după Covid: CSM CSU Oradea a pierdut cu 68-82 jocul cu CSO Voluntari, primul din 2022

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Debut dezamăgitor pentru CSM CSU Oradea în 2022. Roş-albaştrii au suferit marţi prima înfrângere din acest an, în prima partidă disputată după cazurile de Covid-19 cu care s-a confruntat în cadrul lotului. Orădenii au pierdut disputa de pe teren propriu cu CSO Voluntari, la o diferenţă de 14 puncte, cu scorul de 68-82, după ce la pauza mare au fost conduşi cu 20 de puncte, scor 27-47.

Jocul a fost controlat cu autoritate de echipa ilfoveană, care, deşi la rându-i s-a confruntat cu îmbolnăviri, s-a dovedit a fi mult mai proaspătă.

CSO Voluntari a câştigat primul sfert cu scorul de 27-14, pentru ca în secvenţa secundă apărarea formaţiei gazdă să fie o umbră a ceea ce a fost în jocurile din lunile anterioare. Astfel, ecartul pe tabelă a crescut, iar în pauza mare oaspeţii au ajuns să conducă la o diferenţă neverosimilă pentru suporterii orădenilor, 20 de puncte, cu 47-27.

La adăpostul acestei diferenţe, formaţia ilfoveană şi-a permis să se relaxeze. A urmat un sfert al treilea echilibrat, încheiat cu 16-17, ceea ce a făcut ca în ultima pauză tabela de marcaj să consemneze scorul de 64-43 în favoarea celor de la Voluntari.

După ce oaspeţii s-au desprins chiar la 24 de puncte, în ultimul sfert, jucătorii formaţiei orădene au reuşit să mai reducă din handicap, chiar s-au apropiat considerabil, dar nu au izbutit mai mult. S-a terminat 68-82, iar CSM CSU Oradea a înregistrat al doilea eşec din actualul sezon al Ligii Naţionale, dar a suferit şi prima înfrângere pe teren propriu în competiţiile interne după un an.

Nikola Markovic a fost principalul marcator al gazdelor, cu 18 puncte. L-au urmat Alex Gavrilovic cu 14 puncte, Dovis Bickauskis şi Garlon Green, autori a câte 12 puncte. De la învingători, Toddrick Gotcher a fost cel mai eficace, cu 23 puncte, în timp ce Vlad Moldoveanu a adăugat şi el 14 puncte.

"Felicit echipa din Voluntari pentru victorie. A fost fără îndoială echipa mai pregătită pentru un astfel de meci. Nu a fost o seară reuşită pentru noi. Este firesc să se întâmple acest lucru pentru motivele bine-cunoscute prin care am trecut. Foarte important e că în sfârşit am reuşit să disputăm un meci, deoarece şi acest lucru a devenit frustrant la un moment dat. Avem multe de îmbunătăţit, dar în acelaşi timp de acum încolo programul nostru se va aglomera. Din punct de vedere sportiv este greu să avem pretenţii în acest moment. Ştim care ne sunt obiectivele şi nu va fi deloc uşor să le atingem, dar este cert că va trebui să facem tot ce depinde de noi, fiecare în parte", a declarat, la finalul partidei, antrenorul CSM CSU-ului, Cristian Achim.

Pentru trupa orădeană urmează acum deplasarea la Târgu Jiu pentru meciul cu echipa CSM din localitate. Jocul va avea loc sâmbătă, de la ora 18:00. Apoi, roş-albaştrii vor pleca în Portugalia pentru duelul cu Benfica, de miercuri, 26 ianuarie, din FIBA Europe Cup.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON