Un incendiu cum nu s-a mai văzut a scos România în stradă după ce într-un club din Bucureşti peste 150 de oameni au devenit victime şi s-a aflat că, totuşi, acesta funcţiona fără probleme.
În interviul dat BIHOREANULUI, generalul de brigadă Ioan Baş, şeful ISU Crişana şi fost şef al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, explică ce condiţii trebuie să îndeplinească orice loc public pentru a nu pune în pericol vieţile oamenilor şi ce face această instituţie pentru a preveni alte tragedii.
În Bihor, situaţia e "sub control", dă asigurări generalul, chiar dacă ISU are în evidenţe 32 de localuri neautorizate.
Cum se obţine o autorizaţie de la Pompieri
- Zeci de persoane au murit şi peste 100 sunt spitalizate după incendiul din clubul bucureştean Colectiv. Cum aţi perceput dvs. acest eveniment?
- Pierderea vieţilor acelor tineri m-a afectat mult. N-a mai existat în România un incendiu de o asemenea amploare.
- Ce instituţie e responsabilă pentru avizarea şi controlarea unui club sub aspectul prevenirii incendiilor?
- Nu vorbesc despre clubul din Bucureşti, căci acolo există o anchetă în desfăşurare. Dar la modul general, conform HG 739/2006, actualizată prin HG 19/2014, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă avizează şi autorizează, în privinţa securităţii la incendii, clădirile noi şi cele unde se efectuază schimbări de destinaţie, recompartimentări, reutilări ori modificări la instalaţiile de alimentare cu apă, cu energie electrică, etc.
- Care e diferenţa dintre avizarea şi autorizarea împotriva incendiilor?
- Atunci când o persoană solicită certificatul de urbanism, dacă legea o impune, funcţionarul de la Primărie va cere şi avizul de la ISU. Acesta e un document care se eliberează în cazul în care proiectul îndeplineşte, pe hârtie, toate cerinţele legale privind securitatea la incendii. Ulterior, la finalizarea lucrărilor, beneficiarul e obligat să solicite autorizarea, care se face doar după ce se verifică în teren dacă s-au respectat prevederile din proiect.
- În ce condiţii şi din ce motive nu au nevoie unele spaţii de aprobarea ISU Crişana?
- Nu orice butic ori frizerie are nevoie de aceste documente. În schimb, potrivit legii, toate clădirile şi spaţiile cu destinaţie de alimentaţie publică cu aria egală sau mai mare de 200 mp, inclusiv barurile, cluburile, discotecile, restaurantele şi centrele comerciale, trebuie să fie autorizate.
Localurile neautorizate, la secret
- Ştim că şi în Bihor sunt 32 de cluburi şi săli de evenimente care nu au primit autorizaţia din partea ISU Crişana. De ce, în aceste condiţii, primăriile le autorizează funcţionarea?
- Eu pot vorbi doar din perspectiva ISU. Nouă beneficiarii trebuie să ne ceară autorizarea lucrărilor sub aspectul securităţii la incendii. Îi controlăm şi îi amendăm dacă nu o au. Pot spune, însă, că atunci când am descoperit vulnerabilităţi sau riscuri mari am informat oficial administraţiile locale.
- Care sunt aceste spaţii? De ce nu publicaţi o listă a lor, astfel încât cetăţenii să fie conştienţi de pericolul la care se expun?
- Înţeleg interesul cetăţenilor de a le afla, dar Legea 544/2001 şi un ordin al MAI nu ne permit să încălcăm principiul concurenţei loiale prin publicarea acestor informaţii, mai ales în condiţiile în care o parte din aceşti operatori sunt în proces de autorizare. În Bihor, aceste spaţii nu sunt neapărat periculoase, unele fiind neautorizate din motive precum pierderea unor documente. Aş putea spune că la noi situaţia este sub control, dar situaţii neprevăzute pot apărea oricând.
- Cum a acţionat ISU Crişana pentru a verifica şi sancţiona proprietarii spaţiilor care nu au autorizaţie de securitate la incendiu? Cât de des sunt controlaţi?
- Le verificăm de ani de zile. Anul acesta am făcut 24 de controale la astfel de săli, unde am aplicat 40 de amenzi, în valoare de circa 100.000 lei. Am sancţionat lipsa autorizaţiei, dar şi lipsa extinctoarelor şi a iluminatului de siguranţă, blocarea căilor de evacuare, etc. Controalele nu le-am făcut la 9 dimineaţa, ci noaptea, când aceste localuri funcţionează normal. Patronii nu pot spune că ISU nu i-a tras de urechi.
Val de controale
- Guvernul a anunţat că ISU va putea închide localurile care nu respectă legislaţia. Nu era posibil acest lucru şi până acum?
- În luna iulie a acestui an, în Legea 307 privind apărarea împotriva incendiilor a fost introdusă o prevedere care permitea ISU să aplice "amendă de la 30.000 lei la 100.000 lei şi oprirea funcţionării utilizării construcţiilor sau amenajărilor ca sancţiune complementară pentru încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu (…) potrivit criteriilor stabilite printr-o Hotărâre a Guvernului". Or aceste criterii au fost aprobate prin Hotărâre de Guvern abia acum. Nu aveam, altfel spus, normele de aplicare.
- Cum credeţi că va influenţa situaţia această nouă reglementare?
- Deja a crescut substanţial numărul societăţilor care solicită intrarea în legalitate...
- Aţi fost contactat de autorităţile centrale? Veţi demara noi controale în urma tragediei din Bucureşti?
- Am primit planul de măsuri la care a făcut trimitere în mass-media domnul Raed Arafat, însă trebuie ca Hotărârea de Guvern să fie publicată în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare. Controalele se vor executa până în decembrie.
(Nota redacţiei: De la luarea interviului, ISU Crişana a făcut primele controale la barurile, restaurantele şi cluburile din judeţ, aplicând amenzi de aproape 30.000 de lei. Inspectorii ISU nu au găsit însă nereguli atât de mari încât să închidă localurile respective.)
- Care sunt motivele pentru care patronii de baruri şi cluburi nu vor să intre în legalitate?
- Există şi explicaţii de natură financiară. Da, e adevărat, siguranţa costă, dar nu mai mult ca viaţa. În al doilea rând, cred că există şi un grad de nepăsare.
Pe răspunderea proprietarului
- Cum se stabileşte numărul de persoane pe care-l poate găzdui un astfel de spaţiu? Se acceptă pur şi simplu declaraţia pe proprie răspundere a proprietarului?
- În principiu, da. Pentru a primi avizul ISU, beneficiarul prezintă un proiect ce include un scenariu de securitate la incendiu, în care, alături de proiectant, a stabilit numărul de persoane care se pot aduna acolo la un moment dat. Legal, beneficiarul şi proiectantul îşi asumă aceste cifre. Pentru sălile aglomerate - considerate astfel dacă au o capacitate de până la 150 de persoane cărora le revine un spaţiu sub 4 mp/persoană la subsol, respectiv de peste 200 de persoane la parter - măsurile de securitate sunt mai mari.
- Poate verifica ISU dacă beneficiarii declară o capacitate mai mică decât cea reală?
- Ce puteam face noi până acum era ca la controale să dăm amenzi pentru depăşirea numărului de persoane asumat în acte. De acum înainte le vom putea închide pe acest temei.
- Care sunt reglementările legale în ce priveşte numărul uşilor de evacuare?
- Numărul uşilor de evacuare diferă în funcţie de mai multe aspecte: fluxul de evacuare (un şir de oameni aşezaţi unul în spatele celuilalt), distanţa pe care un client ar trebui să o parcurgă până la uşă, gradul de combustie al încăperii, etc. Căile de evacuare trebuie să dea obligatoriu într-un spaţiu deschis, nu într-o altă încăpere.
- E posibil ca un local aflat la subsol să aibă doar o singură cale de evacuare?
- Dacă este mic, cu o capacitate, să spunem, de 50 de persoane, legal da. Dacă, însă, acolo se adună mai multe persoane decât cele prevăzute, să spunem 80, evacuarea devine inoperabilă.
"Nu e cazul să creăm o stare de nelinişte"
- Când e obligatorie instalarea detectoarelor de fum şi a stropitorilor din tavan ce pornesc automat? Pot fi montate în săli unde se fumează?
- Detectoarele de fum sunt obligatorii în sălile aglomerate. În încăperile în care se fumează se pun aşa-zisele detectoare liniare, care nu reacţionează la fumul de ţigară, ci la fumul de densitate sporită. Sălile acestea trebuie să aibă şi hidranţi interiori şi exteriori.
- Ce spaţii publice trebuie dotate cu sisteme de ventilare şi de limitare a incendiilor cu aşa-zisele sprinklere?
- Sprinklerele se asigură la încăperile comerciale cu aria mai mare de 1.500 mp şi densitatea sarcinii termice peste 840 de megajuli/mp (n.r. - puterea calorică raportată la materialele dintr-o încăpere), la spaţii de producţie şi depozitare cu risc mare de incendiu de peste 600 mp, la clădiri administrative sau de cultură cu aria peste 1.250 mp şi densitatea sarcinii termice peste 840 megajuli.
- Cluburi situate la subsol funcţionează şi în Oradea. Îndeplinesc ele condiţiile de securitate la incendiu?
- Dacă le-am autorizat, cu siguranţă îndeplinesc toate condiţiile. La noi, în general, lucrurile sunt sub control. Nu e cazul să creăm o stare de nelinişte în privinţa acestor spaţii.
- Ce ar trebui să ştie orădenii când intră într-un local?
- Le recomand să observe mijloacele de avertizare, planurile şi indicatoarele de evacuare, iluminatul de siguranţă, adică acele semne cu "Exit". Am observat că în România se folosesc tot mai des artificii în interior, or legislaţia interzice folosirea flăcărilor, făcliilor ori torţelor în săli de spectacole, cluburi, discoteci, cu excepţia unor cazuri în care trebuie respectate condiţii stricte.
"Situaţie delicată" la catedrala ortodoxă
- Bisericile prezintă şi ele un risc mare de incendii, multe au o singură uşă de acces-evacuare. Cât de pregătite sunt acestea?
- E vorba despre bisericile vechi, care nu au fost construite după actualele normative. Majoritatea sunt monumente istorice şi orice restructurare se aprobă de Ministerul Culturii. La recomandarea noastră, s-au scos din această categorie locurile în care se aprind lumânări în afara sau la intrarea în biserici, iar la evenimente avem echipaje gata să intervină.
- Dar Catedrala Ortodoxă din Centrul Civic corespunde noilor reglementări?
- Această construcţie are la bază o documentaţie realizată la începutul anilor ’90. E posibil să avem acolo o situaţie delicată. La ultimul control, desfăşurat anul acesta, lucrarea se afla încă în construcţie. Dacă va fi cazul, proiectantul va trebui să găsească modalităţi de a adapta construcţia la normativele actuale.
- Se pare că adevărate pericole ar fi şi blocurile reabilitate termic, din cauza materialului folosit pentru termoizolare. Avizează ISU astfel de lucrări?
- Legal, noi nu autorizăm lucrările de anvelopare. Ele pot comporta, însă, anumite riscuri. Există două tipuri de materiale, unul tratat ignifug, care se aprinde greu şi nu întreţine arderea, şi un altul, mai ieftin, netratat împotriva arderii. Am avut activităţi de informare în acest sens şi încercăm să monitorizăm aceste lucrări, dar depinde foarte mult de proiectant şi de dirigintele de şantier. Dacă se folosesc materialele acelea simple vom avea o mare problemă...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.