Au fost aproape 30 de percheziții, joi dimineață, în București, dar și în județele Ilfov și Prahova, într-un dosar în care mai multe persoane sunt acuzate că au furat produse de lux, cosmetice și băuturi din containerele încărcate la bordul avioanelor de pe Aeroportul Otopeni.
Conform unui comunicat al Poliției Capitalei, citat de Agerpres, în acțiune au fost implicați 200 de polițiști, pentru punerea în aplicare a 28 de mandate de percheziţie, într-un dosar instrumentat de Serviciul de Poliţie Transporturi Aeriene Henri Coandă din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti, sub coordonarea Parchetului Militar Bucureşti, ce priveşte săvârşirea infracţiunilor de furt, complicitate la furt, tăinuire şi delapidare.
„Din probatoriul administrat în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că de la finele anului 2019 și până în prezent, mai multe persoane ar fi sustras produse de lux - ceasuri, bijuterii, produse de marochinărie, produse cosmetice și băuturi din containerele ce se încărcau la bordul avioanelor, cu produse destinate comercializării strict în acest spațiu”, arată comunicatul.
Prejudiciul este estimat la aproximativ 800.000 de euro, mai multe persoane urmând să fie conduse la audieri.
Digi24 notează că din rețea ar face parte inclusiv angajați ai Ministerului Apărării și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, motiv pentru care competența anchetei aparține Parchetului Militar.
Compania Națională Aeroporturi București și o firmă de catering care acționează în interior au confirmat, într-un comunicat, că unii dintre angajații lor și alți angajați de pe platforma aeroportuară sunt în custodia poliției.
"Autoritățile au admis că firma respectivă și Compania Aeroporturi, precum și partenerii lor de afaceri au respectat toate reglementările și nu sunt responsabile pentru activitățile în care sunt implicați respectivii angajați. Ambele se delimitează de acțiunile acelor angajați care nu au respectat prevederile legale", arată comunicatul.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.